Pe pagina de socializare am primit un articol care a fost postat de George Aninoșanu. Iată textul: “Bălți, 1944 - Oasele celor asasinați de către trupele N.K.V.D. au fost adunate într-o piramidă imensă, la marginea orașului Bălți. Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-Al Doilea Război Mondial s-a petrecut la marginea orașului Bălți, din Basarabia. Zona mlăștinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldați români. Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporțiile crimelor din Bălți, așa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Șchiopu, estimează că militari sovietici din trupele N.K.V.D. au lichidat peste 50.000 de prizonieri. Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălți poate fi comparat (chiar surclasează - n.n.) cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împușcat și au îngropat circa 14.000-15.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicați în masacrul de la Katyn, aruncând vina pe germani. Apoi, au fost nevoiți să recunoască implicarea lor în acest masacru și să își ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condițiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniștii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele rusești. Cum s-au petrecut faptele În anul 1944, după 23 august, ca urmare a ordinului Regelui Mihai, prin care se interzicea militarilor români să opună rezistență armatei sovietice, aceasta a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe Frontul de Est arată că mulți dintre prizonieri erau lichidați, pur și simplu, cu un glonț în ceafă. Însă unii au fost concentrați în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înființat în orașul Bălți, în mlaștina de lângă râul Răut. În total, au fost adunați 50.000 de soldați. Peste 40.000 de soldați erau români, apoi mai erau circa 5.000 de militari germani, 2.000 maghiari (unii români înregimentați cu forța în armata ungară după Diktatul de la Viena), precum și prizonieri proveniți dintre cehii, slovacii ori croații înrolați ca voluntari în trupele germane. Mulți dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condițiilor precare de igienă și a lipsei de medicamente. Alții au fost deportați și au pierit în lagărele din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duși în mlaștină și puși să sape niște șanțuri lungi, apoi au fost împușcați și înmormântați de soldații N.K.V.D., precursorul K.G.B. Au fost, totuși, și prizonieri care au scăpat. “Am reușit să fug, îmbrăcat într-o cămașă zdrențuită. Kilometri întregi m-am târât prin mlaștină, zgâriat de mărăcini și pișcat de insecte și de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr și m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruși și ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reușit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povestește Iacob Herman, care a tre-cut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraționar sovietic. Poveste îngropată Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălți nu a vorbit nimeni. Sau cei câțiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor uciși au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămășițele pământești ale celor dispăruți. Astfel, în anii 1991 și 1992 a început o adevărată campanie de arheologie contemporană. Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile și oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ. În vârful piramidei, a fost construită o troiță, care a fost sfințită de episcopul de atunci din Bălți, P.S. Petru. Cum despre masacrul din Bălți oamenii începeau să vorbească tot mai mult, P.S. Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmați din reședința arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălți a început să se așeze praful uitării. În fiecare an, în preajma Paștelui, rudele celor dispăruți în crâncenul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruți, însă, la nivel oficial, nici autoritățile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare”. (Claudiu Pădureanu. Sursa: artemis.ro.)
