S-ar putea ca unii să se întrebe de ce la 31 de ani de la acel moment astral din istoria românilor, am considerat necesar să evocăm obiectivele programatice ale Revoluției românilor. Le evocăm, pentru că unii lideri politici cred, probabil, că acele obiective au fost uitate și le încalcă fără a se gândi că, pentru promovarea lor, și-au dat viața mulți români în capitală și în multe localități ale țării, cu acele strigăte cutremurătoare: “Vom muri și vom fi liberi!”; “Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”.
Analiza realităților din România anilor 70-80 a dezvăluit fața cea întunecată a sistemului totalitar. Oamenii ajunseseră la limita suportabilității: Foamea, frigul și frica amenințau sănătatea și viața milioanelor de ființe umane. Moartea dădea târcoale, răpind pe cei mai puțin rezistenți - nou-născuții, persoanele suferinde, vârstnicii (Dumitru Mazilu, Analiza efectuată în Raportul prezentat la Națiunile Unite privind Drepturile Omului, Doc. E/CN. 4/Sub. 2/1989/41, 10 iulie 1989).
Când românii n-au mai putut suporta, s-au ridicat în apărarea drepturilor lor, făcând o revoluție negată de cei care încearcă să impună teza unei “lovituri de stat”. Ei se fac că nu înțeleg deosebirea dintre cele două fenomene asupra cărora s-au pronunțat personalități remarcabile, în lucrări științifice excepționale (Samuel Huntington, The Clash of Civilizations...; Political Order in Changing Societies). Denigratorii Revoluției înțeleg însă lecția dată de șeful propagandei hitleriste, Joseph Paul Gobbels, care susține că “o minciună repetată de câteva ori rămâne o minciună”, dar, “repetată de nenumărate ori, devine adevăr în mentalul colectiv”.
Speranța celor care denigrează Revoluția este că, prin această minciună, vor slăbi efectul criticilor tot mai vehemente ale celor care aduc la cunoștința opiniei publice practicile totalitare la care recurg unii lideri în zilele noastre.
Iată de ce, în calitatea pe care o aveam - de raportor special pentru drepturile omului - am considerat necesar să amintesc, în studiul de față, obiectivele programatice ale Revoluției Române:
* Instituirea sistemului democratic
În Raportul evocat, demonstram că “democrația nu există în guvernările care recurg la practici totalitare”. După cum se știe, Proclamația Revoluției Române consacră, în primul său paragraf, “abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare”. Poporul acestei țări n-a mai suportat ca un singur individ să dicteze tuturor instituțiilor statului deciziile de urmat, să conducă partidul de guvernământ, să formeze și să conducă guvernul, organele legislative etc. S-a dovedit că acest mod de conducere totalitară a avut urmări catastrofale.
În zilele noastre, se constată cel puțin două evoluții îngrijorătoare:
a. Tot mai mult, sistemul corporatist vizează propulsarea în funcțiile de decizie politică, economică, financiară etc. a unor persoane dispuse să le apere și promoveze interesele. Se recurge la tehnici perfecționate, pentru ca alegerile să răspundă unor asemenea deziderate;
b. Unii lideri politici se simt tot mai incomodați de prezența unor partide care îndrăznesc să le critice deciziile pe care vor să le impună. Acești lideri insistă să se adopte măsuri pentru marginalizarea partidelor respective și chiar reducerea lor la tăcere. Acești lideri politici preiau conducerea partidului de guvernământ, promovează guvernul lor și acționează pentru a avea controlul asupra puterii legiuitoare.
Nu numai oamenii politici, ci și cercetători reputați au ajuns la concluzia că un sistem democratic poate să răspundă exigențelor societății numai dacă respectă “principiile pluralismului, confruntării opiniilor, alegerii inteligente a soluțiilor” (Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel, și Rose Friedman, Free to Choose, 2009, p. 17).
Mai mult, Revoluția Română a proclamat separarea puterilor în stat, condamnând subordonarea totalitară a tuturor puterilor statului de către o singură persoană.
* Cucerirea libertății
Năzuința românilor spre libertate i-a determinat în luptă. Ei doreau să-și pună întreaga putere în slujba unei vieți trăite în libertate. În toate revoluțiile, libertatea a fost cel mai râvnit obiectiv, cea mai mare valoare. Mulți și-au dat viața pentru libertate, cu încrederea că asupritorii vor fi învinși.
Este o dezamăgire să constatăm că, după atâția ani de la Revoluție, unii lideri politici încalcă drepturile și libertățile românilor, cucerite cu “lacrimi și sânge” în acele confruntări dramatice. Ei răspund unor comandamente străine, punând la dispoziția corporațiilor avuția națională a românilor. Se fac că nu înțeleg că “cea mai sigură cale să subordonezi o țară este să o sărăcești”. Ce este un act mai rușinos al unui guvernant decât “să se ducă la înalta Poartă si să ofere, la prețuri de nimic, cele mai rentabile active ale companiilor din țara sa”?
* Dobândirea demnității
Anii de umilințe și nedreptăți i-au făcut pe români să se revolte și să-și asume toate riscurile pentru a scutura de pe umeri jugul stăpânului. Supunerea necondiționată celui puternic, care deține în mâinile sale toate instituțiile de forță ale țării, supunerea în fața opresorului străin, căruia i s-au pus la dispoziție cele mai importante bogății ale poporului, respectiv de către liderii obedienți aflați la putere, întunecă viața cotidiană, face imposibilă speranța într-o viață în demnitate pe pământul României.
În decembrie 1989, românii au avut curajul să înfrunte o dictatură, luptând ca viața pe care o vor mai avea de trăit ei și urmașii lor să fie lipsită de nedreptăți, de acele umilințe greu de descris, pe care le-au îndurat, să fie trăită în demnitate.
Pot oare românii, la atâția ani de la Revoluție, să tolereze comportamentul unor lideri politici care întreprind toate acțiunile politice săvârșite la vedere, dar mai ales pe ascuns, pentru ca țara să treacă în stăpânirea unor corporații străine, iar ei să fie readuși în sclavie?
Lucius Annaeus Seneca - acest celebru gânditor al lumii - atrăgea atenția că “nicio robie nu-i mai rușinoasă decât cea de bunăvoie”. Au, oare, liderii politici vremelnici aflați la putere îngăduința să umilească poporul acestei țări, răpindu-i dreptul sacru pe care îl are de “a-și trăi viața în demnitate”?
Opțiuni politice și diplomatice
a. Amintim că opțiunile politice și diplomatice sunt determinate de cunoașterea realităților lumii în care trăim, realități care nu sunt și nu pot fi înțelese decât analizând și înțelegând procesele derulate după Revoluția din 1989. “O revoluție - nota Samuel P. Huntington - este o schimbare rapidă fundamentală a unei societăți, o schimbare a instituțiilor sale politice, a structurii sociale, a conducerii, activității și strategiilor politice guvernamentale.” O revoluție se deosebește de o lovitură de stat.
În optica remarcabilului gânditor, “o lovitură de stat, prin ea însăși, schimbă numai conducerea, politica și instituțiile politice, dar nu structura și valorile sociale” (Samuel P. Huntington, Revoluția și ordinea politică, în Political Order in Changing Societies, Yale University, p. 231).
b. Între opțiunile politice prioritare se impune eliminarea amestecului sistemului corporatist în procesul alegerii liderilor politici care au o poziție determinantă în sistemul decizional, așa încât deciziile adoptate să nu mai fie în favoarea corporațiilor străine, ci a progresului și dezvoltării țării.
c. Totodată, este imperios necesar ca diplomații să nu mai fie acreditați de puterile statelor la presiunea sistemului corporatist, devenind promotori ai interesului acestui sistem pe teritoriul țării în care își îndeplinesc misiunea.
În concluzie, obiectivele programatice ale Revoluției Române sunt prezente în procesele constructive ale țării.
Practicile unor lideri politici vremelnici care contravin și uneori chiar încalcă obiectivele programatice ale Revoluției tre-buie descurajate și condamnate.
Opțiunile politice și diplomatice ale țării trebuie să urmărească realizarea progresului și dezvoltării țării - în contextul unei bune colaborări internaționale. Sunt obiective pentru care mulți români și-au dat viața în acele zile și nopți de dramatism și speranță.
Prof. univ. dr. DUMITRU MAZILU
Raportor special al Națiunilor Unite Privind drepturile omului și tineretului (1985-1993)
(sursa: Lumea nr. 5/2021)
