“DACĂ OCHIUL TĂU ESTE RĂU, TRUPUL TĂU ESTE PLIN DE ÎNTUNERIC”

Distribuie pe:

O familie a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniștit. Înainte de a se muta, mama, tatăl și fiica lor mergeau câteva ore, în fiecare zi, pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie și a pregăti cât mai bine locuința. În prima dimineață când au ajuns în casă, fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care își întindea hainele, abia spălate, în balcon.

- Mamă, privește ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până și eu știu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească.

Mama a privit la doamna în vârstă, care își întindea rufele, a privit apoi la fiica ei și n-a spus niciun cuvânt. Și așa, la fiecare două sau trei zile, fiica repeta observațiile, în timp ce vecina își întindea rufele la soare. După vreo lună, fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearșafuri mult mai curate, așa că i-a spus mamei sale:

- Privește, a învățat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!

Mama s-a uitat zâmbind la ea și i-a răspuns:

- Nu, astăzi am reușit să vin ceva mai devreme decât tine și am spălat geamurile casei noastre!

Lasă un comentariu