Din copilărie, știm că multe dintre leacurile ce ni se administrează pentru a ne vindeca de diverse boli sunt dezgustătoare sau, cum spun unii oameni: “dacă medicamentul are un gust rău, înseamnă că e bun”. Această regulă nescrisă pare să fi dus la unele extreme, de-a lungul timpului.
Judecând după tratamentele și procedurile medicale enumerate mai jos, putem conchide că “ingeniozitatea” umană nu are limite, când vine vorba de găsirea unui leac. Iată o listă cu câteva proceduri și tratamente utilizate în trecut.
Sirop de melasă
Această soluție era una dintre cele mai inofensive. Melasa este o substanță siropoasă necristalizată care se produce în timpul rafinării zahărului. În Evul Mediu, botaniștii și farmaciștii recomandau siropul de melasă ca antidot pentru otrăviri, mușcături de șarpe și alte boli. Era considerat și un remediu pentru Ciuma Neagră. Din păcate, pentru a fi eficient, trebuia să aibă cel puțin zece ani. Oamenii credeau că siropul ar putea elimina complet ciuma din corp. Există o anumită logică în acest sens: când siropul este lăsat să se matureze pentru o perioadă lungă de timp, acesta produce mucegaiuri, drojdii și alte culturi.
O lingură de smaralde zdrobite
Se pare că era un leac destinat regilor. Metoda era simplă: această piatră prețioasă era sfărâmată într-un mojar, amestecată cu apă și apoi amestecată cu mâncare sau pur și simplu înghițită ca atare. Smaraldele sunt splendide, dar gândul de a le mânca nu este atât de plăcut. Probabil că au gustul și textura cioburilor de sticlă zdrobite.
Frecționarea bolnavului cu un pui de găină viu
Poate să pară o glumă, dar a fost o metodă reală, folosită adesea de medicii medievali. Întregul ritual a fost numit “metoda vicarului”, după Thomas Vicary, medicul englez care a inventat-o. În primul rând, spatele unui pui de găină trebuia să fie complet curățat și apoi aplicat pe ganglionii limfatici inflamați ai bolnavului. Toate acestea se făceau cu un pui viu și sănătos.
Apoi, când puiul se îmbolnăvea, el trebuia să fie spălat și re-aplicat pe zona afectată până când ori puiul, ori pacientul se însănătoșea.
În mod ciudat, procedura era extrem de răspândită. Astfel, mulți pui s-au îmbolnăvit și au răspândit microbi peste tot. Cu toate acestea, Vicary a devenit celebru și, chiar în zilele noastre, în amintirea lui, în fiecare an se ține o prelegere specială la Royal College of Surgeons din Anglia.
Aplicarea unui unguent pe bază de excremente umane
Aceasta era, cu siguranță, cea mai dezgustătoare metodă. Un adevărat “leac al iadului”. Ganglionii limfatici inflamați - de la subsuori sau din zona inghinală a victimelor ciumei - erau secționați pentru a permite bolii “să iasă din corp”; apoi, un amestec de rășină, rădăcini de flori și excremente umane era aplicat direct pe răni. Părțile astfel “tratate” erau apoi învelite în bandaje. Întregul proces constituia, probabil, un bun punct de plecare pentru apariția de noi boli.
Trepanația
Trepanația este o procedură chirurgicală antică, implicând practicarea unui orificiu în craniul unei persoane. Se face și astăzi, dar într-un cadru medical controlat și este o modalitate de a ajunge la creier și de a trata anumite boli sau leziuni intracraniene. În vremurile de demult, medicul, vrăjitorul sau șamanul din sat era cel care decidea dacă cineva trebuia să fie “găurit”. De obicei, persoanelor cu un comportament anormal sau violent (din cauza unei boli mintale) li se aplica această procedură, astfel încât spiritele rele să poată ieși din cap. Conform dovezilor descoperite în unele locuințe preistorice, trepanația este probabil una dintre cele mai vechi proceduri chirurgicale din lume. Picturile din unele peșteri sugerează că multe cranii au fost găurite pentru a vindeca diferite boli, cum ar fi convulsiile, migrenele și tulburările mintale.
Sângerarea
Iată o altă procedură medicală practicată din cele mai vechi timpuri. Sângerarea presupune tăierea venelor pacientului și extragerea unei anumite cantități de sânge. Se credea că metoda funcționează pentru toate tipurile de boli. Ideea că este eficientă provenea din credința antică potrivit căreia sângele, precum și alte fluide corporale (numite în mod colectiv “umori”) trebuiau să fie în echilibru constant, astfel încât o persoană să poată rămâne în stare bună de sănătate.
Această procedură a fost una dintre cele mai frecvente efectuate de chirurgi până în secolul al XIX-lea. S-a descoperit apoi că, în realitate, extragerea sângelui a ajutat doar la reglarea tensiunii arteriale și numai dacă nu era disponibilă o altă metodă în acest sens.
Cauterizarea hemoroizilor cu fiare încinse
Hemoroizii au constituit, dintotdeauna, adevărați “spini”. Oamenii au inventat diferite moduri de a-i trata. Unele dintre aceste metode au fost mai puțin dureroase, în timp ce altele produceau suferințe groaznice. Medicina modernă tratează cazurile severe de hemoroizi prin cauterizarea lor cu fire electrice sau lasere, cu pacientul sub efectele unui anestezic. Dar aceste instrumente moderne nu erau disponibile în trecut.
Medicii medievali au folosit aceeași procedură, dar în loc de laser au folosit pur și simplu fiare încinse pentru a arde vena problematică umflată. Durerile erau insuportabile.
Clisma cu fum de tutun
După ce tutunul a fost adus în Europa din America, imediat după colonizare, el a fost recunoscut rapid ca un leac pentru multe boli. Una dintre procedurile care implicau tutunul a fost împrumutată și adaptată dintr-o practică veche americană, de insuflare a fumului de tutun în anusul unui pacient care suferea de frig, somnolență sau dureri intestinale. Pe baza acestei proceduri, medicii europeni au inventat clisma cu fumul de tutun, prescrisă, în principal, pacienților cu hernii. Acest tip de clisme a constituit un remediu până când medicii de la începutul secolului al XIX-lea au descoperit că nicotina, conținută în fumul de tutun, este o substanță otrăvitoare.
Baia în urină
Urina este un alt exemplu de substanță care, potrivit oamenilor din vechime, vindeca toate bolile, fiind folosită pentru tratarea tuturor tipurilor de probleme de sănătate de-a lungul istoriei, mai ales în Europa medievală. Ciuma a ucis în mod constant oameni, prin urmare, s-a născut credința că o baie în urină de câteva ori pe zi ar ajuta la ameliorarea simptomelor teribile ale bolii. În anii ciumei (Moartea Neagră), urina curată, neinfectată a fost colectată și administrată sau vândută persoanelor care aveau nevoie.
Pudra de simpatie
Practica obișnuită pentru tratarea unei răni implică aplicarea unui medicament direct pe rană, dar nu în acest caz. Unii oameni din Europa secolului al XVII-lea au gândit diferit. Această procedură, pe jumătate magică, pe jumătate medicală, a fost inventată exclusiv pentru vindecarea rănilor provocate de sabie și a constat în aplicarea unei pulberi pe arma care a provocat rana, dar nu și pe rana în sine. În acest fel, oamenii sperau că arma ar putea vindeca rana provocată. Ingredientele pulberii constau în: creier de porc, oxid de fier (rugină) și bucăți de corpuri mumificate.
Ulei de șarpe
Uleiul de șarpe a fost introdus în lumea occidentală în principal de muncitorii chinezi care au lucrat la prima cale ferată transcontinentală din America. Oamenii au folosit acest remediu tradițional chinezesc pentru a trata artrita sau alte suferințe ale articulațiilor. Aceștia au susținut că frecția cu ulei de șarpe în zona afectată le potolea durerile.
Practicanții medicinei occidentale au privit acest remediu cu suspiciune și termenul “ulei de șarpe” definește acele remedii ineficiente, cu ingrediente neidentificate.
Sirop de tuse cu heroină
Heroina este una dintre cele mai nocive substanțe din lume, dar, în trecut, oamenii gândeau altfel. După ce Bayer a sintetizat heroina din morfină, a început să facă publicitate și să o vândă ca sirop pentru copii. El a susținut că, spre deosebire de morfină, heroina nu creează dependență, dar s-a dovedit curând că această afirmație era complet greșită.
După efectuarea unor teste, subiecții au susținut că substanța i-a făcut să se simtă “eroici”, așa că acestui nou medicament i s-a dat numele de heroină.
La început, pacienții cu tuberculoză s-au simțit ușurați de efectele medicamentului, dar în curând a apărut dependența și lucrurile s-au schimbat. În cele din urmă, Bayer a decis că este timpul să nu mai fabrice produsul.
Tratamentul cu mercur
Mercurul este un metal toxic și mortal, dar asta nu i-a împiedicat pe oameni să-l folosească drept medicament timp de secole. Unii chiar au crezut că este elixirul tinereții. În Grecia antică, era folosit ca antiseptic, în timp ce vechii chinezi credeau că ar putea prelungi viața. Practica utilizării mercurului ca medicament a continuat până la începutul secolului al XX-lea, când a fost folosit ca leac pentru sifilis. Printre efectele secundare se regăseau pierderea dinților, ulcerele și leziunile neurologice severe.
Operația de cataractă: cuie în ochi
Una din formele timpurii ale operației de cataractă presupunea introducerea unui instrument ascuțit, un cuțit sau un ac, prin cornee și împingerea cristalinului până în fundul ochiului. Odată cu răspândirea metodelor medicinale arabe în Europa, operațiile de cataractă s-au îmbunătățit, deși probabil că n-au devenit și mai puțin dureroase.
Unguent preparat din șoareci morți
Una dintre cele mai speciale tratamente pe care oamenii le foloseau în timpuri străvechi era pasta de șoarece mort, ca unguent. Durerea de dinți era o boală obișnuită în Egiptul antic, în principal din cauza mediului nisipos. Nisipul pătrunde în alimente și provoacă probleme dentare. Cumva, vechii egipteni “au descoperit” că șoarecii morți și tocați ar putea ajuta la probleme dentare. Îi mărunțeau și apoi aplicau pasta dezgustătoare pe dinții cu probleme. Dacă durerea era severă, medicii prescriau un vas plin cu șoareci morți.
Tăierea parțială a limbii ca remediu pentru bâlbâială
Glosectomia este o procedură chirurgicală prin intermediul căreia limba este îndepărtată. Hemiglosectomia este o procedură în care limba este parțial îndepărtată. Astăzi, acest lucru se face de obicei pentru a elimina unele forme de cancer oral care pot afecta limba, dar în trecut, hemiglosectomia se făcea într-un scop complet diferit. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, medicii credeau că tăierea unei părți a limbii ar ajuta oamenii care suferă de bâlbâială. Cei care au fost supuși acestei proceduri și au supraviețuit probabil că nu au putut să-și dea seama dacă i-a ajutat sau nu, întrucât “tratamentul” a fost atât de “eficient” încât oamenii nu mai puteau vorbi.
Atârnați cu capul în jos
Știm cu toții că Hipocrate este considerat tatăl medicinei moderne, dar nu tot ceea ce el a susținut a fost, din punct de vedere medical, realist și corect. Hipocrate a recomandat persoanelor care aveau probleme cu coloana vertebrală sau dureri la nivelul articulațiilor și spatelui să fie întinse cu ajutorul unei frânghii și a unei scări de lemn. Toate acestea s-au făcut în timp ce persoana stătea atârnată cu capul în jos.
(sursa - curiositaenatura.wordpress.com; foto - baroque.it, gvern.net, historia project)
