29 APRILIE - ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI

Sărbătorim, în 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, îi sărbătorim pe cei mai bravi ostași ai țării, istoria vie a României și oglinda fidelă a actelor de eroism ale Armatei Române.

Pentru prima oară, noțiunea de veteran a fost consfințită oficial în Regulamentul Organic, adoptat în Muntenia la 1 iulie 1831, iar în Moldova, la 1 ianuarie1832.

După Războiul de Independență din 1877-1878 i s-a dat o altă semnificație decât cea de bătrân sau cetățean, care a efectuat un stagiu îndelungat în armată. Era condiționată de participarea la un război.

Titlul de veteran de război a fost statutat la Convenția din 1870, de la Geneva, care a hotărât ca foștilor luptători pe front să li se acorde, după un sfert de veac de la participarea la război, această calitate.

Cum la 29 aprilie 1902 se împlineau 25 de ani de la decretarea mobilizării în vederea declanșării bătăliilor pentru eliberarea deplină de sub controlul Imperiului Otoman, Regele Carol I a promulgat un Înalt Decret prin care se conferea acest titlu celor care supraviețuiseră războiului din 1877-1878 și participaseră efectiv la luptă. În decret erau stipulate și unele drepturi, cam generale, care abia în 22 aprilie 1908, printr-o lege, au fost scutiți de unele prestații și datorii, numai cei din gradele inferioare.

Pe parcurs, au existat inițiative de îmbunătățire a drepturilor stabilite pentru veteranii Războiului de Independență, cu extindere asupra Războiului Balcanic din 1913 și chiar a celor din prima conflagrație mondială.

În timpul elaborării documentelor, întrucât izbucnise cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost amânate luarea unor hotărâri.

Condițiile istorice prin care România a trecut după cel de-Al Doilea Război Mondial a adus multe suferințe și prigoană celor ce au luptat pe Frontul de Est, împotriva Uniunii Sovietice, cea mai grea și cea mai îndelungată campanie de război, de peste trei ani, în care 624.740 de bravi oșteni au fost morți, răniți sau dispăruți. Comandanți deosebiți ai unor mari unități, unii dintre ei veterani și decorați ai Primului Război Mondial au fost condamnați la ani grei de închisoare, au murit în temnițe sau au fost degradați social, umiliți, supuși la privațiuni și osândire. Familiile, copiii celor ce luptaseră în Est au îndurat multe nedreptăți.

După evenimentele din Decembrie 1989, un grup de veterani de război, în frunte cu generalul Dragnea Badea Marin, invalid de război, au creat o organizație apolitică, neguvernamentală, deschisă tuturor veteranilor români, văduvelor de război și soțiilor supraviețuitoare ale foștilor lor camarazi, fără deosebire de naționalitate, religie, convingere politică, numită Asociația Națională a Veteranilor de Război, care, după scurtă vreme, a dobândit statutul de personalitate juridică cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta.

La insistențele și intervențiile repetate ale conducerii asociației au fost adoptate o serie de legi și acte normative ce au conferit unele drepturi și facilități, modeste și incomparabile față de veteranii și invalizii de război din alte state, unde cele financiare sunt de 10-15 ori mai mari. Veteranii de război sunt încă în așteptarea drepturilor ce li se cuvin, în “tranșeele” de acasă, acum, de ziua lor.

Am uitat repede că ei, “veteranii de război”, sunt cei care, atunci când țara i-a chemat, au răspuns, fără șovăire, “prezent”, și au mers să o apere de dușmani.

Ei sunt cei ce au participat la numeroase acțiuni, ziua și noaptea, pe ploaie și pe ninsoare, pe arșiță și pe ger, vreme de aproape patru ani.

Ei au luptat în încleștare dreaptă a vitejiei, având în ei voința nestrămutată de a învinge sau a muri și de multe ori au învins, că a muri nu puteau. În sufletul lor era puterea strămoșilor, era viața nemuritoare a daco-romanilor, era voința de a birui a României eterne.

Deseori, te-a chinuit foamea și setea, dar ai răzbit mereu cu stoicism, uneori îți umezeai buzele cu miezul unui cocean sau cu apa din băltoaca stătută, ai îndurat mușcătura gerului, ți-a fost frig, ai fost ud până la piele, ori te-a pârjolit în stepă arșița soarelui. Așternut ți-a fost, nu o dată, zăpada, pământul umed sau stânca rece.

Te-ai învelit cu pătura stelelor sau cu plapuma norilor, pentru a smulge un ceas de odihnă pentru trupul tău istovit. Ai suportat cele mai aspre suplicii, dar ai rezistat și ai supraviețuit. Ai suportat înfiorătoarele torturi morale și fizice ale captivității. Acolo te-ai zbătut între viață și neputință, între speranță și deznădejde, între revoltă și supunere, între înțelegere și confuzie. Credeai că nu vei mai suporta, dar ai rezistat. Ai fost rănit și ai luat drumul spitalelor. Câtă suferință ai îndurat? Ai rămas invalid, dar ți-ai purtat trupul ciuntit cu demnitate. Alteori, te-ai vindecat și te-ai întors pe front în acea sarabandă a morții!

Cine îți va putea răscumpăra, cu adevărat, sacrificiul pe care l-ai făcut pentru patrie, soldatule, subofițerule, ofițerule și generalule - cu pieptul de granit și inima fierbinte?

Te-ai ospătat cu mierea succesului, dar ai sorbit și din paharul amar al înfrângerii.

Ai urcat piscurile bucuriei și te-ai prăvălit în abisul înfrângerii. Te-ai legănat în brațele norocului și te-ai zvârcolit în strânsoarea neșansei. Ai parcurs întreaga gamă a trăirilor omenești, de la speranță la dezamăgire, și ai supraviețuit tuturor încercărilor. Ai dovedit demnitate, onestitate și un adevărat patriotism, de-a lungul întregii tale vieți, bătrân ostaș al țării.

Ai parcurs un drum lung, de sute și mii de kilometri, pe coate și în genunchi, pe jos, călare sau în căruța cu coviltir, prin praf, noroi și zăpadă, pe ger și pe caniculă. Prin lupte grele, ai trecut peste dealuri, câmpii, peste munți și prin stepe, ai traversat ape și localități.

Ai participat la forțarea Prutului în iunie 1941, ai luptat la Țiganca, Tatarbunar, în masivul Cornești și în Codrii Bucovinei. Ai intrat victorios în Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă.

După un an de stăpânire străină, ai eliberat pământurile strămoșești din răsăritul țării și ai adus bucuria în suflete, fraților tăi basarabeni și bucovineni.

Ai sângerat din plin la Tiraspol, Vigoda, la Dalnik și la Odessa. Ai luptat la nord de Marea de Azov, în Crimeea și în Caucaz, ai ajuns, în cele din urmă, la Stalingrad și în Cotul Donului, în Stepa Kalmukă, lăsând țara la aproape 2.000 km.

Inamicul s-a dovedit însă mai puternic și, din noiembrie 1942 până în martie 1944, te-ai retras cu mari pierderi.

Tu, viteaz veteran de război, oțelit în lupte, pe câmpurile de bătălie din Răsărit, cu cicatricea răniților de la Odessa și de la Stalingrad, parte încă nevindecată, ai răspuns din nou chemării țării. Ai luptat la Sf. Gheorghe, Târgu-Mureș, Rodna, Oradea, Satu Mare și Carei. Ai continuat lupta pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei și a părții de nord-est a Austriei.

Ai fost permanent în primele rânduri la Debrecin, pe Tisa, în Budapesta. Ai ajuns la Zvolan, Banska Bistrica și Brno, până în Podișul Boemiei.

La victoria finală, cu conștiința împăcată că ți-ai făcut pe deplin datoria față de patrie și poporul tău, te-ai întors acasă.

Treptat, războiul a trecut în amintire. Meritele pentru patria pe care ai iubit-o cu patimă au fost uitate. Laurii de învingător, de brav ostaș de pe frunte s-au ofilit. Păcat. Rămâneți și vă rog să vă considerați încă eșalonul întâi al Armatei Române.

Ție, brav veteran de război, supraviețuitor al războiului, ți se cuvine respectul întregii națiuni române.

Ție, la ceas aniversar, îți doresc viață lungă și sănătate. Tu ești istoria vie a țării, simbol de eroism al oștirii române.

Să fii binecuvântat pentru exemplul tău de demnitate, devotament și vitejie, reazem de nădejde al urmașilor tăi în lupta pentru eternitatea României.

 

Foto: Soldați români, în Primul Război Mondial, în lupta pentru cucerirea Ardealului

Soldați români, în Al Doilea Război Mondial, în mare suferință La Cotul Donului

 

Lasă un comentariu