CARIERĂ SAU CĂSĂTORIE

Distribuie pe:

A apărut recent un articol interesant pe manager.ro, care se ocupă de problematica familiei și a carierei profesionale. Subiectul, cu implicații profund sociale, pare să fie interesant. Dacă aruncăm o privire în trecut, din manualele și cărțile de istorie cunoaștem faptul că, spre exemplu, în feudalism, populația era obligată să presteze munci de clacă sau dacă era vorba de sclavi, ei trebuiau să lucreze de când se crăpa de ziuă și până se întuneca, pe moșia boierului, indiferent dacă era bolnav sau nu. Dar pentru a-și îndeplini norma de lucru trebuia să lucreze toată familia, cu dotările personale de lucru, respectiv, inventarul agricol personal. Venind mai încoace, în timp, remarcăm că într-o familie, soțul era cel care muncea, câștiga bani și își întreținea familia. Soția se ocupa de creșterea și educația copiilor, de îngrijirea lor și de toate problemele gospodărești ale casei. În aceste condiții, femeia nu se preocupa prea mult de studii, fiind preocupată doar de a-și găsi un soț înstărit, cu venituri bune și sigure. Pe parcurs, mai ales după instaurarea regimului comunist în țară, s-a vorbit tot mai mult despre emanciparea femeii, astfel ca femeia să se poată realiza profesional și să aibă un rol activ în societate. S-a ajuns până acolo, încât, a devenit o sarcină de partid promovarea femeilor pentru ocuparea unor funcții importante, în toate domeniile.

Pentru momentul de față, Magda Florea, senior editor la Manager.ro, distinge trei categorii, pe care le vom prezenta pe scurt.

CATEGORIA 1

FAMILIA PE PRIMUL LOC

În această categorie se includ preponderent femeile care nu pun accent pe studii, pe pregătirea profesională, nefiind interesate de o carieră. Se rezumă la activități casnice, la a aduce pe lume copii, de care să se îngrijească. Această categorie este vulnerabilă, deoarece femeile depind de soții lor, la modul exclusiv, de cel care muncește, și din banii câștigați își întreține familia. Partea dramatică vine în momentul în care, în caz că bărbatul ajunge în incapacitate temporară sau definitivă de muncă, scad veniturile familiei. Iar în cazul decesului său, familia sa rămâne fără venituri. În aceste cazuri, femeia, fie că va trebui să se recăsătorească, fie să se angajeze undeva, dar, de vreme ce nu are calificare profesională, devine și acest aspect ceva mai dificil.

CATEGORIA 2

CARIERĂ PROFESIONALĂ ȘI FAMILIE

Această categorie este oarecum mai dificilă, deoarece în cazul femeii care dorește să aibă o carieră profesională strălucită, își va dedica mai mult timp în acest scop și va fi nevoită să neglijeze alte probleme ale gospodăriei, inclusiv de a se ocupa de educația copiilor. Din acest motiv, dacă nu se ajunge la compromisuri și la anumite înțelegeri între soți, se ajunge frecvent la divorț.

CATEGORIA 3

CORPORATIȘTII: CARIERA ȘI, ÎN REST, CE O FI

Este o categorie a celor care nu-și propun nimic altceva decât o realizare pe plan profesional și abia când ajung la vârsta maturității, ori fac pași spre bătrânețe, se gândesc că nu este cea mai fericită situație ca, la bătrânețe, să nu ai pe cineva lângă tine, să fii singur. Este o categorie de oameni mai independenți și care este puțin probabil să-și găsească perechea potrivită.

 

Lasă un comentariu