Adevăruri uitate, adevăruri ascunse și adevăruri necercetate. Vorbind de tezaur, ne putem gândi la totalitatea bunurilor materiale și spirituale, naturale și artificiale, ale solului și subsolului, în posesie individuală sau colectivă, existente pe teritoriul țării. Noi ne vom referi în primul rând doar la acea parte din averea țării, care în anii de cumpănă, 1916-1917, pentru siguranță, a fost încredințată spre păstrare temporară unei puteri străine, dar aliată la acea dată. Este vorba de Rusia țaristă prietenă, devenită Rusia bolșevică ostilă și apoi dușmana țării noastre. Restrângând la maximum noțiunile de avere și tezaur, la nivelul unei familii, îmi amintesc că familia noastră avea în posesie comună terenuri agricole, animale domestice, grădini, livadă etc. Avea însă și două obiecte de tezaur, care au aparținut unul tatălui, Grigore, și al doilea mamei, Susana. Era vorba de un cosor, un cuțit cu lama scurtă și încovoiată, pe care tata îl folosea la toate muncile gospodărești și ca tacâm la servitul mesei. Mai era vorba de o icoană a Sf. Filofteia, purtată în permanență asupra-i de către mama, care considera sfânta ca model pentru viața ei de zi cu zi. Și mama și tata, la trecerea lor în lumea ce începea dincolo de viața pământeană, și-au luat cu ei aceste obiecte. Pentru indivizi, firme și comunități cu averi substanțiale, societatea a creat forme și instituții prin care să se poată păstra în siguranță bunurile acestora: Banca Națională, Casa de Economii, Depozitele tezaurului public etc. Acea avere, TEZAURUL DE AUR ȘI OBIECTE DE VALOARE, încredințate spre păstrare temporară Rusiei, la care ne refeream la început, nu a mai revenit în țară nici după mai bine de 100 de ani. Mai înainte de a vedea cum au ajuns aceste bogății la ruși, să ne reamintim de evenimentele ce au avut loc în Moldova noastră la sfârșitul de an 1916 și pe parcursul anului 1917. Mare parte din armata rusească, care se afla și lupta alături de armata română, era sub influența ideilor promovate de bolșevici. Acest lucu a schimbat atitudinea și conduita ostașului rus, care a devenit mai neascultător și necooperant cu tovarășul său de luptă, armata română, mai cu seamă începând cu luptele din vara anului 1917. Să amintim aici două documente oficiale care vin să confirme cele scrise mai sus. 1. - Raportul lt. col. Chintescu, din 27 iunie 1917, care informează Divizia a 13-a că Regimentele 118 și 129 ruse au refuzat executarea ordinelor primite și că în interiorul regimentului 117 rus aflat în prima linie a frontului se promovează ideea încheierii păcii separate de către germani. 2. -Telegrama Colonelului Samsonovici, șeful Marelui Stat Major al Armatei I, din 25 august 1917, prin care informează că soldații ruși din Regimentul 118 intenționează să părăsească frontul în data de 30 august, dacă până atunci nu se încheie pacea. În aceste condiții s-a ajuns la încheierea, în ziua de 9 decembrie 1917, a armistițiului de la Focșani. În lipsa sprijinului din partea rușilor, pericolul ocupării Moldovei de germani era iminent. Guvernul a pregătit mutarea principalelor organe de stat, a parlamentarilor și înalților funcționari publici în orașele din sudul european al Rusiei. Au fost evacuați de la Iași și ardelenii ajunși în pribegie aici, între care se afla și Octavian Goga și mulți alți români fugiți din calea germano-ungaro-austro-bulgaro și turco invadatorilor, mult prea mulți și înrăiți. Pe lângă autorități și persoane fizice, guvernul a fost sfătuit de Puterile Antantei să-și pună la adăpost, în siguranță, avutul mobil al țării. Încă din luna septembrie 1916, Guvernul a mutat la Iași sediul și avutul Băncii Naționale. În luna decembrie a aceluiași an, România a fost sfătuită să-și pună în siguranță și încasările făcute de Banca Națională. Potrivit unei convenții semnate la 14 decembrie cu guvernul rus, România a transportat la Moscova și depozitat în subsolurile Băncii de Stat, Palatul Armurilor din Kremlin, toate aceste încasări. Depozitul a constat din suma de 314.580.456 lei în aur efectiv și din giuvaerurile Reginei Maria, evaluate la acea epocă la 7.000.000 lei aur. În luna iulie 1917, în urma primei faze a luptei de la Mărășești, gravitatea situației militare a silit guvernul să trimită în Rusia și restul valorilor din Moldova care aparțineau statului sau altor instituții ori particulari. Noul transport a constat dintr-o sumă de aproape un miliard șase sute milioane lei, aparținând Băncii Naționale, din aceștia șase sute de mii aur efectiv. Transportul a mai conținut valori ce prețuiau peste șase miliarde de lei și constau din valori, efecte și obiecte de preț, depuse spre păstrare de particulari în depozitele tezaurului public, Băncii Naționale, Casei de Consemnațiuni. O altă categorie de valori constau din manuscrisele și documentele istorice cele mai importante din Arhivele Statului și de la Academia Română, cele mai prețioase tablouri din Pinacoteca Statului și celelalte muzee și colecții particulare, cuprinzând, printre altele, cea mai mare parte din opera marelui Grigorescu. Noul transport a fost depus în același loc cu cel dintâi, apoi a fost mutat în palatul “Casa de împrumut și depozite de stat” din Moscova. De menționat și bine de știut că “Tezaurul românesc a fost luat în primire de guvernul rus pe bază de procese verbale în toată regula”, prin care se obliga “să-l păstreze intact și să-l înapoieze transportându-l în Rumânia” sub «garanția onoarei sale și cu girul puterilor aliate». Ce a urmat o știm. Guvernul bolșevic și cele care i-au urmat, din 1918, timp de 100 de ani, au tărăgănat mereu finalizarea discuțiilor referitoare la recuperarea de către țara noastră a tezaurului. La 26 ianuarie 1918, guvernul bolșevic venit la putere declară ruperea relațiilor diplomatice cu România. În declarație se precizează și că “Tezaurul de aur al României, care se găsește la Moscova, este confiscat și nu va mai putea fi folosit de oligarhia română”. Înaintea acestui eveniment, are loc arestarea minis-trului român de la Petrograd, dl Diamandi. Apărarea intereselor țării noastre a fost încredințată reprezentanților diplomatici ai Franței, iar cheile Tezaurului au fost depuse la consulatul francez din Moscova. În luna februarie, comisarul bolșevic pentru afaceri străine, Fritsche, a cerut cheile pentru a verifica starea tezaurului și drept răsplată pentru munca depusă și-a însușit 8 casete cu bilete de bancă, în sumă de 1.350.000 de lei. În luna august 1918, consulul francez este arestat, iar cheile au trecut la consulatul general al Danemarcei. De la această dată, știrile despre tezaurul românesc sunt tot mai confuze și mai rare. În perioada anilor 1920-1936 au existat multe întâlniri și discutii, dar fără finalitate, între diplomațiile celor două țări. Ce este mai dureros este faptul că astăzi, când ne-am așezat sub umbrela americană și cea europeană, nu găsim curajul și puterea să redeschidem calea dialogului asupra acestei probleme. Ne lipsesc oamenii de stat de talia celor care au fost, la vremurile lor, Nicolae Titulescu și, de ce nu, Corneliu Mănescu sau Ion Gh. Maurer, când s-au realizat anumite progrese. În luna iunie 1956, guvernul de la Moscova a restituit României o mică parte din Tezaurul istoric și artistic, evacuat de România în Rusia, în 1916-1917.
În încheiere, la sugestia și cu contribuția dnei avocat Varga Maria - Luduș, vom face unele completări la articolul “Mihai Viteazul și Regele Ferdinand”, din 15 august a.c., completări referitoare la istoria unei relicve scumpe poporului român, fiind vorba de capul lui Mihai Viteazul. După mișeleasca crimă petrecută la poalele Munțilpr Apuseni, capul voievodului a fost recuperat de paharnicul Turtulea și dus la Târgoviște. Prin grija lui Radu Buzescu și a soției sale, are loc înhumarea acestuia la Mânăstirea Dealu. La început de război mondial, având în vedere pericolul german, N. Iorga sfătuiește să fie luate măsuri de protecție și siguranță asupra prețuitei relicve. Preotul liceului militar, Al. Delinescu, duce în mare taină prețioasa relicvă la Mitropolia din Iași. Pentru mai mare siguranță, craniul voievodului este dus apoi la Cherson, în Crimeea. La 8 noiembrie 1916, craniul voievodului Mihai este readus la Iași, iar în 22 august 1922, un tren special duce prețiosul tezaur la Târgoviște, unde este primit cu onoruri militare. Așezat pe un afet de tun tras de 6 boi, în muzici militare și sunete de clopote a fost purtat la Mănăstirea Dealu. În fruntea alaiului se afla M.S. Regele Ferdinand I al României. Revenind la soarta trupului primului unficator al neamului românesc, chiar și pentru puțin timp, s-ar fi putut a fi îngropat la actuala Mănăstire Plăviceni, ridicată pe locul în care dna Stanca construise o micuță biserică din lemn. Aici, în timpul lucrărilor, s-a descoperit un mormânt în care se aflau osemintele unei persoane din vremea lui Mihai Viteazul, căreia îi lipsea capul și care ar fi avut o înălțime comparabilă cu a voievodului.
