Se vorbește mult despre furturi. Se pare că a devenit o îndeletnicire cu largă răspândire. Cu toate acestea, furtul nu este inclus în catalogul activităților, nu este recunoscut de oficialități ca fiind o activitate, drept consecință, cei care se consideră “specializați” în furturi, nu beneficiază de drepturi sociale și nici de pensie la retragerea lor din activitate. Cele mai simple furturi încep din buzunare, din locuințe, din ograda omului, unde sunt vizate culturile de legume și fructe, porumbul, dar se trece și în domeniul zootehnic, prin furtul de porci și găini. Se mai fură streșinile și burlanele caselor, lemne și altele. Fiind vorba de lemne, de la furtul gardurilor de lemn s-a trecut la o activitate de amploare și se fură păduri întregi. Alți hoți sunt specializați în furtul de pe domeniul public, unde vizate sunt capacele de la canalizare, coșurile metalice de gunoi, stâlpi metalici de iluminat stradal și altele. Fără a epuiza marea varietate a furturilor și a metodelor de furt, să-i apreciem cum se cuvine și pe cei specializați în obiecte de mare valoare, din patrimoniul cultural, începând de la tablouri, continuând cu multe altele, expuse sau nu prin muzee, unde vizate sunt obiectele confecționate din metale prețioase. Nu scapă nici bijuteriile care se comercializează, cele confecționate din aur și argint. O altă categorie de furturi se îndreaptă către stat, dar și spre mediul privat, de unde se deturnează fonduri, se fură material de valoare, care apoi se comercializează. Acești hoți, având o pregătire intelectuală mai bună, la fel și abilitatea, acumulează averi fabuloase, care, nu se confiscă de la ei, iar dacă sunt prinși, fac vreo câțiva ani de pârnaie, timp în care de averea lor nu se atinge nimeni. Asta ne face să dăm crezare opiniilor care prevesteau cum că Grădina Raiului a fost, este și va fi în România. Dar acești campioni ai furturilor rămân doar la categoria hoților de găini din cotețe, de vreme ce nu sunt apți să dea lovitura de grație, de cea mai mare valoare posibilă: furtul statuii lui Buddha, aur pur, în greutate de 5,5 tone. Această statuie, timp de 600 de ani, a stat în Bangkok, Thailanda, fără ca nimeni să nu știe că, de fapt, este vorba de o statuie confecționată din aur pur. Dar, chiar dacă nu se va încumeta cineva să dea o raită pe la locul cu pricina și să plece cu statuia în cârcă, să vedem câte ceva despre istoricul statuii, așa cum avem datele pe Wikipedia. Denumirea oficială a statuii este “Phra Phuttha Maha Suwan Patimakon” în thailandeză, în sanscrită: Buddhamahasuvarnapatimakara. Ea se află în templul Wat Traimit, Bangkok, Thailanda. Statuia a fost acoperită cu un strat de stuc și sticlă colorată pentru a-și ascunde adevărata valoare și a rămas în această stare timp de aproape 200 de ani, ajungând să fie ceea ce era atunci, o pagodă de mică importanță. Statuia a fost mutată, probabil, de la Sukhothai la Ayutthaya, în jurul anului 1403. A fost acoperită cu un strat gros de stuc, care a fost pictat și încrustat cu bucăți de sticlă colorată. Se crede că această tencuială a avut loc înainte de distrugerea regatului Ayutthaya de către invadatorii birmani, în 1767. Statuia a rămas printre ruinele din Ayutthaya, fără a atrage prea multă atenție. În 1801, regele thailandez Buddha Yodfa Chulaloke (Rama I), după înființarea Bangkokului, ca o nouă capitală a Regatului, după ce a comandat construirea multor temple în Bangkok, a ordonat ca diferite imagini vechi ale lui Buddha să fie aduse la Bangkok. La vremea regelui Rama III (1824-1851), statuia, încă acoperită cu stuc, a fost instalată ca principală imagine a lui Buddha în clădirea templului principal al Wat Chotanaram din Bangkok. Când Wat Chotanaram, situat în apropiere de Chinatown, a căzut în paragină și a fost închis, statuia a fost mutată în actualul amplasament, la Wat Traimit, din apropiere, în 1935. Wat Traimit era o pagodă cu o semnificație minoră. Templul nu avea o clădire suficient de mare pentru a adăposti statuia, așa că a fost ținută timp de 20 de ani sub un acoperiș simplu de tablă. Adevărata identitate a acestei statui a fost uitată de aproape 200 de ani. În 1954, o nouă clădire Viharn a fost construită la templu pentru a adăposti statuia. A fost mutată în noul amplasament la 25 mai 1955. Dar, frânghiile s-au rupt și statuia a căzut pe pământ. O parte din învelișul de ipsos s-a desprins, permițând să se vadă suprafața de aur de dedesubt. Lucrarea a fost imediat oprită, astfel încât să se poată face o evaluare. La 14 februarie 2010, la templul Wat Traimit a fost inaugurată o clădire nouă, mare, pentru a adăposti Buddha de Aur. Clădirea conține, de asemenea, Bangkok Chinatown Heritage Centre și o expoziție despre originea Buddha de Aur. Statuia are o înălțime de 3 metri și cântărește 5,5 tone. Potrivit unei alte relatări, statuia măsoară 3,91 metri de la bază la vârf și 3,10 metri peste poală de la genunchi. Poate fi dezasamblată în nouă bucăți. La 1.400 de dolari SUA pe uncia de aur, aurul din statuie de 18 karate, se estimează că valorează 250 de milioane de dolari. Corpul statuii este 40% aur pur, volumul de la bărbie până la frunte este 80% aur pur, iar părul și nodul superior, cântărind 45 kg, sunt de 99% aur pur.
