Constantin M. Cantacuzino-Bâzu (15.XI.1905 - 26.V.1958) As al aviaţiei din România (I)

Descendent al unei familii de boieri bogaţi, cu rădăcini greceşti şi rădăcini genealogice în Imperiul Bizantin, Prinţul Constantin M. Cantacuzino Bâzu a fost un as al marilor performanţe aeriene româneşti obţinute pe traseele şi traiectoriile de necuprins ale cerului.

Performanţele aeriene l-au făcut cunoscut încă din anii tinereţii, iar notorietatea lui a fost apreciată în timpul vieţii pe care a trăit-o cu o înaltă intensitate şi dăruire de sine.

Referinţe bibliografice despre anii adolescenţei şi tinereţii, anii de şcoală, activităţi sportive la care a participat, de asemenea, motociclism, automobilism, acrobaţie aeriană, concursuri, recorduri de viteză, activitatea lui de pilot la Aviaţia Regală Română din timpul celui de Al Doilea Război Mondial ne oferă Lucian Dobrovicescu în Historia - iulie 2013: Dosar Bâzu Cantacuzino - Cum a evadat prinţul Bâzu Cantacuzino din România, de asemenea, într-un articol postat pe internet de Eleonora Arbănaş, preşedinte al Fundaţiei Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu (nepoată a aviatorului), în articolul Prinţul Constantin Cantacuzino Bâzu - O viaţă la cote maxime. Referiri la activitatea pilotului Bâzu Cantacuzino întâlnim şi în câteva articole din cotidianul România Liberă, semnate de profesorul Mircea Dumitru. Vasile Tudor din Piteşti este autorul monografiei Constantin M. Cantacuzino Bâzu, prinţul aşilor.

Întrucât în 13 ianuarie 1948, în urma unui zbor de rutină la Milano, Bâzu Cantacuzino s-a decis să nu se mai întoarcă în patrie, graţie sistemului politic instalat în România după încheierea războiului, timp de aproape trei decenii numele lui a fost dat uitării. Regimul comunist a utilizat cu succes procedeul damnatio memorie ce urmărea spălarea memoriei colective, ştergerea din memoria contemporanilor şi a generaţiilor tinere a oamenilor politici, a oamenilor de ştiinţă, a personalităţilor de seamă din România, care şi-au adus aportul la făurirea României Mari, a unui stat puternic cu instituţii democratice bine consolidate.

Constantin M. Cantacuzino s-a născut la 15.XI.1905. Părinţii asului aviaţiei româneşti, Mihai Cantacuzino şi Maria Rosetti Tescanu Cantacuzino, făceau parte din elita politică şi culturală a României de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Tatăl său, Mihai G. Cantacuzino (1867-1928), cu doctorat în Litere şi Drept la Paris a fost lider al Partidului Conservator (1900-1918), deputat de Ialomiţa, primar al Capitalei şi ministru al Justiţiei. Bunicul său, Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul (22.IX.1837 - 23.III.1913) a fost om politic, mare demnitar, lider al Partidului Conservator, deţinea o avere impresionantă, fiind considerat ca unul din cei mai bogaţi oameni din România acelei vremi.

În timpul ocupaţiei germane din perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat la Iaşi.

Constantin Cantacuzino Bâzu şi-a luat examenul de bacalaureat în anul 1923 la un liceu din Geneva. Între anii 1924-1926 a urmat studii comerciale la Strasbourg, continuând apoi între anii 1926-1927 studii juridice la Paris. Înzestrat cu o constituţie robustă cu înclinaţii spre diferite ramuri sportive, a practicat tenisul, ciclismul, hockeyul pe gheaţă şi echitaţia.

Toate acestea i-au adus mari satisfacţii şi numeroase premii şi titluri în cariera sa sportivă. În anul 1932 a câştigat campionatul României la tenis, iar între anii 1931-1937 a fost căpitanul echipei naţionale de hockey.

A excelat, de asemenea, şi la motociclism, automobilism şi mai cu seamă în acrobaţie aeriană. În 29 august 1928 tatăl său Mihai Cantacuzino a decedat într-un accident de maşină pe Valea Oltului, la Călimăneşti.

Începând din anul 1932 Constantin M. Cantacuzino Bâzu s-a ocupat intens de aviaţie obţinând între anii 1932-1935 brevetele de pilot de turism, pilot de război şi pilot de vânătoare. Iniţial Bâzu Cantacuzino s-a căsătorit cu Georgeta Diamandi, de care s-a despărţit şi s-a recăsătorit cu sora acesteia, Anca Diamandi, cu care a avut o fiică, pe Maria Ioana Cantacuzino, ce s-a născut în 21 aprilie 1936.

Maria Cantacuzino, Maruca, mama lui Bâzu Cantacuzino, a suferit în perioada anilor 1935-1936 o gravă depresie, iar Bâzu Cantacuzino împreună cu sora sa Alice, căsătorită Sturdza, au administrat bunurile mobiliare şi imobiliare ale mamei lor.

Bâzu Cantacuzino a fost protagonistul tuturor manifestărilor aviaţiei sportive şi demonstrative din România.

Astfel, în anul 1937 obţine recorduri de viteză pe rutele Bucureşti-Paris, Paris-Alger şi altele, iar în anul 1939 a câştigat concursul naţional de acrobaţie aeriană cu avionul său B.V.133 Jungmeister.

Maria Cantacuzino, Maruca, mama lui Bâzu Cantacuzino şi a surorii lui Alice, s-a recăsătorit în anul 1939 cu celebrul muzician George Enescu, adăugând la numele ei pe cel

de Enescu.

În 1941, la 36 de ani, Bâzu Cantacuzino este numit pilot-şef la Societatea de Transport Aerian LARES (Liniile Aeriene Române în Exploatarea Aerului).

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial pilotul Bâzu Cantacuzino a înţeles situaţia prin care trecea România, angajată într-un conflict militar de proporţii, şi în iulie 1941 se prezintă la Escadrila 53 vânătoare din Constanţa şi pleacă pe front.

În 12 septembrie 1941 revine de pe front, fiind înştiinţat a se prezenta pentru noi ordine.

În luna mai 1943 a revenit pe front în Aviaţia Regală Română, Grupul F vânătoare Escadrila 58 pe un avion Messerschmitt, iar în luna august a aceluiaşi an este avansat la gradul de căpitan şi decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai înaltă distincţie de zbor din România.

Bâzu Cantacuzino s-a înscris ca un nume de mare rezonanţă în domeniul aviaţiei. Demn, curajos, talentat şi pasionat de zbor, îi făcea plăcere să trăiască intens, să piloteze avioane şi să lupte pentru ţara lui. El a fost unul dintre puţinii aşi ai aviaţiei ce a doborât toate tipurile de avioane folosite în război de armatele ruseşti, americane, britanice şi germane, în lupta aeriană în campaniile din Est şi din Vest. Aceasta se explică prin faptul că în marea conflagraţie mondială forţele armate române au luptat la început de partea Axei şi apoi au trecut de partea aliaţilor (U.R.S.S, SUA, Marea Britanie) după 23 august 1944.

Stilul său de zbor este evidenţiat de generalul în retragere Ion Dobran, care l-a cunoscut foarte bine pe Bâzu Cantacuzino în calitatea de partener de zbor: „Bâzu Cantacuzino avea un stil deosebit de a zbura, niciodată în linie dreaptă, cu evoluţii în toate cele trei dimensiuni în unduiri continue, care aminteau de zborul unui fluture şi care puneau la grea încercare evoluţiile celor care îi erau coechipieri, dar care îi permiteau să să nu fie niciodată surprins din spate. Bazat pe calităţi în lupta aeriană se angaja cu mai mulţi inamici să zboare cu mari variaţii de înălţime şi de viteză."

În 18 august 1944, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a căzut eroic la datorie în Valea Buzăului. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu s-a născut la 17 mai 1912, în localitatea Coloneşti din judeţul Olt. Eleonora Arbănaş, preşedintele Fundaţiei Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu (nepoata aviatorului) a evidenţiat meritele deosebite ale căpitanul aviator care a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, cu ordinul Steaua României şi Ordinul Crucea de Fier.

Moartea lui a fost considerată ca una din cele mai grele pierderi pentru aviaţia română de vânătoare.

Ion Dobran, general de flotilă aeriană, nota în jurnalul său în 18 august 1944: „Sunt dezorientat şi am sufletul greu. A căzut o stea. A căzut din înălţimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin."

Bâzu Cantazino a preluat conducerea Grupului 9 vânătoare în locul căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, căzut eroic la datorie.

După 23 august 1944, căpitanul Bâzu Cantacuzino a purtat misiuni de luptă împotriva aviaţiei germane care urmărea bombardarea Bucureştiului şi zona petrolieră a Văii Prahovei, apoi misiuni întreprinse de Armata Română pentru eliberarea Ardealului de Nord şi susţinerea în continuare a frontului din vest. Aviatorii români s-au întors în patrie la 31 iulie 1945. Numele acestor aviatori a rămas pentru totdeauna înscris în cartea de aur a aviaţiei române în frunte cu Constantin Cantacuzino Bâzu, prinţul aşilor. Ei au constituit mândria Aviaţiei Regale Române în marea conflagraţie a celui de Al Doilea Război Mondial.

Constantin Cantacuzino Bâzu a funcţionat în timpul conflagraţiei celui de Al Doilea Război Mondial în cadrul Escadrilei 53 vânătoare, Grupul 7 şi apoi Grupul 9 vânătoare Escadrila 58 şi a realizat 608 misiuni de război, 220 de lupte aeriene, 56 de doborâri confirmate şi 13 probabile. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Crucea de Fier clasa I-a, Crucea de aur, Virtutea Aeronautică, Virtutea aeronautică în grad de cavaler.

După încetarea războiului, Bâzu Cantacuzino a fost încadrat pilot-şef la Compania LARES devenită TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice) avioane de transport pasageri. A dus şi adus de la Paris delegaţia română participantă la Conferinţa de Pace.

În iunie 1945 Bâzu Cantacuzino va legaliza căsătoria cu Nadia Krujnir Herescu (1923-1994), iubita lui de la începutul războiului.

Nadia s-a născut în Bucureşti, tatăl rus şi mama basarabeancă. Având înclinaţii spre artă, debutează la vârsta de 15 ani la Bucureşti pe scena de la Majestic. Nadia Gray - pseudonimul Nadiei Cantacuzino.

Ea începuse să strălucească pe scena Teatrului de Comedie în stagiunea din anul 1946, când a jucat în cinci roluri principale. În anul 1947 Nadia va pleca la Paris. A păstrat o vreme legătura cu colegii de teatru pentru a masca realitatea, dar nu va mai reveni niciodată în ţară.

Prin naţionalizare Bâzu Cantacuzino a pierdut moşiile şi proprietăţile moştenite de la tatăl său Mihai şi de la bunicul său Gheorghe Grigore Cantacuzino.

La 13 ianuarie 1948 în urma unui zbor de rutină la Milano, Bâzu Cantacuzino s-a decis să nu se mai întoarcă în patrie. A predat avionul secundului şi a cerut azil politic. Bâzu Cantacuzino a rămas un timp în Franţa, iar în anul 1950 s-a hotărât să plece în Spania la Madrid unde erau o parte din prietenii săi de familie. A lucrat ca pilot de aviaţie utilitară la o companie nord-americană. A fost ajutat de sora sa Alice Sturdza, stabilită şi ea la Madrid, precum şi de spanioli entuziaşti ai aviaţiei.

Boala de stomac de care suferise a recidivat, se pare, dar şi condiţiile de muncă şi mediul toxic în care era nevoit să lucreze nu i-au fost benefice.

În mai 1958 Bâzu Cantacuzino s-a internat în spital, iar în urma unei intervenţii chirurgicale a decedat în spital la 26 mai 1958 la vârsta de 53 de ani.

I-au fost aproape în ultimele clipe ale vieţii sora Alice, mătuşa Zoe Mavrocordat Sturdza şi doi veri din ramura Sturdza. A fost înmormântat la Madrid, la 28 mai 1958, în cimitirul Nuestra Señora Almudena.

Lucian Dobrovicescu în Historia evidenţiază măiestria talentatului pilot de aviaţie Bâzu Cantacuzino: „Toţi vorbesc despre bogăţia sa, despre excesele sale, despre femeile care îl curtau. Puţini ştiu cât de talentat era în toate lucrurile în care se implica, cât de minuţios îşi pregătea caii putere atunci când intra în concurs sau în luptă, cât de respectuos şi apropiat putea fi faţă de oamenii din jurul său.

Un prinţ în toată puterea cuvântului, un pilot cum prea puţini în lume au fost. Faimos, dar puţin cunoscut cu adevărat, îmbrăcat adesea în prea multe legende false."

(va urma)

Lasă un comentariu