STRĂINII SE VOR VACCINA ÎN ȚARA NOASTRĂ

Distribuie pe:

Guvernul României a decis că cetățenii europeni și străini care au reședința în România se pot vaccina în țară. În acest context, ținând cont de numeroasele solicitări de peste hotare, președintele pentru comunitățile de români, deputatul PNL, Gigel Știrbu, a discutat cu premierul Florin Cîțu, dar și cu ministrul de Interne, despre posibilitatea celor care au venit cu forme legale în România să se poată vaccina la noi. Gigel Știrbu a declarat că fiecare persoană venită din afara granițelor, cu forme legale, unde-și au domiciliul, să beneficieze, ca și cetățenii români, de dreptul de a se vaccina în țara unde locuiesc. “Noi suntem în permanență în contact cu foarte mulți români din afara granițelor, pot spune că zilnic primim de la dânșii telefoane pe diverse teme, nu numai pe tema vaccinării, suntem în contact permanent cu aceste asociații ale românilor din afara granițelor și aceasta diferă de la țară la țară și o să-l rog pe domnul prim-ministru să anunțe dacă există la Comisia Europeană vreo hotărâre, să le spună cetățenilor că indiferent de religie, de rasă, de etnie să se poată vaccina aici, în România”.

Lasă un comentariu