Întreaga Europă a anului 1848 a fost cuprinsă de o efervescență revoluționară programatică. Dezvoltarea industrială, apariția băncilor și a clasei de mijloc, a creșterii aglomerărilor urbane și a creditului a dus la formarea burgheziei economice, care era în contrast cu vechile rânduieli feudale, cu clase social încleștate și privilegii.
Era nevoie de reînnoiri sociale și economice profunde, a apărut și s-a dezvoltat conștiința națională a popoarelor Europei, deveniseră prezente în opinia publică de atunci conceptele de “libertate, fraternitate, democrație”.
Scânteia revoluționară s-a aprins la Paris - Franța, aici revoluția a pus capăt domniei tiranice a regelui Ludovic Filip. De la francezi s-a extins repede spre estul Europei și în imperiul Habsburgic și în Țările Române, Moldova și Țara Românească.
La Viena, Revoluția izbucnește în ziua de 13 martie 1848 și de aici a ajuns repede în Ungaria și Transilvania, ultima provincie a imperiului.
Curtea de la Viena inițiase în decenii anterioare discuții cu privire la nevoia unor schimbări, nu le putem spune reforme, la nivelul tuturor straturilor sociale ale societății din complicatul angrenaj birocratic imperial, care a edictat Reforma Leopoldină de la 1691, Transilvania devenind oficial Provincie autonomă în cadrul imperiului Habsburgic, subordonată Cancelariei aulice de la Viena, apoi în timpul Mariei Tereza și a excentricului său fiu, Josef al II-lea, care a domnit între 1780-1790. În timpul domniei acestuia din urmă, a avut loc și Răscoala lui Horea de la 1784, înăbușită în sânge de armata nobililor unguri și cea imperială. Au urmat răzbunări și pedepse cumplite împotriva așezărilor din Munții Apuseni, o vendetă inutilă care a surprins lumea civilizată din apusul Europei.
Spusele lui Horea “iobăgie să nu mai fie” nu au avut niciun ecou în rândul stăpânirii, chiar împăratul care acceptase tacit răscoala lui Horea cu program revoluționar, tocmai pentru a mai reduce pretențiile nobililor, conților și grofilor, a dispus reprimarea sălbatică care pusă în practică a depășit prin cruzimi toate metodele feudale primitive. S-a folosit de dezbinare pentru a stăpâni.
Rănile au rămas adânci în conștiința de generații a populației românești din cetatea apusenilor, pentru că, deși s-au produs unele ameliorări ale situației acesteia, însă de la Viena, până în Transilvania era ceva cale și grofii latifundiari cu puternice mentalități feudale doreau să mențină asuprirea națională, socială a populației de jos, a iobăgiei și sarcinilor feudale tot mai apăsătoare. Speranțele românilor așteptate de la “drăguțul de împărat” nu au ajuns până la ei, sălbăticia marilor latifundiari și deținători ai industriei locale a continuat. Ei au adoptat un sistem de exploatare tot mai decadent, izolând Transilvania de lumea civilizată, încercau să acopere decandența economică, socială prin măsuri de constrângere, adâncite însă în concepțiile feudale învechite de practici sociale și economice.
O altă populație compactă național era aceea a secuimii învățată cu multe privilegii, însă starea aceasta era depășită tocmai și de măsurile de organizare administrativă și distribuirea puterii ale Transilvaniei, luate în scopul servirii intereselor Curții de la Viena. Secuii, ale căror origini controversate se pierd în vremuri, au fost o comunitate compactă, colonizați cu sarcini de militari grăniceri pe Arcul Carpatic. Ei sunt cel mai nefericit popor, fiind, din toată istoria lor, manipulati de stăpânii Ungariei, o masă de manevră folosită în scopuri si interese care nu erau ale lor, prin metode și acțiuni până și-au pierdut de fapt limba si originile. Fidelitatea lor față de regatul ungar i-a desființat național. În preajma revoluției ungare, starea secuimii era nemulțumitoare, fiind multe mișcări ale acestora.
În acest context, începe revoluția maghiară de la Pesta și de la Buda la 15 martie 1848, având ca promotori revoluționari pe Ludovic Kossuth și Petofi Sandor, la care s-au aliat intelectuali precum Jokai Mor, Vasvari Pal, intelectuali urmați de multimea orășenilor. La început, entuziasmul revoluționar este puternic și se răspândește cu rapiditate și mobilizează populația.
Sub deviza “egalitate, libertate, fraternitate”, și cunoscută proclamația de la Pesta, conținând 12 puncte, redactate concis.
Se formează un Consiliu de locotenență care acceptă solicitările, se instituie guvernul revoluționar condus de Kossuth. Curios este faptul că atât Kossuth și Petofi, căpeteniile revoluției, care au manifestat un naționalism - șovinism maghiar, intransigent și criminal, nu erau la origine unguri. Kossuth, pe numele real Kohutek, era slovac născut la Bratislava, iar Petofi, ideologul naționalismului unguresc cu poemele sale înflăcărate, era fiul unui măcelar sârb.
(va urma)
