EDUCAȚIA ȘI TĂCERILE NOASTRE COTIDIENE, SAU DESPRE DRUMUL 2020, AL VIOLENȚEI NESANCȚIONATE LA TIMP...

Distribuie pe:

“Ascultă, privește și taci!.../Ascultă, să-nveți să vorbești,/Privește, să-nveți să clădești,/ Și taci, să-nțelegi ce să faci.../Ascultă, privește și taci!/ ...”, așa începe frumoasa poezie, “A XI-a poruncă”, a lui Ion Minulescu (1881-1944). Iubesc frumoasele poezii minulesciene, dar în privința îndemnului la tăcere al poetului simbolist, Ion Minulescu, am unele rezerve. Agresorului și dictatorului din toate timpurile, îi place să încurajeze “tăcerea, supunerea și reacția de turmă” a potențialelor sale victime. În sec. XXI, poate că a venit vremea unei alte abordări existențiale - nu ar mai trebui să fie de actualitate, în opinia noastră, versurile “Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie...” așa cum susținea pe vremuri și poetul Dimitrie Bolintineanu. Obediențele noastre cotidiene, tăcerile noastre vinovate, “capul plecat” atunci când ești nevinovat, supunerea și lipsa de reacție în fața abuzurilor și agresiunilor de orice fel au produs și produc mereu disoluția moralității și efecte perverse de lungă durată, mai ales în sufletul curat al copilului din toate timpurile.

Resemnările de tip “mioritic”, tăcerile și neimplicările noastre, lipsa de reacție comunitară și individuală la agresiunile din jurul nostru... îi vor încuraja pe potențialii agresori că pot merge pe același drum al violenței nesancționate la timp, fără a fi penalizați în mod ferm și la momentul oportun de comunitate. Legile nescrise, din toate timpurile, ale umanității ne oferă numeroase exemple din care am putea înțelege că “cine tace și este indiferent la suferința semenului său, are toate șansele ca într-o zi să devină și el, la rândul lui, victimă a agresiunilor nesancționate comunitar la momentul potrivit.” Cum să-l înveți pe un copil să devină empatic și solidar cu suferința aproapelui său atunci când alegi să rămâi inert, neimplicat și indiferent la agresiunile de orice fel din jurul tău? - Este semnificativ, în acest sens, recentul caz de agresiune în grup al celor 4 fete de la Târgu Jiu, asupra unei alte fete de vârsta lor (12-14 ani).

Într-un gest de supunere și umilință, victima a îngenunchiat și a cerut îndurare de la agresoarele ei... Acestea au rămas, toate patru, reci și indiferente la suferința aproapelui lor, suferință și umilință provocată chiar de ele! Cel care a filmat toată scena nu a intervenit nici el în vreun fel în aplanarea conflictului.

Am observat cum își rezolvă câinii conflictele - gestul de supunere al victimei provoacă, de regulă, încetarea agresiunii. Lumea noastră, a oamenilor, neimplicați și indiferenți la suferința semenului nostru, este însă mult mai dură și mai imorală... există resemnări, există frici și tăceri vinovate care încurajează escaladarea și cronicizarea violenței. În “Lumea lupilor”, haita atacă doar animalele bolnave și care nu se pot apăra măcar prin fugă, puișorul de găină este atacat de propria lui mamă, dacă este “diferit”... Când a început să semene lumea noastră, a oamenilor, cu lumea animală? Atunci când semenii noștri au încălcat, cu bună știință, în mod flagrant și repetat, legile nescrise ale moralității și ale bunei conviețuiri umane din toate timpurile.

A fost oare, în mod inevitabil și pe termen lung, “anesteziată” conștiința noastră comunitară de prea multele agresiuni din jurul nostru și nu mai știm cum să reacționăm corect la agresiune? Mi se par profund imorale și demobilizatoare justificările ipocrite ale pasivităților noastre cotidiene, de genul: “capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”, “tăcerea este ca mierea”, “dacă tăceai, filozof rămâneai”... Consider că, dacă am ales să ne indignăm doar în tăcere și în mod individual, am ales să “închidem ochii” la multiplele agresiuni și fapte imorale din jurul nostru. Poate că am ales să închidem în mod voluntar “porțile” solidarității umane, și atunci va merita să fim tratați și noi cu aceeași unitate de măsură, a izolării și lipsei cronice de solidaritate umană.

Ce legături și ce implicații să aibă oare cele de mai sus asupra suferințelor și punctelor slabe ale educației noastre din familie, din școală și din comunitate? Vă las pe domniile voastre să apreciați și să evaluați ce este de făcut în acest sens!

 

Lasă un comentariu