RECUNOAȘTEREA PERFORMANȚEI: TÂRGU-MUREȘUL RĂMÂNE ÎN BOARDUL TRIATLONULUI ROMÂNESC

Distribuie pe:

Nu mai puțin de 3 târgumureșeni fac parte din noua conducere a Federației Române de Triatlon, în urma alegerilor desfășurate recent la Ploiești. În echipa președintelui forului, Vlad Stoica, au fost votați, ca vicepreședinte, Klosz Viktor, președintele ACS Master Ski & Bike Târgu-Mureș, respectiv, ca membri ai Biroului Federal, Adina Dușa - delegat tehnic nivelul 2, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Tokyo, și Papp József - președintele clubului H20 Târgu-Mureș. Practic, este atât o confirmare a faptului că toate competițiile internaționale desfășurate la Târgu-Mureș, sub coordonarea acestora, s-au ridicat la un nivel înalt, cât și o încununare a muncii începute, în urmă cu mulți ani, de cel care a condus cu atâta dăruire destinele Federației Române de Triatlon, Klosz Péter. Toți cei trei reprezentanți ai sportului târgumureșean vor să continue proiectele regretatului Klosz Péter, de dezvoltare a triatlonului românesc, prin organizarea a cât mai multor evenimente de mare anvergură. De altfel, directorul general al grupului Master Druck, Klosz Viktor, alături de fratele său Péter și de managerul general al SportLife România, Mărgărit Amza, au fost organizatorii principali ai celei mai importante competiții internaționale de triatlon din România, Festivalul European de Multisport 2019 de la Târgu-Mureș, în cadrul căruia sportive din peste 40 de țări au participat la 6 Campionate Europene ale diverselor ramuri ale triatlonului. Vicepreședintele Federației Române de Triatlon, Klosz Viktor, a declarat, pentru site-ul triatlonromania.ro, că își dorește să persevereze în excelență: “Vreau să mulțumesc Adunării Generale pentru votul de încredere care mi-a fost acordat. Simt că, prin acest vot, este exprimată și o recunoștință pentru tot ceea ce a realizat Péter și o mare doză de încredere pe care sper că o să reușesc să o confirm. Echipa aleasă este una cu experiență și devotată triatlonului. Sunt ferm convins că vom realiza lucruri mărețe împreună”. De menționat că, pentru a doua funcție de vicepreședinte al FRTRI a fost confirmat Răzvan Florea, medaliat olimpic și multiplu medaliat la Campionatele Europene de Natație.

 

MIREL RĂDOI RĂMÂNE PE BANCA ECHIPEI NAȚIONALE: “O SĂ FIU ALB ÎN CAP”

Echipa națională de fotbal a României a luat o mare gură de oxigen înaintea ultimelor două meciuri din Liga Națiunilor. Învinsă de trei ori consecutiv, în octombrie, selecționata noastră și-a luat revanșa cu Belarus. “Tricolorii” au câștigat cu 5-3 amicalul și l-au făcut pe Rădoi să își reconsidere poziția în ceea ce privește o potențială demisie. Mirel Rădoi a fost numit selecționerul României, pe 26 noiembrie 2019. El a stat pe banca primei reprezentative la șase meciuri, dintre care nu a reușit să câștige decât două. În rest, a bifat trei înfrângeri și un rezultat de egalitate. Antrenorul, în vârstă de 39 de ani, este mult mai optimist după succesul cu Belarus, care a întrerupt seria celor trei eșecuri cu Islanda, Norvegia și Austria. “Contractul meu este și pentru următoarea campanie, mai departe de 2022 nu mi s-a propus nimic și nu știu dacă aș accepta în momentul de față. Am discutat ceva la început, vom vedea și, dacă va exista, va exista doar pentru Campionatul Mondial, dar vorbim peste doi ani, când o să fiu alb, poate mai rău ca tine. Nu știu dacă în ultimii ani am fost o echipă care s-a calificat mereu la turnee finale și de aici vine această frustrare a noastră și a rezultatelor. Problema este că sunt oameni de fotbal care vin și par că, prin declarațiile lor, sunt împotriva jucătorilor, nu neapărat împotriva mea, că eu sunt aici în fața dumneavoastră să apăr jucătorii”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă de după meciul cu Belarus. Rădoi este la doar a treia sa experiență ca antrenor. El le-a mai pregătit pe FCSB (2015) și echipa națională de tineret a României (2018-2019). Duminică, 15 noiembrie, “tricolorii” joacă cu Norvegia, iar apoi, miercuri, 18 noiembrie, cu Austria. Cele două partide vor încheia campania “tricolorilor” în UEFA Nations League, acolo unde, după patru etape, se află pe locul 3, cu patru puncte, cinci mai puține decât Austria și Norvegia.

 

LUPTĂTOARELE TRICOLORE, MEDALIATE LA MOSCOVA

România a cucerit 4 medalii, dintre care una de aur, una de argint și două de bronz, la Grand Prix-ul de lupte feminine de la Moscova. Medalia de aur a fost obținută de Maria Cioclea, la categoria 50 kg, argintul a fost adus de Larisa Nițu, la 70 kg, iar cele două medalii de bronz au fost câștigate de Denisa Fodor și Diana Vlăsceanu la 60, respectiv +70 kg. Pe de altă parte, potrivit Federației Române de lupte, componenții lotului național de greco-romane se află, în aceste zile, în Polonia, unde efectuează un stagiu de pregătire comun cu sportivii din Spania, Ungaria, Franța, Elveția, Estonia, Finlanda, Republica Modova și Cehia.

Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat întreruperea campionatului național, din cauza coronavirusului

Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat, miercuri, că a decis întreruperea campionatului de seniori, din cauza numărului de cazuri de coronavirus de la echipe. “Federația Română de Hochei pe Gheață, prin Comisia de Competiții, a decis întreruperea Campionatului Național de Seniori (CN), datorită numărului mare de cazuri COVID-19 în rândul echipelor. Măsura a fost luată în urma consultării cu managerii echipelor participante în CN și vizează meciurile din perioada 12 noiembrie-15 decembrie a.c.”, se arată pe pagina de Facebook a FRHG. În perioada 16-20 decembrie, se va disputa, pe patinoarul din Galați, ediția 2020-2021 a Cupei României.

 

IANIS HAGI ȘTIE CE ATU ARE NAȚIONALA LUI MUTU ÎN DUELUL CU DANEMARCA

Ianis Hagi (22 de ani) a fost convocat la naționala U21 a României pentru meciul decisiv cu Danemarca, pentru calificarea la Euro 2021. Hagi Jr. știe care sunt atuurile noastre în fața nordicilor și ceea ce trebuie să facă el și colegii săi pentru a se bucura de o nouă calificare la un turneul final. Într-un interviu acordat FRF, Ianis Hagi a vorbit despre cea mai frumoasă amintire a sa la echipa U21 a României și a analizat partida cu Danemarca U21. Mijlocașul lui Rangers a spus că nu contează dacă va mai marca el, așa cum s-a întâmplat acum doi ani - tot la Ploiești -, când naționala de tineret a obținut calificarea la EURO 2019, ci tot ce contează e ca echipa să joace bine împreună și să câștige. “(n.r. - Cea mai frumoasă amintire la naționala U21) Sunt multe, din fericire, nu pot să aleg unul. Sunt multe meciuri și nu doar meciuri, ci și cantonamentele pe care le-am trăit aici. Chiar am foarte multe momente și amintiri frumoase. (n.r. - despre Danemarca și atuurile noastre împotriva lor) Vin aici să pregătească Campionatul European și, până la urmă, e un meci de fotbal și trebuie să-l câștigi și, cu siguranță, va fi greu, pentru că știm nivelul de aici și nu sunt meciuri ușoare, indiferent de adversar. Motivația de a merge la Campionatul European, ei deja sunt acolo, noi avem motivația să ne calificăm. Este meci decisiv și avem nevoie de cele 3 puncte. Acum jucăm acasă și e rândul nostru să câștigăm. (n.r. - Marchezi și acum? Ai marcat acum doi ani în meciul care ne-a dus la Euro 2019) Mă interesează foarte mult, colectiv, să jucăm foarte bine, toți care intră pe teren să dea maximum și să prindă o zi foarte bună și împreună să ne calificăm la Campionatul European. Cred că, puțin, contează cine marchează în meciul cu Danemarca, atât timp cât la sfârșitul meciului noi suntem calificați la Euro”, a spus Ianis Hagi, într-un interviu acordat FRF TV. Meciul România U21 - Danemarca U21 se joacă marțea viitoare, pe 17 noiembrie, de la ora 20.30.

 

ROMÂNIA - BELARUS 5-3. RĂDOI A JUCAT SUPER OFENSIV, DAR TRICOLORII AU OFERIT DOUĂ REPRIZE DIAMETRAL OPUSE

România a învins naționala Belarusului cu scorul de 5-3. În prima parte, tricolorii au jucat excelent și au intrat cu un avantaj de patru goluri la cabine (4-0). Nedelcearu a dus scorul de 5-0, iar din acel moment a început relaxarea. Oaspeții au punctat de trei ori și au ratat o lovitură de la 11 metri. Partida a fost arbitrată de bulgarul Georgi Kabakov, ajutat la cele două linii de Martin Margaritov și Diyan Valkov. Rezervă a fost Sebastian Colțescu.

 

NORVEGIENII, STARE DE ALERTĂ ÎNAINTEA MECIULUI CU ROMÂNIA, DUPĂ CE A FOST DESCOPERIT UN CAZ DE COVID-19

Meciul amical Norvegia - Israel, programat miercuri seară, a fost anulat după ce un jucător israelian a fost testat pozitiv. Autoritățile sanitare au apreciat că există un risc ridicat de infecție, astfel că meciul a fost anulat. Delegația israeliană a ajuns marți la Oslo și jucătorul a fost plasat în carantină, la fel ca alți trei coechipieri. Norvegia va evolua contra României și Austriei la 15 și 18 noiembrie, în Liga Națiunilor.     

 

ROMÂNIA LUPTĂ PENTRU CALIFICAREA LA EURO

Naționala de baschet fete a României se află, de luni, la Riga, în Letonia, unde va disputa două jocuri din cadrul grupei D de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. Selecționata tricoloră va întâlni, la 13 noiembrie, Italia, iar două zile mai târziu va juca împotriva Danemarcei. Din echipa țării noastre, pregătită de turcul Ayhan Avci, fac parte și patru jucătoare de la Sepsi OSK Sf.Gheorghe, respectiv Anemarie Godri Părău, Ioana Ghizila, Kelemen Kincso și Orban Nicolett. După disputarea primelor două etape din grupa D, în clasament conduce Cehia, cu 4 puncte, aceasta fiind urmată de România și Italia, cu câte 3 puncte, și Danemarca, 2 puncte.

 

 

Lasă un comentariu