DE LA 1 IANUARIE 2021, NOI FACILITĂȚI PENTRU ANGAJATORI

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 1.326, din 31 decembrie 2020, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

50% din salariul angajatului

Concret, angajatorii care în perioada 1 ianuarie -1 septembrie 2021 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri, precum și cetățeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora în anul 2020 le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Sumele se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat și nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă contracte sau convenții privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Instituțiile și autoritățile publice NU se numără printre beneficiari

Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut mai sus.

Angajatorii care încetează contractele individuale de muncă ale persoanelor prevăzute mai sus anterior termenelor stabilite sunt obligați să restituie în totalitate agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menționat, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României.

De sumele prevăzute nu beneficiază instituțiile și autoritățile publice și angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare, au activitățile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Pentru zilieri, 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă

Pentru persoanele care desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional (zilieri), afectate de întreruperea sau restrângerea activității ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021, se acordă de la bugetul de stat o sumă reprezentând 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă.

Până la 30 iunie 2021, dar nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajații care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni, se asigură decontarea unei părți din salariul acordat acestora, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate în aceste locuri de muncă, pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut pe anul 2020. (L.P.)

 

 

Lasă un comentariu