Noi, trăitorii zilelor de azi - majoritatea - am crescut cu povestirile bunicilor și ale părinților noștri despre Al Doilea Război Mondial. Despre cum fugeau să se ascundă prin păpușoaie de bombe și de schije, cum șuierau gloanțele în preajmă...
Îi ascultam cu atenție, gândindu-ne că ceea ce s-a întâmplat atunci demult, ținea de alte timpuri, de alți oameni și de o altă, de o cu totul altă mentalitate, demult - încă de atunci - depășită. Că nimic din ororile de atunci nu se va mai repeta vreodată, cel puțin nu la noi, în Europa.
Eram siguri că au rămas în istorie, într-o istorie dramatică și tragică, inclusiv surghiunurile, aidoma celor din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când în primul val al deportărilor staliniste, peste 30 de mii de români din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost ridicați de grupuri de militari ruși înarmați și un lucrător al securității, și duși în mod forțat în Siberia.
Acele atrocități din teritoriile anexate de URSS de la România, în iunie 1940, erau aproape de neconceput pentru noi, cei născuți după război, și care mult mai târziu am început să înțelegem lucrurile.
În mare, credeam că totul a fost din vina lui Stalin și a torționarilor săi, și că poporul rus, în cea mai mare parte intelectualitatea, a avut de suferit la fel, în lagărele de concentrare, la urșii albi.
Poporul rus, rușii de rând, rușii simpli, credeau o mare parte dintre noi, n-au avut nimic de-a face cu planurile represive ale lui Stalin.
Azi însă ne convingem că prea puțini ruși, raportați la cei peste 144 de milioane de pe tot întinsul țării lor, s-au pronunțat împotriva invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie curent, de la bun început, când încă nu erau declarate și puse în aplicare măsurile de persecuție, iar demonstranții nu riscau ani grei de închisoare pentru denigrarea armatei ruse.
De ce oare rușii se lasă atât de ușor convinși, manevrați, manipulați de Kremlin, și cred atât de ușor că războiul neprovocat și genocidul Rusiei în Ucraina nu sunt decât o “operațiune militară specială” a Moscovei?
Pentru că majoritatea covârșitoare a rușilor sunt o apă și-un pământ ca cei din vârful piramidei puterii, adică cu Putin și acoliții săi.
Cineva își imaginează, naiv, că dacă dispare Putin, se schimbă ceva în Rusia!
- Nici pe departe! - vă asigurăm noi.
- Cum așa, ar zice oarecine, dar în anii '90, când a venit Gorbaciov la putere?
- O excepție, care, precum bine s-a văzut, confirmă regula - vă vom răspunde. Pentru că în fruntea Rusiei poate sta doar un Stalin, un Brejnev și toți cei care i-au urmat, rusificându-ne din greu și sărăcindu-ne din ce în ce mai mult, și se mai poate instala și un Putin, cu tot anturajul său, urmat, la rândul său, de un altul/alții, la fel însetați de sânge creștinesc.
Pentru că Rusia, precum iarăși se vede cu ochiul liber, cu precădere în războiul din Ucraina, demult e creștină numai cu numele. Altfel, trupele ruse n-ar fi distrus sau deteriorat și 113 biserici din Ucraina, până în cea de-a 101-a zi de război. Și asta, în afară de jertfele umane, civili - tineri, bătrâni, femei și deja aproape 400 de copii morți, și circa 500 răniți.
Ucrainenii îi acuză pe ruși că au bombardat și distrus o biserică din lemn, Biserica Tuturor Sfinților, veche de peste 100 de ani, care ține de celebra mănăstire Sviatohirsk din regiunea Donețk și care aparținea chiar de Patriarhia Moscovei.
“Ocupanții știu sigur ce obiective atacă. Ei știu că pe teritoriul bisericii Sviatohirsk nu există obiective militare. Ei știu că acolo s-au adăpostit circa 300 de mireni, inclusiv 60 de copii”, a reacționat președintele Volodimir Zelenski, iar consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a scris într-o postare pe Twitter, alături de imagini cu biserica arzând violent: “Un rânjet al «lumii barbare ruse», pentru care nimic nu e sfânt. Ucraina va respinge diavolul înapoi, în spatele Cortinei de Fier”.
După cum se știe, ani la rând, militanții Statului Islamic distrugeau locașurile de cult creștine și tot ce avea legătură cu creștinismul: școli, spitale, biblioteci, monumente și biserici, începând cu cele despre care știau că se află sub protecție internațională, înscrise de către UNESCO ca valori ale umanității. Iar acum, la fel se întâmplă în Ucraina, armata rusă bombardând și bisericile fraților lor întru credință ortodoxă, monumente istorice reprezentative pentru spațiul nostru de credință comună.
Și-atunci, care-i deosebirea dintre armata rusă și militanții Statului Islamic?
Deci, mai putem vorbi că rușii sunt cu adevărat creștini, atâta timp cât omoară, ucid fără milă și niciun discernământ, de la sute deja de copii nevinovați până la bătrâni neputincioși, distrug cu premeditare biserici intrate în istoria culturii universale?
Ce armată “creștină”, precum se poziționează trupele ruse, binecuvântate la vărsări de sânge creștinesc de însuși Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, care (îți stă mintea-n loc!) a blagoslovit și sfințit muniții înainte de a fi transportate în Ucraina (?!), pentru a-i ucide cu ele pe... creștinii ortodocși!
Mai mult decât atât, același Patriarh Kiril se preface că plouă, și declară senin, referindu-se la războiul din Ucraina: “Nu vrem să luptăm cu nimeni. Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni. Este uimitor când o țară mare și puternică nu a atacat pe nimeni, ci și-a apărat doar granițele”.
A auzit cineva vreodată o declarație mai cinică, mai diabolică, spusă de o preaînaltă față bisericească?
Așa încât suntem absolut siguri că au mai rămas creștini în Rusia, însă atât de puțini, încât aproape că nu li se aude glasul. Un grup de doar 300 de preoți (la o țară care numără în jur de 100 de milioane, de creștini ortodocși) a îndrăznit să semneze o scrisoare care condamnă “ordinele criminale” puse în aplicare în Ucraina. Și nu prea multele proteste de stradă, deși reprimate violent, indică, în principiu, același lucru.
Dar suntem la fel de convinși și de faptul că Rusia, în esența sa, demult a încetat să mai fie o țară creștină.
Și acest lucru se vede, vai, de departe, de foarte departe, din ceruri, de la însuși Dumnezeu!
Încât, fără să vrem de altfel, ajungem la aceeași concluzie cu scriitorul, poetul și jurnalistul rus Dmiitri Bîkov care, chiar săptămâna trecută, pe canalul YouTube Hodorkovski LIVE, a numit Rusia o țară cu “oameni morți spiritual”. Iar cei mai de vază reprezentanți ai rușilor “morți”, conform scriitorului, sunt președintele rus Vladimir Putin (inclusiv slujitorul său Zahar Prilepin, fost deputat al Dumei de Stat) cu întregul său regim, care “se hrănește cu sânge uman, dar acest lucru nu îl ajută să învie”.
În oglinda războiului dezastruos și inuman și a unui genocid de proporții, declanșate de Kremlin în Ucraina, spusele scriitorului sunt cât se poate de veridice, iar imaginile sale fantasmagorice... reale.
Sursa: “Literatura și arta” nr. 25
NINA JOSU
După cum dvs spuneti ca 300 de preoti din toata Rusia care au semnat un manifest pentru pace sunt nereprezentativi pentru grosul bisericii, la fel pot eu spune ca 100 de mii de militari rusi care lupta in Ucraina sunt nereprezentativi pentru grosul populatiei ruse. Deci, sa nu ne grabim cu extrapolarile! Adevarul scripturistic minimal despre casatoria posibila doar intre o femeie si un barbat a fost consfintit de Constitutia Federatiei Ruse, pe cand la noi, care ne declaram tara 95% crestina (la rusi procentul e cca 50%), nu am fost in stare sa iesim macar 35% la Referendum sa marturisim un adevar minim, pe care Iisus Hristos l-a enunat cu claritate. Deci, care tara este una de crestini “morti spiritual”? Sa arunce cu piatra cel care e fara de pacat, vorba scripturii. In cazul nostru, niste crestini fara de Hristos judeca pe alti crestini fara de Hristos. Judecata astfel facuta e moraliceste invalida.