Ușurința cu care ne transmitem prin Poșta electronică gândurile și sentimentele de la un capăt la altul al Terrei a făcut să sporească enorm cantitatea de informații ce plutește în eter, creând, îndeosebi cu prilejul sărbătorilor, o piață abundentă a felicitărilor, de unde ne servim în voie, cu destinația pentru cei dragi, mai ales când suntem în criză de timp, și lucrul acesta se întâmplă, din păcate, aproape întotdeauna.
Zilele acestea, prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului, paginile de internet au fost nu numai vectori ai urărilor, ci și terenul unor dispute, îndreptățite, după părerea noastră, datorită folosirii exagerate față de anii trecuți a sintagmei “Paște fericit!”, care a și câștigat teren serios în detrimentul tradiționalelor “Sărbători fericite de Sfintele Paști” sau chiar “Paști fericite”. Remarcăm în acest sens poziția pe internet a teologului Adriana Moldovan, dar și a altora care, cunoscând etimologia cuvântului sau anumite antecedente din istoria noastră nu prea îndepărtată, se întreabă: “Ne trimiteți din nou la păscut?” De altfel și pe ecranele televizoarelor am întâlnit aceeași abundență, protagoniștii acestui gen de formulări fiind în majoritate oficialități de rang înalt: miniștri, parlamentari, șefi de partide sau primari etc. Știindu-li-se “onestitatea” și comportamentul în funcții, cetățenii, au învățat să fie mai circumspecți, după ce s-au fript de atâtea ori cu lipsa lor de sinceritate, întrebându-se, și de această dată, asupra sensului adevărat pe care aceștia îl dau urării “Paște fericit!” Adică un alt fel de “Să trăiți bine!”
De unde acest “Paște fericit!” și de ce nu este el agreat la noi? El a apărut odată cu europenizarea noastră, prin traducerea directă a urărilor din engleză (Happy Easter), franceză (Joyeuses Paques) sau germană (Frohe östern), care, în esență, înseamnă Paște sau Paști fericite. Dar noi nu cu pluralul acestora avem probleme, ci cu singularul. Ghinionul face ca în cazul limbii române, singularul “paște” în sens de sărbătoare să fie altoit pe foarte uzualul verb “a paște”, care la noi are o cu totul altă conotație, trimițându-ne în lumea necuvântătoarelor.
Legat de acest lucru, românii mai au un dinte în plus împotriva expresiei amintite și de pe vremea dictatorului, de la începutul anilor '80 ai secolului trecut, când, în plină criză alimentară, ambițioasa Elena Ceaușescu amintea românilor că “datoria externă va fi lichidată până la ultimul dolar, cu orice preț, chiar dacă va fi să mâncăm iarbă!”. Cu alte cuvinte, în viziunea ei, pe toți ne “păștea” perspectiva păscutului. Făcând haz de necaz, cu inventivitatea-i caracteristică, românii se salutau atunci cu “paște fericit”! Din această similitudine și reacția nefericită față de această formulare.
Să vedem însă ce spun dicționarele. Cuvântul “paște” este și substantiv neutru, dar mai întâi el este verb (a paște). Deși nu exclude folosirea lui în subsidiar ca Paști, toate explicațiile și detalierile etimologice și semantice ne duc spre rolul său de verb. Paște (despre vite). A se hrăni rupând iarba. A păzi animalele care pasc. A duce la pășune. El provine de la latinescul pascere.
Cuvântul “Paști” are însă un cu totul alt regim. Este substantiv feminin și se folosește numai la plural. Dicționarul îl definește ca “sărbătoare religioasă la creștini în amintirea Învierii lui Cristos, la evrei, în amintirea exodului din Egipt și a eliberării din robia egipteană (trecere). Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști”. De aici avem și expresiile laice de genul: Din an în Paști sau Din Paști în Crăciun, Odată pe an sunt Paștile sau La Paștile cailor, adică niciodată. Cuvântul Paști derivă de la latinescul Paschae, ceea ce este cu totul altceva.
Concluzia care se desprinde este că pentru a respecta adevărul și tradiția, la formularea oricăror urări legate de Învierea Domnului, este bine să pornim de la cuvântul adecvat care este Paști și nu paște. Masculinul și singularul fiind excluse, înseamnă că “Paști fericite!” ar mai merge, dar în niciun caz “Paște fericit!” Eventual “Paște fericite!”
Dacă în limbile de circulație mondială nici Paques, nici Eastern, nici östern n-au nimic comun cu verbul a paște, deci, dacă la francezi, englezi și nemți expresiile înalță și nu irită, la noi, după cum s-a putut vedea, similitudinea deranjează. De aceea, cel mai cuminte pare a fi să renunțăm la această inovație neinspirată sau mai bine zis improvizație “Paște fericit”, întorcându-ne la oile noastre, adică la tradiție, folosind, pentru a ne adresa urări de bine cu ocazia sărbătorilor pascale, tezaurul înaintașilor noștri, suficient de bogat și variat pentru a ne exprima civilizat.
Dezbaterile de față, pe această temă, își au rostul lor, pentru a nu duce în derizoriu cea mai mare sărbătoare a creștinității. Discuțiile ar trebui continuate prin implicarea lingviștilor, dar mai ales a teologilor exegeți, care au datoria să intervină din vreme atunci când lucrurile par a se îndrepta pe o pantă greșită, înainte de a fi prea târziu. Să sperăm că Săptămâna Luminată pe care o traversăm va lumina mințile celor care au un cuvânt de spus în această privință!
