CITITORUL DE ZIARE, ÎNTRE ILUZIE ȘI REAL

A devenit o modă meteahna autorităților alese pe sprânceană de a-și vărsa ofurile în rețeaua online! De o bună bucată de vreme, am pus bunele tradiții gazetărești în cuiele din palma lui Hristos, pretextând că presa online reprezintă noul portret al jurnalismului. Ne îndoim că în varianta sa cosmetizată cu fibră optică, online-ul poate “mușca”  la fel de adânc din obiceiuri decăzute în moravuri, dar și din purtătorii  lor, de vreme ce vorbele care zboară “i se fâlfâie” de subiect, în timp ce  cuvântul scris rămâne încrustat în redactor, cititor, personaj și rubrică,  mărturie a talentului și implicării celui care semnează articolul.

Trăim într-o societate hibrid, pregătită să primească absolvenții școlii hibrid, școală despre care știm că există, nu pentru că se învață în ea, ci pentru că are uși, ferestre și paznic. Atunci de ce  să nu perfecționăm cea mai eficientă formă de dialog cu neantul, ieftină ca  eugenia? E vorba de o parte a presei online, subtilă formă de a te sustrage cavalerește de la responsabilitățile zilnice, pitindu-te după un  comunicat de presă cu multe lacune, pe care îi poți retrage cu un simplu click, dacă deranjează pe cineva, sau îl poți distribui ca pe un pliant electoral, dacă ține la critici.

Asta în timp ce presa tradițională funcționează cu ziar tipărit și varianta lui online. Unele “publicații” se limitează numai la ediții online fără a-și asuma niciun risc (ne întrebăm: sunt ele probe de jurnalism autentic?). Mai mult, își pot retrage după bunul plac un articol sau altul, după ce au luat pulsul cititorilor ocazionali, apreciat în cele mai multe cazuri după numărul înjurăturilor neaoșe.

Până când vom tolera acest  IARMAROC VIRTUAL în care neaveniții își permit să scrie orice pentru că nu există nici un mod de a constata existența lor reală? Cu câteva excepții, nu poți bate la ușa redacției online și nu  poți pretinde cuiva să îți răspundă. Pentru că și jurnalistul online e rarefiat ca ozonul, fără ecuson, carte de identitate, diplomă de licență și banchet de absolvire. Pentru că nimeni nu

și-a asumat deschis condiția de jurnalist online. Nu doar atât - are și el un chip, un public-țintă, o obligație morală față de popor? L-a vizitat FISCUL, s-a destăinuit prietenilor cui îi face reclamă și pe ce bani? Ca să nu deschidem CARNETUL său de  muncă,  pentru că ne temem că nu putem parcurge măcar un rând!

Dacă am dreptate, să punem virgulă și să începem secerișul! Să separăm realul de iluzie, să ne debarasăm de postacii fără vocație jurnalistică și să-i dăm uitării! Unele online-uri au “infectat” trupul viguros al jurnalismului clasic, aruncând în aer conștiințe, valori și principii, ziarele viu colorate, șuetele la o cafea, de față fiind, mereu în lesa rațiunii, presa asumată, “câinele de pază al democrației”. 

Închei cu o întrebare legitimă: recunoașteți un singur confrate din presa online care ne poate  lămuri de ce online-ul este îndreptățit “să ia fața” presei scrise, atât timp cât nu poate dovedi că își achită toate obligațiile către stat?

(Revista UZP, nr. 21/2021)

Lasă un comentariu