Interlocutor: dr. MIRCEA GHERMAN, medic specialist de medicină generală
- Este adevărat că medicii trăiesc mai puțin decât media populației generale? Pare un paradox...
- ...Demonstrabil, ca orice paradox. Tot paradoxal ar putea să pară și faptul că depresia, în rândul medicilor, este, în prezent, copleșitoare, mai ales cea care derivă din sindromul epuizării profesionale. Aceasta se agravează progresiv, deseori ducând chiar la sinucidere. De altfel, studii internaționale efectuate de Asociația Americană de Psihiatrie și de cea din Japonia au demonstrat că, pe primul loc, în această depresie precedată de sindrom de epuizare - cunoscut ca sindromul “burnout” - se află medicii.
- Vă rugăm să detaliați și să explicați, totodată, motivele pentru care medicii sunt, cu precădere, expuși acestor situații.
- Sindromul de epuizare profesională survine la persoane bine pregătite, ambițioase, competitive, dar care lucrează în exces, mult peste program. Înainte de instalarea depresiei apar, de obicei, probleme stresante, traume psihice, situații amenințătoare, cauzatoare de anxietate. Cât despre motive, am să le prezint pe scurt și pe înțelesul tuturor: doctorii doresc să fie foarte competitivi profesional, prin urmare, după orele petrecute la locul de muncă, stau și studiază - zilnic apar date noi legate de boli, diagnostic, tipuri noi de analize, medicamente noi - până noaptea târziu, ceea ce înseamnă: somn insuficient, timp insuficient petrecut cu familia, lipsa de compensații morale - există o lipsă de respect social, medicii fiind percepuți ca unii care “câștigă bine”. Pe de altă parte, medicii au uneori sentimentul de vinovăție deoarece nu toți bolnavii pot fi vindecați - sentiment care apare și în cazul în care, practic, nu era posibil ca bolnavul să fie vindecat și, cu atât mai mult, atunci când au greșit sau au întârziat intervenția - fapt care se soldează cu insomnii, coșmaruri, eforturi suplimentare de perfecționare profesională, dar, adesea, și consum de anxiolitice și de sedative. De aici rezultă un cerc vicios și, în final, toată această luptă duce la completa epuizare, depresie gravă și chiar suicid. Trebuie să știți că în statisticile internaționale, medicii sunt pe primul loc și la acest capitol. O traumă frecventă, la medici, este nerecunoașterea meritelor profesionale, obținute cu mare efort!
- Capitol la care exemplele abundă, în această perioadă. Am văzut medici înjurați, jigniți, scuipați în față - la propriu -, marginalizați, desconsiderați... Cum se pot apăra medicii de asemenea riscuri dezechilibrante? Cu alte cuvinte, unde “se refugiază”? Până la urmă, avem, fiecare dintre noi, chiar dacă nu recunoaștem, micul nostru “paradis artificial”.
- Nu se pune în discuție problema credinței sau a religiei, un reazem, desigur, puternic. Este importantă valoarea artei, de orice fel. Nu este întâmplător că medicii au, în București și în Cluj-Napoca, propriile orchestre simfonice, că sunt bine reprezentați în sălile de concert...
- Foarte frumos spunea cineva, despre artă, că este cea mai “risipitoare” formă de cunoaștere: dăruiește tuturor și nu cere nimic în schimb, de la nimeni. Reputatul profesor și critic literar Cornel Moraru nota, undeva, faptul că forța literaturii vine, uneori, din afara ei, dând ca exemple chiar medici mureșeni “dedați” scrisului - doctorul Onoriu Corfariu, regretatul Zeno Ghițulescu... A propos, ce mai citesc medicii?
- În urmă cu trei decenii, doctorii citeau mult, cărțile, mai ales cele interzise - Soljenițîn, Paul Goma, Radu Gyr - circulau din mână în mână, între prieteni, trecute cu dificultate peste graniță. Ne mai amintim și vremurile în care, dacă aveai o mașină de scris, erai obligat să treci, periodic, pe la așa-zisele “organe” și să prezinți mostre de claviatură, în baza cărora puteai fi identificat dacă răspândeai manifeste sau idei considerate subversive, de către sistemul duplicitar în care ne educam copiii. Însă, revenind la subiect, cu toate acestea, depresia, la nivel populațional și, mai cu seamă, în rândul medicilor, nu avea proporțiile pe care le vedem în prezent. Astăzi, repet, depresia a devenit copleșitoare.
- Cum vă explicați această nefericită realitate?
- Cred că omenirea așteaptă un ideal mobilizator. Cât despre noi, românii, nu știm să ne onorăm eroii care s-au jertfit pentru dăinuirea acestui neam. Avem, dimpotrivă, o adevărată manie de a ne ponegri valorile. Pentru Basarabia și Bucovina facem prea puțin. Se citește mult prea puțin, după căderea comunismului, oamenii sunt acaparați de televizor. Lectura este un dialog cu autorul, privitul micului ecran este pasiv. Îngurgităm ceea ce ni se dă, ceea ce ni se oferă. O statistică la scară redusă arată că medicii acordă lecturii doar 20% din timpul de dinainte de 1989.
- Credeți că se va ridica o nouă generație de medici, care să fi depășit “obsesia tehnologiei” ca unică valoare în relație cu individul uman? Mai apropiată de filosofie, de profilul umanist?
- Din lumea medicală occidentală vin vești îmbucurătoare: în facultățile de medicină au apărut catedre de literatură - în SUA, în Danemarca. Publicațiile științifice includ și pagini de literatură. A apărut o rețea de medici, pornită din Scoția, mai apropiați de pacienți, care prescrie, alături de medicamente, și anumite cărți. Mai mult, există și farmacii care livrează cărțile prescrise. Studii efectuate în SUA, Israel, Finlanda - pe loturi mari de bolnavi vârstnici - au demonstrat, statistic, faptul că aceia care citesc au o viață mai lungă decât ceilalți, dar și riscul de anxietate mai redus.
Un astfel de studiu s-ar putea organiza și în România, țară cu durată de viață mai redusă în raport cu celelalte state din Uniunea Europeană. În orice caz, exercițiul “așternerii pe hârtie” a memoriilor este o ocupație liniștitoare.
- ...”Nu este alta mai frumoasă și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților” , cum ar spune cronicarul... Revenind, însă, la depresia noastră de zi cu zi...
- Efortul intelectual de orice fel împiedică îmbătrânirea creierului. Un alt mijloc de a ieși din stresul solitudinii este atitudinea activă, participarea la viața socială, civismul sub toate aspectele, atitudinea intolerantă față de răul din jurul nostru, pe care nu trebuie să-l lăsăm să prolifereze, această atitudine fiind o adevărată gimnastică a minții. (foto-rohealthrevue.ro)
