DE LA LUPERCALIILE ROMANE, LA INTERNAȚIONALUL “VALENTINE'S DAY”

În miez de februarie, o mare sărbătoare a antichității deschidea vestitele serbări ale purificării și fertilității care au stat la baza celebrei Valentine's Day. Vechimea acestei sărbători, de dinainte de fondarea Romei Antice, nu a fost stabilită iar originea ei s-a pierdut în timp.

“Sărbătoarea lui Luperc, numită Lupercalia, s-a ținut în 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun, ca și zeul păstorilor și al turmelor și e identic cu Inu. Luperc avea acea însușire că putea trimite lupii asupra turmei sau a-i reține de la turmă, mai departe, că dădea fructuozitate nu numai turmei, ba și femeilor, în calitatea din urmă se numea Inu.” (Atanasie Marian Marienescu - “Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi”,1884.)

Legenda spune că Romulus și Remus, întemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia și ai lui Marte, zeul războiului. Abandonați, condamnați la moarte și cruțați de servitorul ce trebuia să înfăptuiască crima, sunt găsiți de o lupoaică ce îi alăptează și îi adăpostește într-o peșteră. Au fost descoperiți de un păstor, care-i ia acasă și îi crește ca pe copiii lui.

“Această peșteră a fost sacrariul zeului Luperc și în gaiul ce o înconjoară era altarul cu o statuie a zeului, îmbrăcată numai cu o piele de capră peste umeri. Acest loc se numea Lupercal. Soția zeului s-a numit Luperca și păstorii credeau că s-a prefăcut în lupoaică, ca să scape pruncii de moarte”. (At. M. Marienescu)

Considerată loc sacru al romanilor, peștera (Lupercalus) a devenit locul în care se oficiau ceremoniile, fiecare Lupercalia debutând cu sacrificarea mai multor capre și a unui câine și sfârșind cu un mare banchet (“ospătarea de sacrificiu”). Atunci, preoții oficianți numiți luperci, cu trupul aproape gol, tăiau în fâșii pieile animalelor sacrificate, din care își făceau cingători și un fel de bice cu care loveau femeile ce le ieșeau în cale, inducându-le prin acest ritual fertilitate și nașteri ușoare. Bicele cu care erau lovite femeile, în scop purificator și fertilizator, se numeau “februa”, de unde a fost preluat mai târziu numele lunii februarie. “Lupercalia s-a susținut până în timpii din urmă ai păgânismului roman, sub Papa Gelasiu 491-496”.

De aici până la Ziua Sfântului Valentin, nu a fost decât un pas. Una dintre legende povestește că în Roma Antică trăia un medic pe nume Valentin, mare vindecător, care credea în Iisus Hristos și în puterea leacurilor sale. Mulți ani de zile a tot încercat să tămăduiască o fată oarbă însă, condamnarea la moarte pentru dreapta credință, îl face să-i scrie o scrisoare, pe care i-o trimite prin tatăl său. Ea primește scrisoarea, o deschide, și atunci se întâmplă miracolul: vede o minunată floare galbenă și un bilețel pe care scria “Al tău, Valentin.” Valentin a fost executat în data de 14 februarie 270 î.H., iar în anul 496 Papa Gelasius I a desemnat această zi, drept Ziua Sfântului Valentin.

O altă legendă povestește că Valentin a fost un preot roman martirizat în timpul împăratului Claudius al II-lea din cauza faptului că nu a respectat prohibiția aplicată soldaților de a nu se căsători, unind în secret inimile a sute de tineri. Împăratul interzisese logodnele în Roma, considerând că soldații necăsătoriți luptau mai bine, iar atunci când a aflat că preotul Valentin nu-i respecta porunca, l-a întemnițat, cerându-i să renunțe la creștinism și să intre în armata romană. Refuzând propunerea împăratului, Valentin și-a semnat, cu bună știință, condamnarea la moarte. Legenda spune că de atunci și până în ziua execuției, preotul a trimis scrisori prietenilor săi creștini pe care le încheia cu vorbele “Amintiți-vă de Valentin”.

Se pare că, începând cu anul 496, sărbătoarea a fost marcată prin trimiterea de cadouri însoțite de mesaje de dragoste.

Lasă un comentariu