EURO 2020 - CIFRELE TURNEULUI FINAL

Distribuie pe:

Turneul final al Euro 2020 se apropie de final. Anglia, Spania, Italia și Danemarca s-au calificat în semifinalele competiției. Cele patru echipe vor juca în penultimul act, pe 6, respectiv 7 iulie, de la ora 22.00. Primul meci este cel dintre Italia și Spania, care se va desfășura marți, 6 iulie, de la ora 22.00, pe Wembley. Celălalt meci, confruntarea dintre Anglia și Danemarca, se joacă miercuri, 7 iulie, de la ora 22.00, tot pe Wembley. Până în această fază a competiției s-au marcat 135 de goluri, adică o medie de 2.82 goluri pe meci. În cele 48 de meciuri disputate la tuneul final, a fost nevoie de 32 de minute pentru a se marca măcar un gol. Spania este formația care a marcat de cele mai multe ori (12), fiind urmată de Italia și Danemarca (11) și de Belgia (9). Tot Spania este formația cu cea mai bună medie a posesiei pe parcursul partidelor. Formația pregătită de Luis Enrique are o medie de 67.2% în dreptul posesiei, fiind urmată de Germania (59.3%) și Italia (55.8%). Cu atât mai interesant pare duelul din semifinale dintre Spania și Italia, La Roja fiind probabil prima echipă care va căuta mai mult mingea decât Italia într-un meci direct. La capitolul acuratețe a paselor, din nou Spania este lider. Spaniolii au un procentaj de 89.4%, depășind Germania (89.3%) și Franța (89%). În schimb, italienii au tras de cele mai multe ori la poartă (101 ori), mai mult decât Spania (95), Danemarca (90) și, surpriză, Elveția (69). Danezii sunt cei mai buni pe recuperarea mingii, iar Pierre Emile Hojberg este omul orchestră la acest capitol. 225 de baloane au recuperat nordicii, mai mult decât Cehia (221) și Spania (218). În schimb, Anglia este singura națională care nu a luat gol la Euro 2020. În cinci partide, Jordan Pickford nu a fost învins niciodată! Englezii sunt urmați de Italia și Belgia (câte 3 meciuri fără gol primit). Overall, Spania pare formația care are cele mai bune cifre de la acest turneu final, până în această fază a competiției. Asta în ciuda unui început ezitant de competiție.

Ce jucători au impresionat la Euro 2020 potrivit statisticilor

Sunt și jucători care au impresionat la acest turneu final, dacă e să ne uităm strict pe statistică. Astfel, Cristiano Ronaldo și Patrick Schick sunt cei mai buni marcatori ai competiției, cu câte cinci goluri. Teoretic, ei pot fi depășiți de Dolberg sau Raheem Sterling, care au câte trei goluri și mai sunt încă angrenați în competiție. Reece James este fotbalistul cu cea mai bună acuratețe a paselor de la turneul final, având un procentaj de 99%. El a jucat însă un singur meci, ceea ce îl face pe fundașul Spaniei, Aymeric Laporte, să fie cel mai bun la acest capitol: 96.4% procentaj în cele cinci meciuri de până acum. Zuber de la elvețieni are patru pase decisive la turneul final, una mai mult decât Shaw și Hojbjerg. Cel mai bun portar de până acum al competiției este Yann Sommer. Elvețianul a reușit 21 de intervenții la Euro 2020, dar a încasat 9 goluri. El i-a depășit pe Ugurcan Cakir, Ward și Bushchan. Cel mai rapid jucător de la Euro este Leonardo Spinazzola, care a atins o viteză maximă de 33.8km/h. Din păcate, Spinazzola s-a accidentat grav și va rata atât semifinala, cât și o ipotetică finală. Cei mai mulți kilometri la acest turneu final i-a alergat Pedri, tânăra speranță a ibericilor. 61.5 kilometri a acoperit puștiul Barcelonei, devansându-i pe Soucek (57.8 km) și Jorginho (57.7 km). Marco Veratti este fotbalistul cu cele mai multe tacklinguri încercate la turneul final, iar Lainer este cel care a reușit cele mai multe. Gareth Bale a fost jucătorul care a creat cele mai multe oportunități de gol al Euro 2020 (5). El este urmat de Kevin de Bruyne, Luke Shaw, Donyell Malen și Jordi Alba (câte 4).

RUGBY / ROMÂNIA - ARGENTINA, MECI TEST

Reprezentativa de rugby a României a fost învinsă, sâmbătă, scor 24-17 (17-9), de selecționata Argentinei, într-un meci test disputat pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. La Stejari a debutat Florian Roșu, în timp ce Florin Surugiu s-a aflat la prezența cu numărul 90 în tricoul României. Andre Gorin a fost pentru a 35-a oară căpitanul Stejarilor. România și Argentina s-au întâlnit la București după 29 de ani, ultimul meci disputat aici fiind în 1992, când Pumele s-au impus cu 21-18. Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce Stejarii se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 și 2011.

CAMPIONATELE EUROPENE DE DUATHLON

Duminică, 4 iulie, Municipiul Târgu-Mureș a găzduit proba de duathlon sprint, din cadrul Campionatelor Europene de duathlon, programate între 2-4 iulie. Proba de duathlon sprint a impus restricții de circulație în centrul orașului. Întrecerile au debutat vineri, 2 iulie, cu proba de duathlon standard, ce s-a derulat la Transilvania Motor Ring, din județul Mureș. Sâmbătă seara, 3 iulie, a avut loc cursa (adițională) Dracula Night Run, care s-a desfășurat la Platoul Cornești din Târgu-Mureș. La eveniment au participat peste 600 de sportivi, la cinci categorii: Elite, Under 23, juniori, para-triatlon și age group. În paralel cu “Europenele” de duathlon au avut loc și Campionatele Naționale, conform președintelui Federației Române de Triathlon, Vlad Stoica. La festivalul crosului a fost prezent și italianul Renato Bertrandi - președintele Federației Europene de Triathlon.

VERSTAPPEN S-A IMPUS ȘI ÎN MARELE PREMIU AL AUSTRIEI!

Un nou succes important în cariera lui Max Verstappen, cel care a câștigat și Marele Premiu al Austriei. Max Verstappen a câștigat și Marele Premiu al Austriei și este lider detașat în clasamentul mondial. Pilotul olandez de la Red Bull Racing a terminat pe primul loc cursa, după ce a plecat din pole-position. Pentru Verstappen este al cincilea succes din acest sezon, al treilea consecutiv. “Este incredibil. Mașina a fost ireală. A fost o plăcere să conduc monoportul, cu fiecare nou set de pneuri. A fost un efort grozav al întregii echipe, aceste două săptămâni au fost incredibile”, a declarat pilotul olandez. Pentru Verstappen, acesta este, așadar, al cincilea succes din primele 9 etape ale sezonului. Pe pista din Austria, Bottas a trecut al doilea linia de sosire, dar a avut peste 16 secunde în spatele lui Verstappen. Podiumul a fost completat de marea surpriză Lando Norris, de la McLaren. Lewis Hamilton a fost de-abia al patrulea, ca și în calificările de sâmbătă. Top 10 este completat de Carlos Sainz (Spania, Ferrari), Sergio Perez (Mexic, Red Bull Racing), Daniel Ricciardo (Australia, McLaren), Charles Leclerc (Monaco, Ferrari), Pierre Gasly (Franța, AlphaTauri) și Fernando Alonso (Spania, Alpine). De șapte ori campion mondial, britanicul a câștigat în acest sezon doar 3 curse. Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc în weekend-ul 16-18 iulie, pe circuitul din Marea Britanie.

ROMÂNUL FILIP UGRAN, O CLASARE PE LOCUL 22 ÎN AUSTRIA

Pilotul român Filip Ugran (Jenzer Motorsport) a reușit o clasare pe locul 22, una pe 23 și alta pe 24 în cursele programate în acest weekend în Campionatul Mondial de Formula 3, pe Red Bull Ring din Spielberg (Austria). În prima cursă, Ugran a încheiat pe locul 24 din 26 de piloți (34 min 37 sec 718/1000), la 28 sec 578/1000 de câștigător, norvegianul Dennis Hauger (Prema Racing). Ugran s-a clasat pe locul 22 în cursa a doua, cronometrat în 35 min 50 sec 685/1000, la 24 sec 187/1000 de învingător, germanul David Schumacher (Trident), fiul fostului pilot de Formula 1 Ralf Schmacher. În cursa a treia, Ugran a încheiat inițial pe 22, în 36 min 45 sec 137/1000, la 17 sec 200/1000 de câștigător, elvețianul Frederik Vesti (Art Grand Prix), dar a fost penalizat cu 10 secunde și a coborât o poziție, pe 23. Hauger este lider în clasamentul general, cu 115 puncte, urmat de Vesti, 74 puncte, și australianul Jack Doohan, 72 puncte etc. Următorul weekend din Formula 3 va avea loc pe 30 iulie -1 august, la Budapesta.

Lasă un comentariu