FEMEI, BĂRBAȚI, MOD DIFERIT DE UTILIZARE ÎN POLITICĂ

După alegerile recente, pesediștii și alții din opoziție au plâns că în Guvern sunt prea puține femei, raportul fiind 1 la 20. Ei nu se bazau, însă, pe un articol din Constituție, care să garanteze egalitatea de șanse, ci pe istoricul recent al partidului lor, cu niște femei din organizația de femei, promovate ca persoane de încredere ale bărbatului dominant în partid, adică Dragnea. Căutați în istoria de 31 de ani și verificați cum mai nimănui nu i-a păsat în România, de vreo egalitate reală de șanse, lucru deja penibil și discriminatoriu, din moment ce doar femeile au organizație de partid pe criteriul apartenenței la un sex, în timp ce bărbații nu au organizația de bărbați. Așadar, avem femei în politica mare, dar ele au fost extrase, cu grația necesară, din organizația lor de femei și au trebuit să devină, în parte, fără a generaliza, bărbate, adică să ajungă la același nivel de mojicie și vulgaritate ca bărbații care le-au promovat, fără interes pentru teme politice, care ar pasiona mai mult sexul frumos: sănătate, învățământ, creșterea copiilor. O reinterpretare a celebrei replici din piesa lui Caragiale: fii bărbată, deși acolo Zoe era doar nevastă de om politic și nu politician, cum sunt Zoele de azi.

Vorbeam de 31 de ani, dar discriminarea față de femei în politica românească e mult mai lungă. Dacă pe vremea regilor exista censul, votul cenzitar, la Alba Iulia, când s-a aprobat unirea unor teritorii locuite de români, la statul România, se promitea, în fals: Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, județe ori parlament. În realitate, când au votat femeile? După 1929, când aveau doar dreptul de a vota și doar dacă aveau peste 30 de ani. Tot e bine, față de Elveția, unde femeia votează doar din 1971 sau și mai bine decât în Portugalia, unde femeile votează din 1976.

Acestea fiind premisele, problema țării e că sunt 20 de bărbați la o femeie în Guvernul României? Nu avem problemă cu discriminarea LA organizații de femei, fără a avea și organizații de bărbați? Nu avem problemă că femeile au mai puțin interes să intre într-o activitate considerată mai murdară, în care ar intra cei care nu sunt buni în meseria lor și care au nevoie de afaceri cu banii publici, de imunitate sau posturi care să le răsplătească vanitatea? De ce ar fi, atunci, în regulă să ai cote discriminatorii, dacă tot vorbești de egalitate de... șanse?

Lasă un comentariu