LA SÂNGEORGIU DE MUREȘ: POP SILVIU EXPERIMENTEAZĂ AL CINCILEA GUST - UMAMI

Pe Pop Silviu nu l-am cunoscut personal. Am aflat despre el dintr-o rubrică a producătorilor locali, pe Facebook. Profesorul de sport, din Sângeorgiu de Mureș, a făcut o pasiune din cultura și civilizația japoneză, mai exact o pasiune pentru ciupercile Shiitake.

Shiitake este cea mai cultivată ciupercă medicinală din lume, fiind, în același timp, foarte apreciată pentru gustul său, în gastronomia japoneză. În prezent, China este cea mai mare producătoare de ciuperci Shiitake, din lume, acoperind 80% din cantitatea de ciuperci vândute. Alte țări producătoare de ciuperci Shiitake sunt Japonia, Korea, Taiwan, Statele Unite ale Americii și Brazilia. Ciupercile Shiitake sunt, totodată, un simbol al longevității, în Asia, datorită multitudinii de beneficii pe care le aduc sănătății și profilului lor nutrițional bogat. Cel mai bine documentat aport adus sănătății, de ciupercile Shiitake, este sprijinul imunitar. Pe de o parte, acestea stimulează răspunsul sistemului imunitar în diferite circumstanțe, iar pe de altă parte îi limitează activitatea excesivă, atunci când este cazul. Ciupercile Shiitake au un impact puternic asupra celulelor macrofage, care sunt responsabile de identificarea și neutralizarea potențialelor celule canceroase din corp. Așadar, se poate spune că ciupercile Shiitake sunt utile și împotriva cancerului. Acest fapt se datorează și conținutului de polizaharide, care este util și în scăderea nivelului colesterolului. Ciupercile Shiitake conțin trei minerale antioxidante foarte importante: mangan, seleniu, zinc, dar și un alt compus antioxidant, care stimulează producerea de energie în celulele inimii. Ciupercile Shiitake sunt contraindicate în perioada de sarcină și alăptare. De asemenea, nu consumați astfel de ciuperci, dacă urmați un tratament cu antibiotice sau antifungice, deoarece pot apărea reacții adverse precum alergiile sau fotosensibilitatea. Ciupercile Shiitake au o textura fermă și cărnoasă, cu un gust plăcut de ciupercă de pădure. Au și o aromă ușoară de usturoi, nucă și caramel. În plus, ele sunt recunoscute pentru al cincilea gust - Umami. Exemple tradiționale (oferite de Centrul Nipon de Informare Umami) de alimente cu gust umami includ sosul de soia, pasta miso și bonito furikake (amestec de pește uscat și măcinat, semințe de susan, alge marine tocate, zahăr, sare și glutamat) din bucătăria asiatică, și brânză, roșii, ketchup și ciuperci, din bucătăria occidentală. Acum, că ne-am pus, cât de cât, la punct cu subiectul, să-l ascultăm și pe Silviu: “Am făcut multe, la viața mea, dar pot spune că sunt antrenor de fotbal, handbal, profesor de educație fizică. În prezent, nu mai profesez. Mă numesc Pop Silviu, căsătorit cu Angela, avem un băiețel, de doi ani și opt luni, pe nume Max. Eu am o mică pasiune pentru cultura și civilizația japoneză, pornită de la verișoara mea favorită (Shinya Patricia), care, pe vremuri, a studiat limba japoneză și actualmente este căsătorită și trăiește în Japonia. Peste ani, am prins drag de mâncarea asiatică și nu găseam nicăieri unul dintre ingredientele de bază, respectiv ciupercile Shiitake. Am aflat că ele se pot cultiva și la noi și, beneficiind de faptul că vara mea era acasă, i-am cerut sprijin, respectiv miceliul. La ei, în Japonia, sunt destule persoane care au câte un mic butuc, pe care cultivă câteva ciuperci, pentru uz personal. Am primit miceliul din Japonia și am inoculat cam 60 de butuci. Mărturisesc că am fost profund impresionat de prima mea recoltă.

Am decis să extind puțin experimentul. Miceliul nu l-am mai procurat din Japonia, deși nu mi-a cerut vara mea bani, dar mi-a fost rușine să tot cer, așa că l-am cumpărat din Europa. De altfel, în Japonia e și nespus de scump. Toată treaba a început cu opt ani în urmă; de atunci, an de an, am inoculat, cam 10 metri cubi de butuci, ajungând, astăzi, la circa 1.000 de butuci, peste 50 de metri cubi de lemn. Cea mai grea operațiune, în cultivarea acestei ciuperci, este inoculatul, care presupune multe găuri date într-un butuc, cam patruzeci-cinzeci, găuri în care se introduce miceliul și fiecare gaură se astupă cu parafină sau ceară de albine. Buștenii, odată inoculați, se stivuiesc la umbră și se udă, din timp în timp, dacă e secetă, și după un an începe producția. Eu, deocamdată, nu produc miceliul, căci nu am posibilitatea diversificării genetice. Deci, trebuie să-l cumpăr, căci e nevoie de o oarecare garanție, costurile cu butucii fiind ridicate și timpul de creștere al ciupercilor destul de lung, este riscant să nu ai miceliul de calitate. Este o cultură destul de scumpă, mai ales lemnul, care nu poate fi folosit mai mult de patru ani, un ciclu de cultură fiind în jur de trei luni de zile. Eu produc anual cam o tonă de ciuperci, fiind, deocamdată, mai mult în zona hobby-ului decât în cea a producției efective. În fapt, produc doar de anul acesta, căci, unele probleme cu sănătatea m-au făcut să cam pierd timp. Am avut o ruptură de ligamente care m-a făcut indisponibil pentru efortul fizic, destul de însemnat, necesar cultivării acestor ciuperci. După inoculare, așteptăm un an, respectiv din februarie- martie până în primăvara următoare. Butucii se introduc în apă, cam 24 - 48 de ore, și apoi apar ciupercile. Nu-s foarte multe, pe un butuc, dar eu prefer această metodă, tradițională, care produce puțin, dar de o calitate ridicată, lipsind cu totul riscul de infectare cu alte mucegaiuri și, bineînțeles, fără niciun aport chimic sau de îngrășăminte. Cât privește dezvoltarea culturii, m-am gândit să las totul natural, pas cu pas, fără să-mi creez presiune, din cauza veniturilor. Le spuneam asta și copiilor pe care-i antrenam: tu joacă bine, în primul rând, apoi banii vin de la sine. Așa că, deocamdată, trăiesc pe modestie, din ce-am economisit până acum. De lucrat, la ciuperci, lucrez doar eu, soția ajutându-mă doar ocazional. Anul acesta, când m-am decis să aloc mai mult timp ciupercilor, culmea, nu au ieșit prea multe. Butucii pot să rămână afară, peste iarnă, dar ca să producă trebuie duși într-un loc liniștit și cald, la cel puțin 20-22 grade Celsius. Se folosesc doar butuci de esență tare, carpen, stejar, fag. Ideea de bază este să faci ceva folositor lumii, lucru care, pentru mine, generează suficientă satisfacție și mulțumire”.

 

Lasă un comentariu