Dintr-un actual efort de reevaluare, regândire și restructurare a comportamentului meu, au rezultat și următoarele idei, care mi-au schimbat viziunea asupra “traseului” vieții mele. Am descoperit, astfel, în viața mea, și tăceri care favorizează uitarea, dar am descoperit și valențe ale dialogului, care împrospătează amintirile.
Prin dialog, purtat sincer și fără prejudecăți, în care m-am implicat cu prietenii și apropiații mei, am încercat să reinterpretez lecții istorice importante pentru destinul meu, informații ale trecutului pe care nu le pot ignora. Acest efort intelectual și moral al meu, a fost absolut necesar pentru a reinterpreta mai obiectiv și a înțelege mai bine lecțiile istorice ale prezentului. Mi-am adus aminte, astfel, de expresiile “la modă” ale copilăriei și adolescenței mele, din prin anii 1960-1989: “parazit social, sabotaj, dușman al poporului, ciocul mic, pumnul în gură, capul ce se pleacă, tăcerea este ca mierea, ...”. Le consider expresii sterile, de care mă delimitam încă de pe atunci, când le-am auzit pentru prima oară. Cu atât mai mult mă întristează să le aud vehiculate astăzi, pe unele dintre ele, într-o penibilă încercare de târzie “resuscitare” și argumentare a utilității lor actuale.
Într-o continuă aspirație individuală spre înțelepciune, mi se pare astăzi că lecțiile fundamentale ale trecutului nostru, interferează și se împletesc, în mod firesc, cu lecțiile prezentului nostru individual. Pentru mine, rezultă, astfel, o încercare de a mă înțelege mai bine și prin prisma tiparelor morale și comportamentale ale trecutului. Resping tentația tăcerilor prelungite și încerc să atenuez efectele uitării și ale indiferenței, chiar dacă “Și uitarea e scrisă-n legile-omenești!”.
