Este Judecata creștinului și chibzuirea de a se purta astfel în viață, încât să nu supere pe nimeni, prin faptă sau vorbă, pe Dumnezeu și pe semenii săi? Ea este virtutea călăuzirii cinstite și priceperea vieții. În Sfânta Scriptură se vorbește despre ea. Mântuitorul spune: „Fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii". (Matei 10,16) Ceea ce tâlcuiește Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: „Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt afară (Biserică), prețuind vremea. Vorba voastră să fie plăcută întotdeauna, ca sarea dreasă, ca să știți cum să răspundeți fiecăruia". ( Coloseni 4,6) Sfântul Antonie cel Mare zice: „Omul cu judecată, luând aminte la sine, cumpănește cele ce i se cuvin și îi sunt de folos. Acela cugetă care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului său și care nu. Așa se ferește el de cele nepotrivite, care i-ar vătăma sufletul și l-ar despărți de nemurire. (Filocalia, vol. 1, p.4) Înțelepciunea creștină socotește și prețuiește orice faptă, numai după măsura de sfințenie cuprinsă în ea.
Pildă de înțelepciune sunt fecioarele din Sfânta Scriptură, care, prevăzând că Mirele poate veni în orice clipă, s-au pregătit devreme și L-au primit cum se cuvine. (Matei 25,1-13) Din virtutea înțelepciunii creștine răsar: prevederea, ascultarea de sfatul bun al altuia și paza bună. Iar împotriva ei se păcătuiește prin: graba la fapte, nebăgarea în seamă a sfaturilor bune și nestatornicia în lucru.
