35 DE ZILE: UN OM ONEST SE ȚINE DE CUVÂNT!

Distribuie pe:

Candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Reghin, Gabriel Toncean, a fost prezent la București la semnarea  de către ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a Ordinului prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Cinematografului “Patria” din Reghin.

Președintele PNL Reghin, Gabriel Toncean, i-a mulțumit public ministrului Ștefan pentru interesul acordat proiectului. “35 de zile, atât a trecut de când v-am vorbit ultima dată despre Cinematograful Patria. Am insistat atunci, la întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Ion Ștefan, să grăbim cât mai mult etapele premergătoare. Astăzi, mă bucur să vă pot anunța că, în prezența mea, a fost semnat Ordinul de Ministru pentru acest proiect. Asta înseamnă că licitația pentru începerea lucrărilor poate fi organizată. Le mulțumesc domnului ministru Ion Ștefan și secretarului de stat Mihail Veștea pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în a debloca acest proiect!

Valoarea investiției este de aproape 2,5 milioane de euro, iar termenul de finalizare este de 14 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția efectivă a lucrărilor.

Așadar, și la Reghin se poate atâta vreme cât există interes și voință în a rezolva problemele comunității. Pe agenda de lucru a candidatului PNL, Gabriel Toncean, sunt încă foarte multe probleme semnalate de cetățeni, care își vor găsi în sfârșit rezolvare!

Sper ca după 27 septembrie să avem parte și de o administrație locală capabilă să pună în valoare această oportunitate”, a mai declarat liderul PNL Reghin, Gabriel Toncean.

Echipa de consilieri locali, propusă de PNL Reghin, a identificat nu doar problemele urgente ale comunității locale, ci și soluțiile care trebuiesc implementate, sursele de finanțare, astfel ca, la Reghin, după aceste alegeri, cetățenii și nevoile lor să revină în centrul atenției administrației locale.

 

Lasă un comentariu