Au început represaliile deosebit de violente împotriva românilor, cu precizarea că nu numai celor mobilizați în cetele lui Avram Iancu, dar și a populației total inofensive: femei, copii, bătrâni, luați la întâmplare din calea năvălitorilor.
S-au instituit așa-zise “tribunale de sânge “ organizate în Transilvania, de comisarul Csany, trimis special de Kosuth cu această misiune, dovedit un individ atavic și sângeros. Pornirile criminale atavice au cuprins Transilvania, victime românii, sunt episoade cu întâmplări incredibile. Refuzul înrolării în armată era pedepsit cu spânzurătoarea.
Sunt consemnate în istorie că au fost incendiate (arse complet) peste 300 de sate românești și 40 de mii de victime, comise de “revoluționarii” lui Kosuth.
Românii s-au opus la mobilizarea în armata maghiară, ostașii regimentelor grănicerești din Năsăud și Orlat, populația românească, subliniem, pentru a se apăra a trecut la forme de organizare separată. După adunarea națională de la Blaj a românilor din octombrie, prin fruntașii lor, românii au declarat că refuză recunoașterea uniunii și consideră valabile autoritățile imperiale de la care primesc sprijin.
În Ardeal se prevede un război civil sângeros, cum s-a și întâmplat.
Secuii, potrivit tradiției lor disciplinate, sunt chemați la adunarea secuiască de la Lutița, de către comisarul guvernamental Berzenczey Laszlo, unde li se cere să se prezinte călare, înarmați și cu hrană, aprox. 60 mii de secui, consemnează chiar izvoarele istorice maghiare.
Incitați de Kosuth și ceilalți conducători ai revoluției ungare pornesc, năvălesc pe valea Nirajului si Mureșului. Mulțimea înarmată a secuilor de aproximativ 25-30 mii de combatanți scapă de sub control, ucid tot ce găsesc în cale, incendiază si prăduiesc. Exemplificativ este ce s-a întâmplat la Reghin, unde au pătruns, fiindu-le predat orașul de oficialități în seara zilei de 1 noiembrie 1848. Alexandru Ceușianu, în cartea “Vremuri de osândă”, descrie evenimentele dramatice din Reghin, crime, incendii, devastări la care cad victime atât români, cât și unguri și sași, cu motivul că l-au încartiruit în oraș pe colonelul austriac Urban, cu compania sa de grăniceri năsăudeni, care între timp s-a retras la cererea oficialităților pentru a evita violențele. Printre cei asasinați se numără și Constantin Romanu Vivu, la Sângeorgiu de Mureș, și în apuseni este prins și asasinat Petru Dobra.
Românii se apără mai bine în apuseni, se remarcă prin fapte eroice, Pelaghia Roșu, care se pune în fruntea femeilor călare, alungă batalioanele armatei maghiare.
Până în zilele noastre, răzbat în lumea științifică controversele între istoricii români pe de o parte, cei unguri pe de altă parte, ultimii susținând că cifra de 40 de mii de victime ar fi exagerată, că i-ar include printre victime și pe cei din rândul ungurilor.
Tratând cu deferență și faptul că trecerea timpului a mai vindecat rănile, adevărul însă nu trebuie nici uitat și nici răstălmăcit, tocmai pentru că la îndemnul conducătorilor lor de atunci și de acum, maghiarii nu recunosc Unirea de la 1 Decembrie 1918, iar pe de altă parte, data de 15 martie este ziua națională a maghiarilor de pretutindeni când pentru noi, românii, reprezintă cu totul altceva, ce am reușit în acest material cu totul rezumativ să ne readucem aminte adevărul, cum a fost el.
La afirmația istoricilor și politicienilor ungari că au fost victime alături de româniși unguri și că românii s-ar fi purtat provocator, interogativ, ar fi de clarificat:
- De ce batalioanele de militari unguri, conduși de Hatvany, s-au dus la Câmpeni și Abrud, ca să îi nimicească pe români?
Cu ce drept au pătruns în comunitățile și satele românești, unde erau autorități și nu aveau ce căuta, niciun maghiar nu se afla în primejdie? În realitate, la Abrud au vrut să îl atragă și să-l prindă în cursă pe Avram Iancu. Pentru o presupusă conciliere, Kosuth l-a trimis pe deputatul Dragoș ca să îi ademenească pe conducătorii românilor pentru a-i imobiliza. Pătrunderea intempestivă a batalionului condus de Hatvani i-au atacat prin surprindere pe români și l-au luat prizonier pe Petru Dobra pe care în zilele următoare l-au asasinat.
- De ce s-au instituit “tribunalele de sânge” conduse de comisarul Csany, când au fost uciși civili: femei, copii, bătrâni?
- Uciderea în masă și hărțuirea locuitorilor români a fost o politică de stat a guvernului revoluționar ungar, pe când pretinsele victime din rândul ungurilor, nu au fost localnici inofensivi și s-a datorat nevoii de legitimă apărare.
- Refuzul lui Kosuth de a discuta de la egal la egal cu românii și de a nu fi răspuns pozitiv la îndemnul lui N. Bălcescu, pentru înțelegere cu românii.
Cu multă înțelepciune și cu valoare fundamentală peste timp sunt cuvintele românului/ aromân Emanoil Gojdu, român filantrop și reputat jurist care a introdus limba maghiară în justiția Ungariei, referindu-se la cele două națiuni: “luptând una împotriva alteia, ele se vor distruge”.
Parcursul fidel al evenimentelor revoluționare este expus și tratat cu fidelitate de istoricul Silviu Dragomir, în monografia închinată lui Avram Iancu și cercetările publicate ale regretatului istoric și arhivist mureșan Ioan Ranca.
În concluzia acestui rezumativ material prin istoria acelor triste evenimente este de reținut că pentru români, ziua de 15 martie 1848 reprezintă o pagină neagră din care pentru toți, români și unguri, trebuie să se știe adevărul cu învățăturile care sunt necesare.
(Sfârșit)
