ZIUA MONDIALĂ A FOTOGRAFIEI

Distribuie pe:

Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787-1851) și Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a unei fotografii numit “daghereotipie”. În 1826, Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de “View from the Window at Le Gras” printr-un proces numit “heliografie”, considerată cea mai veche fotografie. După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. O fotografie realizată de inventator în 1837 prin “daghereotipie” a reprezentat un colț din atelierul său. La 9 ianuarie 1839, invenția a fost prezentată Academiei Franceze de Științe și Louis Daguerre a obținut brevetul.

Deși atât Isidore, cât și Daguerre au primit rente viagere din partea guvernului francez, doar numele lui Daguerre rămâne asociat cu invenția. În următorii ani, noul proces are un succes extraordinar în întreaga Europă, fiind promovat în aproape toate ziarele din acea vreme. Daguerre a fost făcut ofițer în Legiunea de Onoare și a călătorit mult pentru a-și promova descoperirea. Este considerat părintele fotografiei.

Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul și a anunțat invenția ca fiind un cadou “gratuit pentru lume”. Procedeul “daghereotipiei” a fost folosit după aproximativ 11 ani, în numeroase studiouri din New York, marcând începutul erei moderne în fotografie.

(sursa: www.agerpres.ro)

Lasă un comentariu