TRANSPORTUL ÎN COMUN TÂRGUMUREȘEAN IESE DIN AMORȚEALĂ. NIMIC ÎN PLUS, NIMIC ÎN MINUS

Distribuie pe:

Revenind la afirmațiile din declarațiile de presă ale viceprimarului Portik Vilmos Laszlo, din data de 11 martie a.c., prin care vorbea de cele trei proiecte de finanțare pentru achiziționarea de autobuze noi, în vederea înnoirii parcului auto a S.C. Transport Local S.A., este bine de știut că acelea sunt proiectele de finanțare ale administrației anterioare a Primăriei. Legat de transportul de persoane din Târgu-Mureș, să remarcăm, în același timp, și faptul că se bate pasul pe loc. Faptul că se achiziționează și autobuze electrice este îmbucurător. Vestea bună este că am aflat că s-au stabilit deja amplasamentele stațiilor de încărcare a autobuzelor electrice. În orașele mari, tot în vederea reducerii poluării, de foarte mulți ani, au fost introduse linii de troleibuze și de tramvai, apoi și metroul, la București. Legat de acest aspect, prin anul 1993 sau 1994, am trimis, personal, o scrisoare ministrului Transporturilor de la acea vreme, în care arătam aspecte ale transportului urban târgumureșean, dar și alte chestiuni. În primul rând, să se aibă în vedere dublarea liniei de cale ferată între Deda și Războieni, cât și electrificarea liniei. În continuare, având în vedere numărul considerabil al călătorilor pe ruta Târgu-Mureș - Cluj-Napoca, deoarece trecând prin Războieni se ocolește mult, dar se și așteaptă mult în gară pentru legăturile de tren, uneori chiar și trei ore, am cerut ca Târgu-Mureș să fie un nod de cale ferată și să se construiască o linie de cale ferată mai directă între Târgu-Mureș și Cluj-Napoca, cât și una care să lege Târgu-Mureș de Sighișoara. Ultima solicitare a fost în legătură cu mocănița care mergea pe traseul Târgu-Mureș - Sovata, pe linie îngustă, cerând modernizarea liniei, având un scop turistic. Am primit răspunsul în decurs de o lună de zile. În privința transportului local târgumureșean, este o problemă pe care trebuie s-o rezolve administrația locală, nu este de competența Ministerului. Legat de modernizarea circulației feroviare, ministrul a răspuns că mocănița pe ruta Târgu-Mureș - Sovata, în anul precedent, a avut foarte mari pierderi. Din acest motiv a trebuit ca, în prima fază, să se renunțe la personalul din stațiile de cale ferată, iar în caz că nu va fi un investitor privat interesat de acest fapt, se va renunța la această linie. Așa s-a și întâmplat. Legat de celelalte probleme ridicate, răspunsul a fost că investițiile pentru aceste lucrări fiind foarte mari, nu se poate pune acum problema asta. Este de înțeles, oarecum, dar, deoarece avem posibilitatea accesării fondurilor europene, nu văd motivul pentru care administrațiile locale, de până în prezent, nu s-au arătat interesate în introducerea în transportul urban târgumureșean a liniilor de tramvai și troleibuze.

Lasă un comentariu