ȘASE DIN ZECE ROMÂNI SUNT MULȚUMIȚI DE LOCUINȚELE ÎN CARE TRĂIESC (STUDIU)

Distribuie pe:

Șase din zece români se declară mulțumiți de locuințele în care trăiesc, însă mai mult de jumătate (54%) susțin că principalele îngrijorări sunt legate de factura la energie electrică, costurile de reparații și cele de întreținere.

În ceea ce privește ponderea celor care sunt mulțumiți de spațiul în care locuiesc, se observă un procent ușor mai ridicat în rândul respondenților cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani (71%), a celor cu vârsta peste 55 de ani (67%) și a celor care au construit în ultimii doi ani o casă sau care sunt în proces de construcție a unei case (66%).

La polul opus, cu doar 9% din total, se află respondenții care se declară nemulțumiți de locuințele în care trăiesc, în special persoanele cu vârste între 45 și 54 de ani (12%).

De asemenea, pe lista principalelor riscuri care îi îngrijorează pe români se află costurile de reparații (55%), factura la curent electric (54%) și costurile de întreținere (54%).

CAMERA DEPUTAȚILOR: COMISIA DE MUNCĂ A AMÂNAT ADOPTAREA UNUI RAPORT PE PROIECTUL PRIVIND EDUCAȚIA SEXUALĂ

Comisia de muncă a Camerei Deputaților a dezbătut, marți, proiectul de lege privind introducerea educației sexuale în școli, dar a decis amânarea unei decizii în privința raportului.

Deputatul PSD Adrian Solomon a propus să se amâne adoptarea unui raport pe acest proiect de lege pe motiv că, până la toamnă, când va începe sesiunea ordinară a Parlamentului, nu va exista nicio ședință de plen a Camerei Deputaților în care să fie votată inițiativa legislativă.

Cu 11 voturi “pentru”, 3 “împotrivă” și o abținere s-a decis amânarea raportului. Au votat pentru amânare PSD, PNL și AUR, singura formațiune care a susținut că ar trebui adoptat un raport cât mai repede fiind USR.

Deputatul PSD Adrian Solomon a menționat că i se pare o idee bună introducerea, printre drepturile copilului, și pe acela de a beneficia de educație sexuală.

“Mi s-a părut un text bun și fără niciun pericol pentru sănătatea psiho-socio-culturală a copilului. (...) Noi avem acum în școală educație sexuală, ea se face la nivelul claselor a XI-a și a XII-a. E clar că se simte nevoia unor cadre specializate la nivelul gimnaziului, cel puțin, astfel încât această disciplină opțională sau obligatorie să fie nu predată zi de zi și cu note, asemeni obiectelor din trunchiul comun, dar măcar în cadrul acelor ore de dirigenție să vină și să suplinească dirigintele acel cadru didactic. Nu cred că este rău ca și părinții să fie implicați în această chestiune, pentru că, dincolo de orice, școala nu este reprezentată doar de profesori și elevi, școala este o comunitate tripartită”, a spus Solomon la dezbaterile pe proiectul de lege.

Deputatul PNL Mara Calista a menționat că este o necesitate educația sexuală și sanitară în școlile din România.

“Suntem pe plan secund european în ceea ce privește mamele minore. Probabil unul din argumentele folosite va fi că mamele astea nu merg la școală. Greșit. Mamele astea merg, o parte dintre ele, la școală.(...) Aș vrea să precizez că educația sexuală nu te învață să devii persoană LGBT, nu te învață cum să faci sex, nu asta este logica acestor cursuri, ci te învață cum să te ferești de abuzuri, cum să recunoști niște hărțuiri sexuale, te învață cum să te protejezi de o sarcină nedorită, cum să nu te îmbolnăvești cu o boală cu transmitere sexuale, te învață ce înseamnă o menstruație, metode de contracepție, ce înseamnă viața sexuală a tinerilor din România fără explicații pornografice”, a afirmat Calista.

Deputatul AUR Antonio Andrușceac a spus că “marota cu educația sexuală care nu este suficient făcută în România și de aceea avem multe mame minore” este o poveste.

“Această așa-zisă educație sexuală nu va rezolva această problemă, care provine în mare parte din lipsa susținerii familiilor și a familiilor numeroase, din lipsa creării unor alte programe recreaționale care să ocupe timpul copiilor, al tinerilor, nu o să rezolve nici măcar probleme de ordin sanitar. (...) Nu este foarte clar cine va face această educație sexuală, care sunt acei specialiști și nici care este curicula și nici nu știm dacă nu vor avea parte de o educație spre zona LGBT. Ce știm este că este o luptă la nivel european și mondial între așa-zisul progresism sexo-marxist și o zonă mai conservatoare a societății de peste tot din lume. Văd în spațiul public și în zona politicului intervenții ale oamenilor care nu au niciun fel de cădere să ne spună celor care avem 3, 4, 5 copii cum ar trebui să ne creștem copiii. Nici domnul Iohannis, nici domnul Cîțu, nici domnul Cioloș, nici alți domni sau doamne nu știu cum este să crești un copil și să vină altcineva să-ți impună educația sexuală sau cine știe ce alte idei, atâta timp cât statul și acest guvern nu e în stare să își onoreze promisiunile de mărirea alocațiilor pentru copii”, a menționat deputatul AUR.

Deputatul USR Cristian Seidler a precizat că dezbaterea pe acest proiect nu trebuie amânată.

“Ar trebui poate să învățăm să legiferăm cu atenție pentru cei pentru care legiferăm, nu doar pe baza ideilor noastre cu care venim fiecare de acasă.(...) S-a pus problema despre curiculă și s-au spus o mulțime de minciuni, de știri false, cum că ar fi vorba despre cum ne învățăm copiii să se masturbeze sau despre propagandă pro-LGBT. Aceste lucruri sunt invenții. Cu toții, cei care suntem în Parlament, știm că odată adoptată această lege, în orice formă, curicula ar fi de competența Ministerului Educației. Din moment ce Ministerul Educației nu a ieșit vreodată să spună așa ceva, toate afirmațiile din spațiul public pe acest subiect sunt scorneli, știri false, doar de dragul de a politiza subiectul”, a declarat Seidler. (AGERPRES)

CHIRIAC (CONAF): CEEA CE NE LIPSEȘTE ESTE O RESETARE A SISTEMULUI EDUCAȚIONAL; TREBUIE SĂ PUNEM PE PRIM PLAN VOCAȚIA

România nu are forță calificată de muncă, iar ceea ce ne lipsește este o resetare a sistemului educațional, care trebuie să pună accent pe vocație, a afirmat, marți, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, la Forumul Național de Redresare.

“Până la urmă, oamenii cu care lucrăm reprezintă nucleul esențial în dezvoltarea atât economică, cât și socială. În 2019, lansam proiectul național “Pactul pentru muncă”, ce aducea în prim plan deficitul forței calificate de muncă. A trecut anul 2020, am ajuns în 2021 și suntem în același moment în care noi, antreprenorii, indiferent de ramura economică de care aparținem, ne confruntăm cu aceeași problemă. Nu avem forță de muncă calificată. Tot vorbim de Planul Național de Redresare și Reziliență și mă întreb ce resursă mai importantă am putea să dezvoltăm în următorii 20 de ani în afară de om, de meseriile de care avem nevoie. În consecință, pot să spun că din tot acest plan, personal, mi se pare că ar trebui ca nucleul principal să pice pe educație, pentru că de acolo pornesc toate problemele noastre, fie că vorbim de deficit comercial, deficit social, deficit economic”, a declarat Chiriac.

“Ceea ce ne lipsește este o resetare a sistemului educațional. În primul rând, trebuie să învățăm să punem pe primul plan vocația și eu cred că «România educată» ar trebui să aibă special o componentă vocațională, astfel încât să începem de acum, împreună cu acest Program Național de Reziliență, să creăm o politică publică de susținere și tot ce înseamnă învățământ tehnic și dual să capete adevărata strălucire și importanță în tot ceea ce privește acest spectru economic. Altfel, vom ajunge să creăm tot felul de politici de susținere a turismului, de exemplu. Văd în Plan că avem ca propunere 15 milioane de turiști români. Cine o să-i servească la masă? Filipinezi, oameni aduși din Indonezia, din Vietnam, din India sau românii noștri pe care ni-i dorim să-i încadrăm, să avem calificați? Mai mult decât atât, avem industria textilă secundară care, la ora actuală, înglobează peste 175.000 de angajați și care se confruntă cu un deficit major în ceea ce privește consumul”, a declarat Chiriac.

România Durabilă și EM360 Group au organizat, marți, Forumul Național de Redresare, eveniment online care își propune să aducă în dezbatere oportunitatea pe care România o are prin Mecanismul de redresare și reziliență. Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocat un buget total de 672,5 miliarde de euro, din care 29,9 miliarde de euro ar reveni României, pentru finanțarea planurilor naționale de redresare și reziliență (PNRR) pe care le elaborează statele membre ale Uniunii Europene (UE). (AGERPRES)

HARIS THEOHARIS: CRED CĂ PROBLEMELE DIN VĂMILE DE LA INTRAREA ÎN GRECIA SE VOR REZOLVA

Ministrul elen al Turismului, Haris Theoharis, a afirmat că este încrezător că timpii de așteptare în punctele de frontieră dintre Bulgaria și Grecia vor scădea odată cu deschiderea tuturor vămilor de la 1 iulie.

“Am mărit numărul de benzi de intrare în Grecia prin Promahonas, pentru că acest punct vamal va fi întotdeauna una dintre cele mai mari porți de intrare în Grecia. Aveam până acum două benzi de intrare și una de ieșire. Una peste alta, credem că majoritatea problemelor se vor rezolva. Desigur, dacă vor mai fi probleme vom fi acolo pentru a încerca să le rezolvăm”, a declarat ministrul grec în cadrul unui infotrip organizat de Organizația Națională de Turism a Greciei și agenția Paralela 45.

El consideră că odată cu redeschiderea tuturor punctelor de frontieră de la granița dintre Bulgaria și Grecia, traficul va fi împărțit și nu se vor mai forma cozi, așa cum s-a întâmplat până acum.

“Am făcut multe schimbări acum de la începutul lunii iulie, de la 1 iulie. Am deschis toate punctele de frontieră, înainte doar câteva erau deschise, Nimfaea, Makaza, Exohi și Promachonas, dar acum sunt toate deschise. Asta va împărți traficul, va face ca traficul să fie mai lejer fiind împărțit în mai multe puncte de frontieră. În al doilea rând, sunt deschise 24 de ore, nu mai există programul de la 7.00 la 23.00 și asta le va permite oamenilor să vină inclusiv noaptea, dimineața în zori, sau la sfârșitul unei zile”, a adăugat Theoharis. (AGERPRES)

ANPC PREGĂTEȘTE UN PROIECT ÎN DOMENIUL INSOLVENȚEI PERSOANELOR FIZICE

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pregătește un proiect în domeniul insolvenței persoanelor fizice, pentru care va solicita un grant de la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis marți de instituție.

“ANPC pregătește un proiect, pentru a obține un grant de la Uniunea Europeană, în domeniul insolvenței persoanelor fizice. Acest demers se adaugă la toată campania derulată de instituție pentru a veni în sprijinul consumatorului aflat într-un impas financiar, prin orice mijloc prevăzut de lege, cu scopul de a gestiona într-un mod cât mai eficient și responsabil criza economică generată de cea medicală, survenită în ultimii doi ani”, se menționează în comunicatul ANPC.

Vicepreședintele ANPC Vera Mitran și directorul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice a Autorității, Dana Munteanu, au participat la conferința “Valul IV va fi unul al insolvenței”, organizată de Institutul Român de Drept Comercial.

Reprezentanții ANPC au subliniat rolul activ al consilierii consumatorului român și al educării publicului larg cu privire la existența insolvenței persoanelor fizice ca procedură de ajutor pentru persoanele aflate într-o situație de risc financiar, de imposibilitate de plată, precum și al gradului de pregătire a personalului ANPC care lucrează pe acest domeniu.

Procedura de insolvență a persoanei fizice, o modalitate de sprijin pentru toți debitorii de bună credință, reprezintă începutul unei noi etape și nu finalul proiectat al vieții financiare a unui consumator, au mai transmis reprezentanții ANPC în timpul evenimentului.

De asemenea, specialiștii ANPC au subliniat rolul hotărâtor al cetățenilor în dezvoltarea durabilă a fiecărei țări, fapt care se bazează pe existența unui cetățean apt din punct de vedere mental, dar și financiar. Practic, atunci când riscul financiar al cetățeanului crește, o dată cu el crește și riscul economic al întregii țări, au menționat reprezentanții ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are în vedere crearea unui grup de lucru pentru domeniul insolvenței persoanelor fizice, în care, alături de specialiștii instituției, să fie cooptați și reprezentanți ai mediului bancar, ai domeniului insolvenței, precum și ai societății civile, scopul acestuia fiind găsirea de soluții din ce în ce mai rafinate pentru ajustarea cadrului legislativ, în pas cu evoluția concretă a economiei mondiale și naționale, dar și pentru sprijinirea concretă, într-un interval optim de timp a cetățenilor care se confruntă cu astfel de probleme financiare, se menționează în comunicatul ANPC. (AGERPRES)

PMB, ANUNȚ DE CONSULTARE A PIEȚEI, ÎN VEDEREA ELABORĂRII UNUI NOU PLAN INTEGRAT DE CALITATE A AERULUI

Primăria Capitalei anunță că a lansat în SEAP un anunț de consultare a pieței ce vizează determinarea valorii estimate pentru servicii de elaborare a Studiului de calitate a aerului și asigurării asistenței tehnice pentru realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului în municipiul București (PICA) pentru perioada 2022-2026.

Conform unui comunicat transmis de PMB, anunțul de consultare a pieței a fost lansat în SEAP, pe 2 iulie.

“Astfel, până pe data de 16 iulie 2021, operatorii economici interesați pot transmite opinii, sugestii sau recomandări cu privire la specificațiile tehnice, valoarea estimată a achiziției serviciilor de consultanță în lei fără TVA și termenul de livrare de la data semnării contractului de servicii”, prevede comunicatul.

Adresa de e-mail la care se pot trimite propuneri este secretariat.directiademediu@pmb.ro.

Specificațiile tehnice privind serviciile solicitate pot fi consultate accesând următorul link: https://www.pmb.ro/interes-public/arhiva/get-public-interest-announcements /2021/129.

În document se menționează că Primăria capitalei a întreprins acest demers având în

vedere faptul că municipiul București se află în procedură de infringement, iar Planul Integrat de Calitate a Aerului aprobat în 2018 nu și-a atins obiectivele, deoarece în capitală se înregistrează în continuare valori ridicate ale nivelului de poluare. Se reamintește, totodată, că la nivelul PMB a fost elaborat, pe baza unui studiu de calitate a aerului din anul 2013, Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București 2018-2022, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 325/14.06.2018.

“Prin elaborarea Studiului de calitate a aerului se urmărește, printre altele, identificarea principalelor surse de emisie și elaborarea hărților de poluare, identificarea măsurilor de reducere a emisiilor asociate, precum si evaluarea măsurilor prevăzute în P.I.C.A. 2018-2022 în ceea ce privește efectele implementării, dificultățile în implementare, atingerea indicatorilor stabiliți. Asistența tehnică este necesară pentru realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București pentru perioada 2022-2026 și a Planului de Menținere a Calității Aerului în Municipiul București pentru perioada 2022-2026 în vederea definirii cadrului de implementare a măsurilor menite să asigure protecția calității aerului atât în municipiul București, cât și în zonele de influență a poluării din Capitală”, reiese din comunicat.

COSMIN MARINESCU:ROMÂNIA CONTINUĂ SĂ ACUMULEZE UNELE DINTRE CELE MAI MARI DEFICITE DE CONT CURENT DIN UE

România continuă să acumuleze, din păcate, unele dintre cele mai mari deficite de cont curent din Uniunea Europeană (UE) ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), a afirmat, marți, Cosmin Marinescu, consilier prezidențial - Administrația Prezidențială, la Forumul Național de Redresare.

“Un semnal de alarmă serios este dat de dublarea deficitului de cont curent în primele luni ale anului, în raport cu 2020. România continuă să acumuleze, din păcate, unele dintre cele mai mari deficite de cont curent din Uniunea Europeană, ca pondere în Produsul Intern Brut. Pe parte de balanță comercială avem recorduri negative, fiind singura țară din regiune cu o adâncire continuă a soldului comercial. De aceea, trebuie să venim cu politici proactive în raport cu aceste vulnerabilități, să ne ameliorăm poziția economică externă prin strategii cât mai eficiente de creștere a exporturilor. Există semnale bune privind redobândirea încrederii investitorilor străini în economia noastră, fapt confirmat prin creșterea fluxului de investiții străine directe pe primele luni ale anului în curs. Cu toate acestea, deficitul de cont curent ar putea depăși cu aproape un punct procentual prognoza actuală de 4,9% din PIB. Dincolo de o redresare economică robustă, ne confruntăm în continuare și cu povara deficitelor gemene, precum în anii de dinaintea pandemiei”, a declarat Marinescu.

Conform consilierului prezidențial, deficitul bugetar și excesul de cerere existent în prezent în economie presează și asupra deficitelor externe, iar soluția este consolidarea progresivă și consecventă în timp a finanțelor publice.

“În 2019, pe fondul politicilor prociclice, România înregistra cel mai mare deficit bugetar. Deficitul bugetar și excesul de cerere existent acum în economie presează și asupra deficitelor externe. Soluția nu constă în măsuri de austeritate, ci în consolidarea progresivă și consecventă în timp a finanțelor publice care să ne permită revenirea la criteriile de convergență nominală. În următorii ani avem la dispoziție fonduri europene imense prin care putem răspunde celor mai multe dintre provocări, atât cantitative, cât și calitative. Miza esențială a României este utilizarea fondurilor europene. Modernizarea României nu poate fi concepută decât prin investiții prin reforme. Fondurile europene care dau titlul știrilor de azi sunt de fapt baza dezvoltării economiei viitorului. Tranziția verde nu este doar despre un prag de atins în PNRR, ci trebuie să reprezinte o preocupare reală despre cum va arăta economia de mâine. Similar, digitalizarea va genera competitivitate în economie și creșterea nivelului de trai al oamenilor”, a subliniat reprezentantul Administrației Prezidențiale.

România Durabilă și EM360 Group au organizat, marți, Forumul Național de Redresare, eveniment online care își propune să aducă în dezbatere oportunitatea pe care România o are prin Mecanismul de redresare și reziliență.

Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocat un buget total de 672,5 miliarde de euro, din care 29,9 miliarde de euro ar reveni României, pentru finanțarea planurilor naționale de redresare și reziliență (PNRR) pe care le elaborează statele membre ale Uniunii Europene (UE).

PNRR trebuie să intervină cu reforme și investiții în domenii, precum: transport, mediu, schimbările climatice, energia, eficiență energetică, tranziție verde, turism, agricultură, educație, sănătate, mediu de afaceri, cercetare, inovare, digitalizare.

Documentul strategic al României a fost transmis Comisiei Europene pe data de 31 mai 2021. (AGERPRES)

Lasă un comentariu