SURPRIZĂ DE PROPORȚII LA SĂRMAȘU

Distribuie pe:

Fără drept de apel, după o prezență masivă la vot, “Alianța pentru Sărmașu” a reușit ca, la recentele alegeri locale, să îl impună în fotoliul de primar al orașului (funcție deținută 16 ani de liberalul Ioan Mocean) pe candidatul independent Valer Botezan.

Cu siguranță că, în elanul său tineresc, noul primar a avut câștig de cauză, surclasându-l electoral pe fostul primar cu aproape 500 de voturi, cu o viziune politică novatoare, moralizant , în care și-a propus să fie “primarul tuturor”!

În exclusivitate pentru ziarul nostru, primarul ales al Sărmașului, Valer Botezan, a declarat: “Mi-am propus ca, în tandem cu alianța politică majoritară din Consiliul Local, să mă implic ferm, pentru o viață decentă a sărmășenilor, în gestionarea eficientă a banilor din bugetul public și în elaborarea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene!”

Vă dorim succes!

Lasă un comentariu