MĂRȚIȘORUL, ÎNSCRIS ÎN PATRIMONIUL UNESCO

Mărțișorul, un obiect-bijuterie, prins într-un șnur alb cu roșu, oferit celor dragi, în prima zi a lunii martie, a primit, de-a lungul timpului, semnificații diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renașterii naturii.

Decizia de a include mărțișorul în lista patrimoniului UNESCO a fost luată, încă din 2017, de Comitetul pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umani-tății. Dosarul a fost depus de România, alături de Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova, unde această tradiție există, deși cu unele diferențe de formă, în același spirit.

În general, femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Republica Moldova, însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărțișoare băieților. Împreună cu mărțișorul, se oferă, adesea, și flori timpurii de primăvară, cel mai reprezentativ fiind ghiocelul.

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani, ce pot fi considerate mărțișoare, de forma unor mici pietre de râu, vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roșul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înțelepciunea bărbatului, șnurul mărțișorului exprimând împletirea inseparabilă a celor două principii. Semnificația firelor este relevată și de unele legende. Se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă și ar fi fost ținut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul, vărsându-și sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer și, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.

Conform unui mit răspândit în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul și gerul să distrugă floarea, și ghiocelul a înghețat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare, făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului fac trimitere la sângele roșu pe zăpada albă.

În vechime, mărțișorul era confecționat din două fire răsucite de lână colorată - albă și neagră sau albă și albastră - și era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărțișorului este, de fapt, o secvență dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea și renașterea simbolică a Dochiei.

Unele tradiții spun că firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemenea Ursitoarelor, care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia torcea firul anului primăvara, la nașterea timpului calendaristic. De aceea, mărțișorul este considerat, de etnologul Ion Ghinoiu, “funia zilelor, săptămânilor și lunilor anului, adunate într-un șnur bicolor”.

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte, considerat nu doar zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie, până la începutul secolului al XVIII-lea.

Răspândit în toate zonele țării, mărțișorul este pomenit, pentru prima dată, de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează, în cartea “Sărbătorile la români”, că, în Moldova, Muntenia, Dobrogea și unele părți ale Bucovinei, exista obiceiul ca părinții să lege, la 1 martie, copiilor lor, o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie sau albă, sau mai multe fire de argint și aur, se numește mărțișor, mărțiguș sau marț.

 

Lasă un comentariu