POVEȘTI DE ÎNCEPUT DE AN

În prima zi a anului, am deschis televizorul, pentru a urmări transmisia Concertului de Anul Nou, susținut online, fără public, de Orchestra Filarmonică din Viena, în Sala de Aur a Musikverein. Cel mai faimos concert din lume a fost difuzat de televiziunile din peste 90 de țări, pentru mai mult de 40 de milioane de telespectatori.

Din cauza dispozițiilor referitoare la pandemia de Corona, publicul nu a avut acces în sala considerată nu doar cea mai frumoasă din lume, ci și una dintre cele mai bune săli din lume sub aspect acustic. Dar interpreții nu au fost văduviți de aplauze.

Concertul a fost dirijat anul acesta de Riccardo Muti, șeful de orchestră italian aflându-se pentru a șasea oară la pupitrul Filarmonicii vieneze, într-o relație de colaborare ce durează de peste 50 de ani. Un program frumos, impecabil interpretat, cu piese celebre de Johann Strauss - tatăl și fiul, dar și de Franz von Suppe și Carl Zeller, și câteva prime audiții semnate Karl Komzák și Carl Millöcker.

Baletul de Stat din Viena a încântat telespectatorii cu momente filmate în Grădina Palatului Lichtenstein și în așa numitul “Looshaus”, o structură modernă a arhitectului Adolf Loos, amplasată vizavi de Palatul Imperial din Viena. Costumele corpului de balet vienez au fost create pentru această ediție de designerul francez Christian Lacroix, iar regizorul Henning Kasten a coordonat imaginea spectacolui filmat cu 17 camere.

Finalul a culminat apoteotic cu tradiționalul Marș al lui Radetzky, ritmat de aplauze din -off, sala fiind, pentru prima dată în istoria evenimentului, goală. Piesa face parte în mod tradițional din programul Concertului de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Excepție a făcut anul 2005, când marșul respectiv a fost scos din program din compasiune și respect față de victimele Cutremurului din Asia de Sud-Est.

De ce această “obsesie” pentru marș? Și cine a fost, în fond, acest Radetzky? Cum se întâmplă totdeauna, la vremea sa, unii l-au iubit, iar alții l-au demonizat!

Contele Johann Josef Wenzel Radetzky von Radetz a fost unul dintre cei mai mari comandanți militari ai Austriei, un nobil boemian, feldmareșal imperial austriac. S-a născut la 2 noiembrie 1766, la Tøebnice, în Boemia, și a trăit peste 90 de ani, neobișnuit pentru acea vreme, până la 5 ianuarie 1858, când s-a stins la Milano.

Pe când era foarte tânăr, a luptat în Italia, în ultimele campanii antinapoleoniene (1813-1815). S-a distins prin curaj, iar în bătălia de la Maregno, din iunie 1800, a fost rănit de cinci gloanțe. Aproape un deceniu mai târziu, în 1809, a fost numit mareșal pe câmpul de luptă. Soldații săi, care obișnuiau să-l numească “tata Radetzky”, îl idolatrizau și îl considerau de neînvins. Îl stimau atât de tare, încât atunci când Austria a fost implicate într-o criză militară în nordul Italiei, a fost chemat de acasă, pensionat fiind și trecut de 80 de ani, ca să conducă armata. Bătrânul soldat, a repurtat, în scurt timp, numeroase victorii, care au intrat în istoria imperiului. Ca guvernator general al regatului lombardo-venețian (1849 - 1857), Radetzky a reprimat mișcarea revoluționară din nordul Italiei. În anul 1799 a fost distins cu Ordinul Maria Terezia în grad de cavaler, iar în 1848, în urma victoriei de la Custozza, cu același ordin, în grad de Mare Cruce.

Marșul lui Radetzky a fost compus de Johann Strauss - tatăl, pentru a-și salva fiul de la moarte, Johann Strauss - fiul, care se alăturase Revoluției de la 1848. Acesta fusese capturat de forțele imperiale și urma să fie executat. Feldmareșalul Radetzky, un militar cu un cuvânt greu la vârful Imperiului Austro-Ungar, l-a scăpat de execuție, datorită triumfalului marș compus pentru el de Strauss - tatăl. Prima audiție a avut loc pe 31 august 1848, la Viena.

În loc de final, o informație mai degrabă anecdotică despre legătura acestui celebru marș cu Banatul nostru. La începutul anilor 1800, trupele austriece se retrăgeau din fața turcilor prin culoarul Timiș-Cerna. Printre ostașii austrieci se afla și Radetzky, care pe atunci era un tânăr locotenent. Așadar, el a fost la Ilova, la Slatina-Timiș, și apoi a venit, împreună cu armata, spre Caransebeș.

Ce mică e lumea!

 

Lasă un comentariu