Multe dintre obiectele din județ au fost salvate, fiind aduse de preoții care nu le puteau asigura securitate, în spațiul de concentrare din strada A. Șaguna (clădire construită special pentru păstrarea obiectelor religioase; și alte culte și le-au adunat, sașii le-au dus la Consistoriul din Sibiu, maghiarii în spații speciale). Toate obiectele înainte de a fi depuse pe rafturile depozitului de concentare au fost tratate: cărțile desprăfuite puse în cutii speciale, învelite în hârtie japoneză; pe icoane s-a intervenit în funcție de urgența degradării lor. Restaurarea cere timp, specialist și bani. S-a făcut un proiect pentru primirea unor bani pentru restaurarea icoanelor vestitului zugrav Marcu Vlașcovici, venit din Țara Românească, pe valea Nirajului - câteva au fost și restaurate de Raluca, dar cele mai multe sunt în așteptare. La cele mai multe s-a intervenit pentru consolidarea stratului pictural, înainte de a fi puse pe rafturi. Mult timp am petrecut cu Jeni și echipa sa lângă aceste obiecte pentru a nu le lăsa să se degradeze mai mult, sperând că va veni un timp când banii nu vor mai fi o problemă. La protopopiat eram găzduiți cu drag și ajutați cu tot ce era posibil de pr. protopop Gh. Șincan și doamna contabilă Dorina, unde eram tratați ca membrii aceleiași familii pe care soarta ne-a adunat în acel loc, pentru salvarea atât cât s-a putut a acestor “comori ale neamului”, față de care ne-am simțit obligați să le transmitem mai departe, celor care vin după noi, “urmașii urmașilor noștri, în veacul vecilor”. Jeni cu echipa sa a încercat, pe cât s-a putut, ca aceste bunuri să reziste până când - după cum se vorbea - în Complexul Bisericii “Mântuirii Neamului” va fi amenajat și un “Muzeu al Colecțiilor”, cum am aflat din proiectul prezentat de omul de cultură, care încă mai iubește aceste valori, Ioan Opriș, pe care să-l țină Dumnezeu sănătos să mai poată realiza și această “minune”, pentru a fi pomenit și în cer, pentru că pe pământ a avut toată considerația noastră a muzeografilor, care, ținuți sub “aripa” domniei sale, am ajuns specialiști fiecare în domeniul lui, cei mai mulți ieșind la pensie din același loc unde ne-am așezat în anul 1975 (dar, din păcate, am început să ne cam ducem, pe rând, pe rând).
Draga noastră Jeni, pentru tine noi nu mai putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu să-ți facă loc între cei drepți și fericiți și, poate, în “cele multe lăcașuri” pregătite în cer pentru muritori ne-am câștigat și noi un loc, măcar pentru cele pe care le-am menționat mai sus - grija pentru lucrurile nepieritoare.
(Sfârșit)
