PRINȚUL PHILIP, SOȚUL REGINEI ELISABETA A II-A A MARII BRITANII, A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viață, la vârsta de 99 de ani, a anunțat, vineri, Palatul Buckingham, transmite Reuters.

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron de Greenwich, cunoscut și sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921, în Corfu, Grecia, și a deținut titlul de print al Greciei și Danemarcei. El este soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Tatăl lui a fost prințul Andrew al Greciei și Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama lui a fost prințesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, și a prințesei Victoria de Hesse, o nepoată a reginei Victoria.

Atunci când prințul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din țară, după Războiul greco-turc. Alături de părinții și cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoția pentru a învăța mai întâi la școala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană și în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetățean britanic și a renunțat la drepturile sale la tronurile Greciei și Danemarcei, adoptând, totodată, numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă, a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prințesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey, pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunții regale, prințul Philip a primit titlul de Alteță Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth și duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prințul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prințesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prințul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) și prințul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).

Prințul Philip și-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a, pe 6 februarie 1952. Începând de la acea dată, prințul a însoțit-o pe suverană în activitățile sale oficiale și publice. A participat, în medie, la 350 de angajamente oficiale pe an, în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinț al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat, în mod oficial, cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor și fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice.

Celebru pentru caracterul puternic, dar și pentru gafele și glumele sale mai puțin inspirate, alături de devotamentul lui față de coroana britanică, ducele de Edinburgh a exprimat adeseori, în public, opinii tranșante, plasând uneori în situații stânjenitoare o monarhie care încerca să renunțe la imaginea ei tradițională și excesiv de conservatoare.

Prințul Philip s-a implicat și în numeroase angajamente filantropice. A fost președintele World Wildlife Fund (WWF) din 1981 până în 1996, iar programul său International Award a permis unui număr de peste 6 milioane de tineri adulți să participe la servicii comunitare, cursuri de dezvoltare a aptitudinilor manageriale și activități fizice.

El a doborât, în 2009, recordul de longevitate al consorților monarhilor britanici, deținut până atunci de Charlotte, soția regelui George al III-lea.

În 2011, pentru a sărbători momentul în care soțul ei a împlinit vârsta de 90 de ani, regina Elisabeta a II-a a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

În mai 2017, Palatul Buckingham a anunțat că prințul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariții individuale la diverse evenimente, urma să renunțe la angajamentele sale publice, începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prințului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuși să o însoțească pe regina Elisabeta a II-a la anumite evenimente oficiale.

Cuplul regal a celebrat, în noiembrie 2017, nunta de platină la Castelul Windsor, situat la 30 de kilometri de Londra. Clopotele de la Westminster Abbey, unde Philip și Elisabeta s-au căsătorit în 1947, au răsunat, cu acea ocazie, timp de trei ore, în semn de omagiu adus cuplului regal. (AGERPRES)

 

 

 

 

Lasă un comentariu