“ABSOLVENT DE GRĂDINIȚĂ”

Distribuie pe:

Mai bine de o sută de copii din grupa mare, de la cele două Grădinițe cu Program Prelungit și de la cele trei Grădinițe cu Program Normal, din orașul Luduș, au sărbătorit, împreună cu doamnele lor educatoare, încheierea ciclului preșcolar al învățământului românesc, seria 2018-2021, prin cântece, poezii și dansuri, pregătite sub tradiționalul generic “Adio, Grădiniță!”

Festivitatea de la Grădinița P.P. Nr. 1, din vechiul centru civic, a avut loc în curte, la scenă deschisă, în prezența părinților. După emoționantul cuvânt de deschidere al doamnelor educatoare Maria Moldovan și Cornelia Olar, copiii și-au prezentat, prin vers și cânt, propria percepție asupra acelui moment festiv. Pentru inocenta lor frumusețe, am ales 8 secvențe: “Când aveam trei anișori/ Mi-a pus mama-n mână flori/ Și mi-a spus: “«Dragă fetiță/ Azi plecăm la grădiniț㻓; “Nimica n-am uitat./ Era o zi cu soare/ Când locul mamei l-a luat/ Draga noastră educatoare/ Ne-a prins de mână, ne-a zâmbit/ Și teama s-a ascuns./ De-atunci mereu atâtor taine/ Noi tâlcul l-am pătruns”; “Aici am învățat să răsfoiesc o carte/ Și-n paginile ei, vrăjit,/ Semne și litere am întâlnit./ Le recunosc, sunt prietenele mele/ Pentru că pot să scriu cu ele/ Numele meu, al mamei, al fratelui mai mic./ Este puțin pentru un pitic?”; “Cartea-i bucuria noastră/ Poartă-n paginile ei/ Toată înțelepciunea lumii./ Ea, fiind lumina lumii,/ Este și lumina mea”; “Dragi părinți, azi, grupa mare/ Dăm ultima serbare,/ Grădinița o părăsim,/ Spre școală noi pornim”; “La toamnă voi fi școlar/ Cu ghiozdan și-abecedar/ Și-o să-nvăț ca să citesc,/ Să scriu și să socotesc”; “Draga noastră doamnă, eu vă mulțumesc/ Și din partea grupei vreau să vă doresc/ Multă sănătate, mulți ani fericiți/ Și la fel de bună cu alți copii să fiți,/ Multă stimă vă purtăm/ Și nicicând nu vă iutăm!”

Festivitatea de la Grădinița P.P. “Căsuța fermecată”, din cartierul Dacia, a avut loc în sălile de grupă, fără participarea părinților, pe considerentele că pandemia de Covid-19 nu a luat sfârșit și că în acea clădire funcționează și creșa orașului. 67 de preșcolari, organizați în trei grupe, îndrumați de mult îndrăgitele doamne educatoare Petruța Szasz, Paula Trifan, Diana Rusu, Carmen Urcan, Iulia Bica și Timea Cățănaș au rememorat cele mai instructive și plăcute activități din viața lor de preșcolari. Așa au înțeles că tot ceea ce au învățat în grupa mică, în grupa mijlocie și în grupa mare au fost pregătiri pentru trecerea lor în ciclul primar al învățământului românesc.

La finalul festivității, copiii au fost distinși cu diplome și cu ecusoane “Absolvent de grădiniță”.

Filmulețele realizate cu prilejul acestui important eveniment școlar au fost transmise părinților, în aceeași zi, prin mijloace de socializare.

“Drum luminos și cu mult folos!”, le transmite absolvenților de grădiniță și doamna Carmen Petac, directoarea tuturor grădinițelor din oraș și semnatarul acestui reportaj.

Lasă un comentariu