ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 2-5 iulie, pompierii mureșeni au intervenit la 144 de intervenții, din care - un incendiu, două accidente rutiere, două misiuni pirotehnice, cinci alte situații de urgență și 133 de intervenții SMURD, dintre ele amintim:

Incendii:

- Vineri, 2 iulie, în jurul orei 12.20, incendiu produs la un stâlp de curent din comuna Șăulia. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu.

Accidente rutiere:

- Sâmbătă, 3 iulie, în jurul orei 4.45, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în urma unui accident rutier produs în municipiul Sighișoara, strada Viilor.

Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. Odată ajunși la locul solicitat, aceștia au constatat că este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă, a rupt o țeavă de gaz și un gard. Pompierii au asigurat zona, iar echipa de intervenție de la furnizorul de gaze naturale a remediat problema. Din fericire, nu au fost victime.

- În dimineața zilei de 5 iulie, în jurul orei 00.30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în urma unui accident rutier produs la ieșire din orașul Sovata spre localitatea Sărățeni. Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata. A fost vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, nu au fost victime. Circulația a fost întreruptă pe un sens de mers, pe toată durata intervenției.

Alte intervenții:

- Vineri, 2 iulie, în jurul orei 12.20, tablă desprinsă parțial de pe un acoperiș din municipiul Târgu-Mureș, strada Nicolae Grigorescu. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș.

- Sâmbătă, 3 iulie, în jurul orei 12.50, creangă de copac sprijinită de un balcon cu pericol de cădere, în municipiul Târgu-Mureș, strada Ion Buteanu. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș.

Salvare animal:

- Duminică, 4 iulie, în jurul orei 21.15, pui de căprioară blocat pe o insulă de pe râul Mureș din municipiul Luduș. Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș și Detașamentul Târnăveni. Puiul de căprioară a fost prins de către salvatori și a fost trecut cu barca în siguranță de pe insulă pe malul râului. După ce a fost salvat, puiul de căprioară a fost predat unui reprezentant de la Asociația Vânătorilor Sportivi “Zimbrul” Luduș.

Misiune pirotehnică:

- Sâmbătă, 3 iulie, au avut loc două misiuni pirotehnice:

• în jurul orei 12.10, în localitatea Mătrici, au fost descoperite 225 de cartușe de infanterie, calibru 7,92 mm.

• în jurul orei 20.40, un proiectil exploziv calibru 75 mm găsit într-o curte din localitatea Band, strada Principală.

A executat misiunile echipa pirotehnică din cadrul ISU Mureș. Muniția rămasă neexplodată a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță.

Lasă un comentariu