UN ALGORITM... IDENTIFICĂ PERFECT CANCERUL DE PROSTATĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Pittsburgh, citați de descopera.ro, prezintă un algoritm care are cea mai ridicată rată de acuratețe de până acum în ceea ce privește recunoașterea și catalogarea cancerelor de prostată.

“În studiul nostru, am realizat un algoritm care a identificat cancerul de prostată cu o acuratețe perfectă.

Pentru ca acest algoritm să reușească să identifice celulele anormale, caracteristice cancerului de prostată, am folosit peste un milion de imagini ale țesuturilor prelevate în timpul biopsiilor.

Fiecare imagine a fost catalogată de către un expert în domeniu, astfel încât inteligența artificială să poată face diferența între țesuturile sănătoase și cele canceroase.

Ulterior, algoritmul a fost testat cu ajutorul a 1.600 de imagini realizate asupra mostrelor de țesut preluate de la 100 de pacienți suspecți de cancer de prostată. În timpul acestor teste, inteligența artificială a demonstrat o sensibilitate de 98%, dar și o capacitate de 97% de a distinge cancerul de prostată. Aceste valori sunt semnificativ mai mari față de cele obținute de alte programe asemănătoare.

Algoritmul s-a dovedit superior specialiștilor umani. Astfel, specialiștii care au analizat mostrele cu care a fost antrenat algoritmul ar fi putut determina faptul că pacienții suferă de o problemă, prin studierea mai multor imagini de la același pacient, dar algoritmul se poate dovedi de ajutor pentru acei medici care nu au îndeajunsă experiență în domeniu”, explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu