JOS „MASCA DE FIER"! (X) JUSTIȚIA

Distribuie pe:

„Când, din partea SRI, au apărut amenințări directe la adresa CCR sau amenințări prin articole de presă, atunci deja s-a depășit un cadru legal. Iar totul a culminat cu amenințările clare ale fostului șef al SRI (G. Maior - n.a.) care a spus că, dacă se va întâmpla ceva, va ști pe cine să arate cu degetul. Acest lucru nu se întâmplă într-un stat civilizat, este un moment la care nu ar trebui să se ajungă și, probabil, că au fost într-un moment din ăsta în care au crezut că au multă putere. Nu, n-au putere să amenințe instituțiile statului și nu trebuie să se mai ajungă aici" (Daniel Morar, judecător al Curții Constituționale a României, în ziarul Adevărul, iunie 2015).

Este de-a dreptul de necrezut că, după abominabilele crime împotriva umanității ale totalitarismelor secolului XX, elitiștii globalizării din veacul XXI au „dat cu piciorul" principiului secular al separării puterilor în stat și, într-un „cor al tăcerilor suspecte" venite în tandem dinspre ambasadele SUA, UK, Olandei, Franței și Comisiei Europene (care au dat bani pentru proiectele magistraților din vârful marilor instanțe), au făcut ca, în România, sub prezidențiabilii Băsescu și Iohannis, cetățenii să fie timorați de o Republică a procurorilor, cu reminiscențe staliniste, în care avem de-a face cu o „justiție populară", selectivă și agresivă, executată la comandă politico-securistă (de prin 2006) de niște indivizi care, proclamând ilegal supremația procurorilor și o falsă Justiție transpusă puterilor Executivă și Legislativă, și-au bătut realmente joc, sub pretextul așa-zisei lupte anticorupție, de respectarea drepturilor omului și a „statului de drept"! Practic, nu ne-am putut închipui că se poate reveni atât de repede la acele deprinderi de groază, trăite în comunism: fără de nicio rușine acum, într-o U.E. al cărei Parlament a refuzat ca ministrul Justiției (T. Toader) să devoaleze ce se întâmplă în realitate în România, instanțele de judecată sunt manipulate prin încheierea de Protocoale anticonstituționale, având ca scop, cu aportul „cheilor" la „ordin" din Justiție, să deturneze „statul de drept", eliminându-i pe incomozi, în condițiile în care s-au făcut presiuni inadmisibile pentru impunerea legii securității cibernetice (declarată neconstituțională) și s-a reușit, din păcate, ca (prin săvârșirea de abuzuri intolerabile) anchetații să moară cu zile, să le fie distruse carierele profesionale, dezonorate familiile și rudele, numai și numai ca să fie compromisă în public ideea de clasă politică și mediul de afaceri românesc!

Ca urmare, atât în dorința maladivă de a ne anihila ca națiune, cât și în derâdere față de mult-invocatele „priorități" (spitale, școli), intrușii în Stat au alocat miliarde de euro (numai guvernul lui Cioloș a dat, în numele „Strategiei anticorupție", pentru perioada 2016-2020, 100 milioane euro), în paralel cu ONG-uri care primesc fonduri europene pe „programe anticorupție", pentru a susține în fapt o „epurare neostalinistă", bazată pe protocoale (considerate de PNL și USR ca „ceva normal"!), pentru a ne intimida prin interceptarea ilegală a telefoanelor, transformând instituțiile de forță în complice la o crimă împotriva națiunii, întrucât li s-au extins competențele de cercetare penală chiar mai mult decât cele pe care le avea fosta Securitate!

S-a ajuns astfel la situații dramatice când, cu încălcarea legii și a Codului Penal, au fost interceptați telefonic țăranii care au votat la Referendumul constituțional de demitere a președintelui Băsescu, au fost depuse probe selective în dosare de către „echipe mixte" de procurori și ofițeri ai SRI, iar nenumărați anchetați (fără a li se respecta prezumția de nevinovăție) au fost arestați, expuși mediatic și trimiși în arest!

Ce credeți dumneavoastră că a făcut la toate aceste abuzuri Consiliul Sprem al Magistraturii, primul garant al independenței Justiției? Credeți că a protestat la faptul că protocoalele au fost adăugiri la lege prin care s-a „vândut" la SRI independența magistraților? Credeți că a fost interesat de câți supravegheați tehnic au fost condamnații pentru atentat la siguranța națională? Credeți că a denunțat gravul derapaj prin care guvernul lui Cioloș a subminat Democrația, întrucât a decis (după ce CCR a dispus că interceptările telefonice sunt ilegale și a scos SRI din anchetele penale) că interceptările și supravegherile vor continua printr-o hotărâre a CSAT (act administrativ ce nu ține loc de lege), deși Constituția inerzice Guvernului de a adopta o O.U.G. în probleme de privesc drepturile omului? A tăcut mâlc! Doar Asociația Magistraților din România a reacționat, în 2018, spunând că nu există un act normativ ca în România înregistrările să se facă în mod legal!

Și atunci, pentru ce atâta tevatură cu „lupta anticorupție"? Oare pentru că „moare" Statul de grija poporului sărăcit? Nu, nicidecum, căci doar 12% din total o reprezintă capacitatea Statului de a recupera banii furați prin acte de corupție! Deci nu, dragii mei: miza este cu mult mai mare și constă în distrugerea „statului de drept", a Democrației, a integrității teritoriale și a unității noastre ca Neam!

 

Lasă un comentariu