A trecut ceva vreme de când noile autorități rezultate în urma alegerilor locale (27 septembrie 2020) și parlamentare (6 decembrie același an) și-au intrat în pâine, oficial. Apreciind după munții de promisiuni făcute în cadrul celor două campanii electorale, și de unii, și de alții, cu care și-au gratulat alegătorii pentru a-i vota, considerăm că multora din cei care au trecut pârleazul, și sunt fericiți, pentru a le pune în practică (vorba vine), nici două legislaturi nu le-ar ajunge. Dovadă că au fost foarte prolifici la... vorbe. Vocali până la cer și inventivi cum nu s-au mai întâlnit în a găsi soluții pentru toate, dar absolut la toate problemele țării, ale societății și ale cetățeanului, oamenii aceștia, ajunși deja în jilțurile puterii, și care nu demult promiteau marea cu sarea, parcă ar fi dispărut în neant, sau că i-ar fi înghițit pământul, pentru că printre ei nu mai găsești nici urmă de feți frumoși gata în orice moment să taie cu vitejie cele șapte capete ale balaurului cu care noi, românii, ne războim de atâta vreme și nu reușim să-i venim de hac.
În schimb, în locul celor pe care i-am luat drept bărbați sadea și în care ne-am pus toată încrederea, motiv pentru care i-am și votat, întâlnim niște pigmei cu duiumul la toate nivelurile și pârghiile conducerii societății, cărora le-a pierit întreaga bărbăție, lipsiți total de voință, un fel de încurcă lumea, incapabili să facă nici zece la sută din ceea ce au promis.
Constatarea noastră, credem post-factum, este că și la această competiție s-au înscris în cursa electorală nu cine trebuia, ci din nou aceeași, după structura lor civică și morală, în cea mai mare parte ageamii și veroși, adică nepricepuți și dornici de afaceri necinstite, oameni mici de zile, mari de patimi, cum spunea în Epigonii marele nostru Eminescu despre această tagmă. Fripturiști care, urmându-și instinctul primitiv, au bătut insistent la ușa alegerilor, singura care le putea deschide calea spre pohta ce-a pohtit-o, spre acele dregătorii în care puterea și averea pe care și le-au dorit cu atâta ardoare se îngemănează de minune. Iar administrația, indiferent de nivelul ei, și politica, tot indiferent de nivelul ei (locale sau centrale), sunt cele două căi sigure prin care scopul poate fi atins.
Cu toate că în ambele campanii electorale votul dat de cetățeni a fost mai mult unul împotriva celor care și-au încheiat mandatul, ca urmare a nemulțumirii generale pentru malpraxisul lor la conducerea societății, și în același timp un avertisment pentru cei care urmau să vină, se pare că noii aleși n-au înțeles nimic din aceste mesaje, din doleanțele alegătorilor.
Cu noii aleși la timonă, motorul corabiei noastre dă rateuri după rateuri, iar organismul societății scârțâie din toate încheieturile. După ce s-au ciorovăit preț de câteva săptămâni pentru a-și extrage hălci cât mai mari din oala guvernării, la nivelul resurselor, în rândul celor trei competitori ai majorității parlamentare: PNL, USR-PLUS și
UDMR, au apărut deja frecușuri, nemulțumiri după felul în care și-au primit răsplata, starea de fapt fiind foarte evidentă și după modul haotic în care s-a făcut recenta nominalizare a prefecților, după principiul datului cu banul. Se pare că domnul Ludovic Orban calcă din ce în ce mai evident pe urmele lui Liviu Dragnea, ducându-și partidul la pierzanie, dar și făcându-i tot mai multe favoruri tizului său din țara vecină și, evident, prietenă.
Așadar, cei trei componenți ai majorității parlamentare nu-și fac deloc probleme că țara arde, nu numai la figurat, ci chiar la propriu. Faptul acesta este chiar o dovadă a (ne)putinței și a (ne)priceperii lor, ei fiind, probabil, încă în faza de tatonare și de studiu aprofundat a ideilor și proiectelor lor în conducerea societății, care se potrivesc cam greu cu realitățile și necesitățile zilei. Și, aici, nu este vorba doar de modul în care sunt gestionate problemele pandemiei, ci mai ales de incapacitatea punerii pe linia de plutire a întregului angrenaj al societății, în frunte cu economia, sănătatea și educația. Aici și opoziția (este vorba în primul rând de PSD) își are partea ei de vină, care bagă serioase bețe în roate, insistând pe acel proiect de majorare cu 40 la sută a pensiilor. O propunere populistă imposibil de susținut de o economie bolnavă și chiar în derivă. O pistă greșită pentru abaterea discuțiilor de la acele pensii speciale, de care și ei sunt din greu beneficiari.
Suntem în această situație foarte confuză pentru că nici de data aceasta, și poate chiar mai mult decât altă dată, datorită faptului că, în cursa pentru funcțiile de demnitari de la toate nivelurile nu s-a înscris cine trebuia. Oamenii competenți și cinstiți preferă să stea încă deoparte, refuzând chiar să meargă la vot, convinși că, dacă s-ar implica, n-ar avea șansă de reușită în această junglă a alergării nesăbuite după putere, a derbedeilor politici pentru care doar interesul personal și de gașcă contează.
Din păcate și de această dată românii s-au pricopsit cu o clasă politică rapace, submediocră și egoistă. Fenomenul îl întâlnim nu numai la parlamentarii de la intern, ci și la europarlamentarii noștri de la Bruxelles, care și ei n-au conștiința datoriei față de țară. Exemplul cel mai recent este contribuția lor masivă la votul din 14 decembrie anul trecut din Parlamentul European a unei inițiative cetățenești privind sporirea dreptului minorităților în constituirea de autonomii pe criterii etnice și folosirea ca oficială a propriilor limbi, alături de a majoritarilor, inițiativă moșită de Viktor Orban al Ungariei și Kelemen Hunor, care dacă n-ar fi fost stopată la nivelul Comisiei Europene, ar fi avut efecte dezastruoase asupra destinului țării noastre.
Iată, în mare, cum stau lucrurile cu noii noștri alesi, nu numai la nivel central, ci și local. Nici în județ, și mai ales la Târgu-Mureș, nu simțim semnele unei schimbări adevărate cu implementări de bun augur, pentru fapte și realizări de anvergură, pentru eliminarea din viața noastră publică a ceea ce a fost rău.
Așadar, domnilor aleși sau realeși, apucați-vă de treabă. Acum e vremea faptelor pe care le-ați promis. Au trecut trei decenii peste noi, s-au făcut alegeri peste alegeri, s-au constituit guvernări monocolore, dar și multicolore, s-au constituit și destrămat coaliții, s-au făcut cam de toate la nivel politic, democrația pare să fi funcționat în teorie, dar România a cam bătut pasul pe loc. Cenușăreasă a fost, cenușăreasă a rămas la nivel european. Nimănui nu-i este jenă?
