CADUCITATE

Caduc e omul slab de duh

Rătăcitor printre pretenții

Atotștiutor precum un duh

Preocupat de multe chestii.

De-l chemi pe nume...

Nu-ți Răspunde,

Iar de-l alungi, el mai rămâne,

În ciudă-ți face, c-așa se poartă

Azi

În lumea lui cadână!

Sigur că-n caducitatea-i

Străină până și de dânsul

În veci de veci n-ar recunoaște

De câte ori l-apucă plânsul!

În față-ți râde, că-și permite

Să-și facă un semn ce dă a cruce

În vreme ce-n ascuns își mușcă

Caduca-i limbă a vorbei dulce.

Încrezător în zări de stele,

Nădăjduind că zeii-ți cântă,

Te-avânți în zboru-ți simplu, sincer,

Să faci caduca-i lume sfântă.

Tu uiți însă sărmane suflet,

Naiv și bun și-atât de firav

Că un duh slăbit

Și mic ... și foarte, foarte

Pribegit printre pretenții

Doi bani nu dă pe zboru-ți sincer,

Pe zei și zări și varii atenții!

Caduc e omul slab de duh

Și nu prea ai nimic a-i face!

El vrea în sticla-i fără dop

Întru veșnicie a zace!

Lasă un comentariu