185.173 DE ANGAJAȚI DIN SISTEMUL NATIONAL DE ÎNVĂȚĂMÂNT S-AU VACCINAT

Distribuie pe:

Ministerul Educației a făcut publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).

Din totalul de 266.120 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat, s-au vaccinat 151.133 de persoane (112.559 de cadre didactice și 38.574 - personal didactic auxiliar și nedidactic). 125.523 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Raportat la totalul angajaților titulari, se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%, iar raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%.

Din totalul de 51.411 angajați titulari în învățământul universitar de stat și privat, s-au vaccinat 34.040 de  persoane (22.391 de cadre didactice și 11.649 – personal didactic auxiliar și nedidactic). 30.574 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. În raport cu numărul total de angajați titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%, iar raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%.

Din totalul de 317.531 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat și în sistemul de învățământ superior (de stat și privat), s-au vaccinat 185.173 de persoane (134.950 de cadre didactice și 50.223 - personal didactic auxiliar și nedidactic). Alți 156.097 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Prin raportare la numărul total de angajați titulari, se înregistrează o rată general de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%, informează Ministerul Educației.

În județul Mureș, pe platforma Rovaccinare sunt înscrise 3.409 cadre didactice și 1.028 personal auxiliar și nedidactic.

Rata de vaccinare în județul nostru, din cei înscriși pe platforma, este de 91,77%, am aflat de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Lasă un comentariu