Anchetă în cazul cornului mucegăit. Făcătură sau neglijență?

Distribuie pe:

După ce primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat, luni, că a sesizat conducerea Consiliului Județean Mureș cu privire la faptul că într-o școală din Târgu Mureș ar fi fost livrate cornuri mucegăite, președintele Consiliului Județean Mureș, autoritatea care a organizat licitația pentru aceste produse a dispus o anchetă.

“Astăzi (luni, n.r.), am fost informați asupra faptului că la o școală din Târgu Mureș copiii au primit cornuri de o calitate necorespunzătoare. Considerăm că acest lucru este inacceptabil, iar instituția noastră a demarat de îndată o verificare a circumstanțelor cauzei pentru a clarifica această întâmplare. Reamintim că instituțiile de învățământ au datoria de a returna produsele stricate și mucegăite și de a nu le distribui copiilor. Părinții sunt rugați să semnaleze astfel de cazuri firmei în cauză, Autorității Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și, în orice caz, Consiliului Județean Mureș la adresa cjmures@cjmures.ro”, a afirmat Peter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Mai multe cadre didactice ne-au declarat, sub protecția anonimatului, că nu cred că vreun angajat al vreunei școli din Târgu Mureș ar fi distribuit cornuri mucegăite copiilor și că în momentul în care ar fi văzut așa ceva ar fi sesizat furnizorul și autoritățile. Aceleași surse susțin că, mai degrabă, ar putea fi vorba despre o încercare de a provoca un scandal cu un “corn pus la mucegăit” mai ales că ne aflăm în plină campanie electorală.

Programul “Lapte și corn”, derulat prin Consiliul Județean Mureș, a debutat la finalul lunii trecute, cu întârziere față de debutul anului școlar din cauza contestațiilor la licitația organizată. Conform programului, 46.000 de elevi din județ primesc, de trei ori pe săptămână, cornuri, biscuiți, lapte și produse lactate. Bugetul estimat pentru acest program este de 12 milioane de lei, pentru 20 de luni. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu