Este nelipsită de la pomenile morților neamului românesc. Un aliment de ceremonial religios, alcătuit din grâu fiert, zahăr, miez de nucă nemăcinat, câteva arome și cacao. Un fel de prăjitură simplă, care are o vechime, în timp, de peste 1.700 de ani. Se spune că atunci când creștinii continuau să fie persecutați, guvernatorul Constantinopolului (Instanbulul turcesc de astăzi) a ordonat ca legumele țăranilor din piețe să fie stropite cu sângele de la jertfele păgâne, ca să își bată joc de creștini. Însă, printr-o minune, Sfântului Theodor Tiron, un martir de la începutul secolului al IV-lea, i s-a arătat în vis episcopul Eudoxie al Constantinopolului și i-a recomandat ca creștinii să mănânce grâu fiert și îndulcit cu miere de albine, pentru a se feri de alimentele întinate. Așadar, la începuturi, coliva a fost un aliment de necesitate, însă cu timpul a devenit o mâncare legată de cultul morților.
O posibilă rețetă de preparare
La un kilogram de grâu se pun trei litri de apă. Iar cât grâu, tot atâta și zahăr. Se spală grâul, uneori în nouă (9) ape. Șapte (7) calde și două (2) reci, pentru limpezire. Și de fiecare dată se rostește rugăciunea “Tatăl Nostru”. Când pe sobă apa a dat în clocot, ridicăm capacul oalei și deșertăm arpacașul (grâul decojit), lăsându-l la foc potrivit până când se simte, la gust, că este aproape fiert (să nu uităm ca, din când în când, să mestecăm cu o lingură mare de lemn). Atunci se adaugă zahărul, pentru a fierbe o vreme împreună. Când se crede că s-a legat bine zahărul cu grâul, iar lichidul este albicios, se stinge focul. Oala o înfășurăm în ceva gros din lână și rămâne așa 3-4 ore, timp în care boabele se umflă bine. Când încă întregul conținut mai este doar puțin fierbinte, se ia capacul de pe oală și se deșartă miezul de nucă, tăiat, nu prea mărunt, cu cuțitul. Cel puțin 700 de grame la întreaga fiertură. Cu cât mai mult, cu atât gustul este mai bun. De preferință, după ce miezul a fost puțin prăjit într-o tigaie. Tot atunci se mai adaugă o linguriță de scorțișoară, precum și câteva pachețele de zahăr vanilat, coji de lămâie rasă, iar, treptat, treptat câte un pic din conținutul unei sticluțe cu esență de rom și amestecați mereu. Gustați, din când în când, pentru a nu risca o aromă prea pregnantă de rom. După ce ne-am convins că totul este în regulă și nu mai trebuie nimic de adăugat, porționați în vase separate întreaga fiertură, după care presărați printr-o sită fină praful de cacao. Cine dorește poate adăuga câteva firicele de coajă de nucă de cocos, precum și câteva bomboane mici, de diferite culori.
Notă: De ce folosim grâul, transformat în arpacaș, la prepararea colivei pentru pomana morților și nu o altă cereală? După învățătura Sfântului Apostol Pavel, care se adresează foarte frumos corintinenilor, în Epistola întâi, Capitolul 15, acesta aseamănă trupul omului, plecat din lumea aceasta, cu bobul de grâu. După rânduiala Bisericii neamului românesc, bobul de grâu trebuie îngropat ca să dea rod, la fel și persoana umană. Trupul merge în pământul din care a fost luat și sufletul merge la Dumnezeu, cel care l-a dat. Sunt elementele esențiale ale cultului divin. Bobul de grâu sau pâinea, sau toate celelalte care sunt aduse la Sfântul Altar, reprezintă trupul persoanei umane.
