PĂRERI PE MARGINEA MODULUI DE GOSPODĂRIRE A MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

La scurtă vreme după instalarea în funcție a primarului ales, Soos Zoltan, au apărut pe paginile de socializare imagini și comentarii, de regulă critice, cum că, primarul ales doarme. Nu înțeleg cine poate avea ceva împotriva faptului că primarul doarme. Este o ființă umană, iar toate ființele umane trebuie să doarmă, să se odihnească, timp de opt ore, zilnic, pentru a se odihni. La fel, animalele sălbatice și cele domestice, dorm și ele. Cel care se manifestă vehement împotriva acestor stări de veghe-somn, să identifice cel puțin o persoană care nu a dormit niciodată la viața lui, dar mă îndoiesc că ar putea avea un astfel de exemplu. Desigur, un primar nu poate face minuni în câteva săptămâni, sau luni, pentru a pune pe făgașul normal problemele majore ale orașului. Toate astea nu depind exclusiv de el, ci de consilierii locali și contractele care au fost semnate cu diferiți parteneri. În zilele trecute s-au zburlit multe persoane pentru faptul că nu se ridică gunoiul menajer și cel stradal din Târgu-Mureș. Desigur, este un aspect neplăcut, dar care se poate regla, în timp. Cu toate acestea, gunoiul menajer încă nu se selectează, și asta înseamnă că se face o enormă risipă de materii prime, deoarece nu se reciclează deșeurile. Țara noastră este suficient de bogată încât să ne permitem să aruncăm la gunoi materialele refolosibile. În loc să reciclăm hârtia și cartoanele, tăiem păduri. Mai tăiem păduri și pentru austrieci, mai tăiem păduri și pentru mafioții lemnului. Dar cine a ieșit, ieri sau astăzi, în stradă, nu la volanul mașinii, ci pentru a face deplasări cu mijloacele de transport în comun, sau pe jos, este imposibil să nu fi remarcat faptul că mașinile, mai ales cele care se deplasau în viteză, ridicau în urma lor un nor de praf albicios. Este vorba de amestecul antiderapant care se împrăștie, mai nou, pe străzi. Este bine și foarte înțelept ca administrația locală să se îngrijească de siguranța circulației rutiere. Dar, de vreme ce s-a încălzit vremea, pe carosabil a rămas un praf pe care mașinile l-au ridicat în urma lor, apoi inspirat cu nesaț de pietonii târgumureșeni. Sigur că târgumureșenii pot înghite și respira orice. Pot ajunge la spital cu boli pulmonare și să contribuie, cu entuziasm, la politica Noii Ordini Mondiale, de reducere a numărului populației. În caz că administrația locală ar fi dispus ca străzile din municipiul Târgu-Mureș să fie curățate cu autocisternele, aș fi fost convins de buna ei intenție, de grija față de cetățean.

Lasă un comentariu