La începutul creștinismului era o știință a vindecării și un tratament care vindecă sufletul omului. Astăzi, psihologia și psihiatria s-au dezvoltat extrem de mult, căci s-a dovedit că omul suferă de boli psihice. Am fost uimit să aud că, așa cum nu erau filozofi, Sfinții Părinți nu erau nici psihologi. De fapt, Sfinții Părinți erau sfinți. Se numeau “sfinți” datorită Celui Sfânt de care se împărtășesc. Sfântul Grigorie Palama scrie: “Dacă Dumnezeu nu lucrează în noi, tot lucrul nostru păcat este”. Psihologia este o știință modernă, un vlăstar al creștinismului apusean. Oamenii în marea lor pustiire și lipsă de nădejde au descoperit psihologia, tocmai fiindcă bisericile din apus au pierdut predania isihastă a Bisericii. În învățătura patristică se spune o mulțime de lucruri despre suflet, despre boală și tratarea lui. Deosebirea între psihologie și tămăduirea ortodoxă a sufletului sau mai curând între psihoterapia umanistă și ortodoxă este și ea scoasă în evidență. În psihologie, sufletul nu este după chipul lui Dumnezeu, ca în Teologia ortodoxă, ci este o simplă funcție a trupului. Din această pricină vorbim despre o psihologie fără suflet. În psihologia contemporană, sufletul nu are conținut ontologic. Iar când vorbește despre îmbolnăvirea sufletului, înțelege doar dezechilibrul psihologic al omului sau felurite experiențe traumatice din viața sa până atunci. În teologia ortodoxă, boala constă în întunecarea minții. În psihologia umanistă, terapia este echilibrarea puterilor lăuntrice ale sufletului, pe când în teologia ortodoxă, terapia este legată de unirea omului cu Dumnezeu, de vedere a lui Dumnezeu și de ajungerea la îndumnezeire, care este tot una cu Dumnezeu. Psihologia nu crede în existența celui rău și neagă în cea mai mare parte lucrările harului necreat a lui Dumnezeu. Prin iconomie acceptăm unele păreri în două situații. În primul caz, oamenii care ajung la suprasolicitare psihică sau mintală și al doilea caz, pe cei care nu au nicio legătură cu Biserica și Sfintele Taine.
