COMUNICAT DE PRESĂ

Distribuie pe:

În urma adoptării Hotărârii nr. 47, din 05.10.2020, a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, și a numărului de cazuri pozitive de coronavirus înregistrate în ultimele zile în județul Mureș, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții forțelor de ordine județene din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan, alături de subprefectul județului Mureș, Nagy Zsigmond, și consilierul prefectului pe probleme medicale, conf. univ. dr. Cristian Boeriu.

În cadrul ședinței de lucru a fost analizată situația epidemiologică din județul Mureș, cu accent pe localitățile care au înregistrat o rată de incidență cumulată mai mare de 1,5 cazuri/1.000 de locuitori, în ultimele 14 zile. La data de 6 octombrie 2020, în județul Mureș există o singură localitate cu incidența cumulată mai mare de 3/1.000 de locuitori: comuna Papiu Ilarian (7 cazuri înregistrate în ultimele 14 zile). Localitățile cu incidența cumulată mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, în ultimele 14 zile, sunt următoarele: Aluniș (6 cazuri), Băla (1 caz), Corunca (7 cazuri), Cuci (3 cazuri), Sâncraiu de Mureș (19 cazuri), Sângeorgiu de Mureș (18 cazuri), Sântana de Mureș (10 cazuri) și Valea Largă (5 cazuri).

Ca urmare a analizei grupului de lucru și a discuțiilor purtate cu primarii din localitățile cu o incidență ridicată, s-a decis continuarea acțiunilor de informare și verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară în județul Mureș. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului sunt în teren, zi de zi, pentru a veghea la siguranța mureșenilor.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor implicate în combaterea răspândirii infecției cu coronavirus vor analiza zilnic situația epidemiologică și vor decide aplicarea graduală a unor restricții pentru a preveni creșterea numărului de cazuri pozitive. Până la această dată, nu se impun noi restricții față de cele deja stabilite prin hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și legislația națională.

„Numărul mare de cazuri pozitive pune o presiune tot mai însemnată pe unitățile spitalicești din județul Mureș. Orice caz pozitiv nou reprezintă o greutate în plus pentru medicii care luptă în linia 1, o dificultate în acordarea tratamentului medical pacienților non-covid și o amenințare pentru noi și cei dragi nouă. Vă îndemn la solidaritate în aceste momente dificile. Știu că pentru mulți mureșeni este dificilă acceptarea unui val secund al pandemiei și revenirea la regimul strict din primăvara acestui an. Cu toate acestea, putem traversa din nou aceste momente doar împreună, printr-o muncă de echipă. Alături de toate instituțiile implicate și primarii localităților, analizăm zilnic situația epidemiologică și vom lua măsuri restrictive dacă acest lucru va fi necesar. Urmărim cu atenție și situația din Târgu-Mureș, unde incidența cumulată este de 1,25. Dacă vom continua în acest ritm, mai este doar un pas până vom depăși 1,5/1.000 de locuitori. Împreună, prin respectarea măsurilor de protecție, putem să menținem această rată cât mai scăzută. Suntem la datorie pentru siguranța mureșenilor și așteptăm ajutorul fiecărui locuitor al județului. Ce înseamnă acest ajutor? Purtarea măștii, menținerea distanțării, spălarea și dezinfectarea mâinilor", afirmă prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

Facem un apel către mureșeni de a evita locurile aglomerate și de a purta masca de protecție în exterior, acolo unde contextul nu permite păstrarea unei distanțe corespunzătoare, dar și în locurile stabilite prin legislație. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate.

 

Lasă un comentariu