CONVORBIRI LA “CUVÂNTUL LIBER” A CRESCUT INTERESUL FAȚĂ DE AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Distribuie pe:

Interlocutor: OVIDIU SĂVÂȘCĂ, director executiv APIA Mureș

- Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020 s-a încheiat. Câte cereri au fost depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mureș?

- În cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020 au fost înregistrate 24.486 cereri, pentru o suprafața declarată la plată de 261.741,21 hectare. Cererile Unice de Plată s-au depus la Centrul Județean Mureș, în cazul solicitanților care exploatează o suprafață totală mai mare de 50 de hectare, respectiv la cele 5 centre locale arondate (având sediile în municipiile Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Luduș și Târnăveni), în cazul solicitanților care exploatează terenuri în suprafață cumulată sub 50 de hectare sau solicită exclusiv sprijin în domeniul zootehnic.

- Care au fost schemele de plată pentru care s-au depus cereri în sectorul zootehnic?

- Cele 19.377 de cereri înregistrate pentru sectorul zootehnic au fost depuse pentru: ANT7 - Ajutor național tranzitoriu sector zootehnic - bovine lapte; ANT8 - Ajutor național tranzitoriu sector zootehnic - bovine carne; ANTZ-O - Ajutor național tranzitoriu sector zootehnic - ovine; ANTZ-C - Ajutor național tranzitoriu sector zootehnic - caprine; SCZ-FB - Sprijin cuplat sector zootehnic - bivolițe de lapte; SCZ-O - Sprijin cuplat sector zootehnic - ovine; SCZ-C - Sprijin cuplat sector zootehnic - caprine; SCZ-TC - Sprijin cuplat sector zootehnic - taurine carne; SCZ-V.L. – Sprijin cuplat sector zootehnic - vaci de lapte.

- Dar în cel vegetal?

- În județul Mureș, cererile primite în sectorul vegetal au fost pentru schemele de sprijin: soia, lucernă, mazăre, hamei, sfeclă de zahăr, legume în sere, legume în solarii și pruni.

- Pe segmente de vârstă, cum s-au structurat cererile depuse?

- În acest an, au depus cereri unice de plată 513 fermieri între 18 și 30 de ani, 1.460 fermieri între 30-40 de ani, 8.234 fermieri cu vârsta cuprinsă între 40 și 60 de ani, 10.168 de fermieri între 60-80 ani și 1.976 de fermieri peste 80 de ani. 1.051 de fermieri sunt reprezentați de PFA, II, IF și persoane juridice.

- Comparativ cu anul trecut, care sunt concluziile?

- Scopul și așteptările noastre au fost atinse, cifrele concrete îngăduindu-ne să ne declarăm mulțumiți de activitatea desfășurată. Ca în fiecare an de campanie, referințele noastre sunt cifrele din anul precedent (în speță, 2019, care, de asemenea, a fost un an foarte bun, atât în primirea cererilor, cât și a efectuării plăților). În comparație cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor (432 cereri), în timp ce suprafața agricolă declarată a crescut cu aproximativ 3739 ha, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor. Aproximativ 44% (114.970,16 ha) din suprafața solicitată la plată la APIA Mureș, este solicitată de ferme de peste 50 de ha, cereri cu complexitate ridicată, datorită numeroaselor scheme de plată solicitate pe o singură cerere unică, acestea fiind gestionate de Centrul Județean Mureș.

- Ce fonduri europene sunt accesibile fermierilor români?

- România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăți/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu și climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal și zootehnic.

- Ce condiții de eligibilitate trebuie respectate?

- Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ajutoarelor naționale, fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată și să îndeplinească condițiile de eligibilitate conform legislației comunitare și naționale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 și 11, fermierii trebuie să respecte și cerințele specifice pachetelor solicitate la plată și cerințele de bază conform Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2020 și la Centrele județene/locale APIA.

Pentru a beneficia de subvenții, solicitanții (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art. 5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

- În ultimii ani a crescut interesul față agricultura ecologică. Sunt repectate normele de ecocondiționalitate?

- Agricultura ecologică este o metodă agricolă care urmărește să producă alimente, utilizând substanțe și procese naturale. Prin urmare, ea are un impact limitat asupra mediului, pentru că încurajează: utilizarea responsabilă a energiei și a resurselor naturale; menținerea biodiversității; conservarea echilibrelor ecologice regionale; creșterea fertilității solului; menținerea calității apei. În plus, normele privind agricultura ecologică încurajează un standard ridicat de bunăstare a animalelor și le impun fermierilor să răspundă nevoilor lor comportamentale specifice. Reglementările Uniunii Europene privind agricultura ecologică urmăresc să ofere o structură clară pentru producția de produse ecologice, pe întreg teritoriul UE. Ele au fost elaborate pentru a răspunde cererii consumatorilor de produse ecologice, în care să poată avea încredere și, în același timp, pentru a asigura o piață echitabilă pentru producători, distribuitori și comercianți.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

 

 

Lasă un comentariu