...Era iunie 1969. Aflam cu mare bucurie, „pe unde scurte", că minunata emisiune muzicală „Metronom", difuzată de Radio Bucureşti şi scoasă din grilă în 1968 pe motive ideologice, se va relua! Dar nu pe postul naţional! „Metronomul" va ieşi în eter tocmai de la München, de la microfoanele postului de radio „Europa liberă", acolo unde se refugiase (fugise) Cornel Chiriac, inegalabilul critic muzical şi realizator al emisiunii.
Am aşteptat cu nerăbdare să vină duminica şi ora 14, ziua şi ora la care era difuzată emisiunea. Eu şi radiotranzistorul meu eram „camuflaţi" în ierburile înalte din Parcul Romanescu. De la radiotranzistor pornea o sârmă, care se oprea, agăţată, pe tulpina groasă a unui stejar secular. Sârma era antena cu care încercam să prind şi să îmbunătăţesc emisia, bruiată profesionist de ai noştri.
Acum, amintindu-mi de „audiţiile muzicale" din acei ani, îmi dau seama că fluctuaţiile, scăderile, revenirile de volum, micile întreruperi îi dădeau un farmec în plus, aparte, muzicii ascultate aşa, clandestin!
De atunci, din acea duminică de vară a lui 1969, am devenit un ascultător fidel al „Europei libere". Mai exact, al „Metronomului". Ştirile de dinaintea emisiunii sau finaluri ale emisiunilor de dinainte ştirilor am auzit, dar n-am ascultat.
...Era toamna lui 1976. Ştiam de ceva timp, de la „Europa liberă", că trupa engleză „Procol Harum" , aflată în turneu în Europa, va concerta şi la Bucureşti.
Pentru acele vremuri, era cu adevărat un eveniment, să cânte în România o trupă celebră din Occident!
Îi auzisem de atâtea ori, la „Metronom", făceau o muzică aparte, inspirată din muzica clasică, dar se descurcau bine şi pe ritmuri de pop. Sau chiar blues.
Îmi amintesc de „Senza luce", şlagărul preluat de la trupa italiană „I Dick Dick". Un blues superb, nelipsit de pe „coloana sonoră" a ceaiurilor de altădată, benzile de magnetofon.
Cum să nu fii curios să-i vezi pe viu, să vezi cum arată cei a căror muzică o ascultai la un post de radio clandestin? Era ca şi cum ai fi fost părtaş la descoperirea unei taine la care nu avuseşi acces, din cauza unui zid...
Nu prea se legau lucrurile să pot veni la Bucureşti. Trenul costă. Biletul costă, dacă mai găseşti la casă, pentru că de la bişniţari nu-ţi permiteai să cumperi.
Dacă-mi amintesc bine, biletul la oficial era între o sută şi două sute de lei. Şi, totuşi, nu mi-am putut gestiona pornirea...spre Bucureşti.
Am plecat cu un tren de dimineaţă, cu 130 de lei în buzunar şi cu mii de speranţe în suflet! M-am descurcat onorabil cu naşu'. Cu stânga i-am dat 10 lei şi cu dreapta l-am salutat regulamentar, cu mâna la chipiul închipuit. La intrarea în Polivalentă am avut noroc cu omul de la intrare. Hai, bă, dă şi tu d'un Kent, şi intră! I-am pus în palmă o bancnotă de o sută şi am ajuns în sală. A fost ceva de vis! De fapt, a fost un vis prefăcut într-o realitate trăită ca un vis frumos!
... iunie 2015. Citesc într-un cotidian central că în 14 iunie se încheie „stagiunea" André Rieu la Bucureşti. Sincer să fiu, mi-aş fi dorit mult să fiu acolo, în Piaţă, la unul dintre concerte!
Mă consolez cu gândul că, oricum, n-aş fi mers, pentru că biletele s-au epuizat instantaneu, să zic aşa. Şi dacă nu s-ar fi epuizat, nu mi-aş fi permis să dau atâţia bani pe bilet.
Aiurea! Sunt găselniţe, motive pentru a masca, de fapt, lipsa entuziasmului...tineresc!
Şi, uite-aşa, îţi dai seama că ai îmbătrânit! Altădată, pentru un asemenea eveniment, găseam eu prin buzunare câţiva amărâţi de lei, şi mult entuziasm, şi veneam la Bucureşti!
Am văzut pe net ecouri negative vizavi de spectacolele lui Rieu şi ale trupei sale. Ba că violonistul olandez e un histrion, ba că batjocoreşte muzica simfonică, ba că e lăutar, ba că e ahtiat după bani, că de ce n-a concertat la Ateneu?
Nici publicul participant n-a scăpat de ocară. Păi, cine a fost dom'le la aceste spectacole? Toţi snobii, toţi frustraţii, toţi afonii.
Eu, unul, cred că André Rieu este un om care stăpâneşte la superlativ arta spectacolului de bună calitate, pe care-l foloseşte eficient în promovarea (şi atragerea spectatorului spre frumuseţile ) muzicii clasice în special, ale muzicii de bună calitate, în general.
Într-un fel, demersul muzical-cultural-artistic al lui AR se poate numi meloterapie. Într-o lume din ce în ce mai brutală, mai însingurată, el aduce mii de oameni aproape, îi „detoxifică" de energii, gânduri, atitudini negative, îi încarcă pozitiv cu muzică şi prin ea, cu acel joie de vivre, e din ce în ce mai sufocată de stress-ul zilnic, de cyber civilizaţie.
Limbajul muzicii ştie să se facă înţeles de toţi oamenii. Da, sunt convins şi...(Ri)eu, că la asemenea spectacole publicul este eterogen. Poţi întâlni aici iubitori rasaţi de muzică clasică, snobi, oameni simpli, obişnuiţi, toţi adunaţi de acordurile unor muzici minunate.
Sigur, fiecare trăieşte, simte momentul, vorba aceea, după posibilităţi, după sensibilităţi. Pentru tot omul prezent, că e tânăr, că e bătrân, că e cool, că e coolt sau chiar cult, muzica, până să intre în urechi, în suflete, e generală. Recepţia e generală. Percepţia e personală!
Niciodată nu mi-au plăcut „specializaţii" pe un anumit gen de muzică. Ei cred că ating profunzimi de înţelegere a unei anumite muzici, dar nu-şi dau seama că, de fapt, ştirbesc din frumuseţea acelei muzici, neînţelegând cum sună ea în „concertul" tuturor genurilor muzicale.
Nu sunt fanul absolut al vreunei muzici anume, dar, din fericire, am „chei" (unele mi-au fost dăruite, altele le-am „furat", altele le-am construit chiar eu) cu care deschid toate porţile spre frumuseţea tuturor muzicilor. De la cea simfonică la cea lăutărească, trecând prin muzica populară, muzica uşoară, muzica fanfarelor, şi orice altă muzică. Bună să fie.
Că eşti cool, că eşti cool(t), că eşti cult, contează mai puţin în muzică. Totul e să ştii să citeşti bine cuvintele, propoziţiile, frazele care se nasc din armonizarea celor 7 litere ale alfabetului muzical!
Wow, ce cool! În perioada 15-17 iunie 2015, liber la înscrieri pentru elevii din clasa a VIII-a, pentru susţinerea examenului de Evaluare Naţională 2015.
Testul la limba română este unul cât se poate de original. La subiectul al doilea, notat cu 36 de puncte, este luat la purecat un interviu acordat unei reviste mondene de frumoasa actriţă Monica Bârlădeanu.
E drept, se cer analize morfologice ale unor cuvinte din interviu, testare a abilităţilor de construire a unor fraze, conexiuni gramaticale etc, dar sunt şi întrebări ale căror răspunsuri vor testa în ce măsură elevul a memorat detalii din viaţa privată şi profesională a actriţei, dezvăluite în interviu: care este oraşul din America pe care l-a îndrăgit artista, ce vestimentaţie preferă, în câte piese joacă, ce roluri, cum stă cu dragostea, mă rog, tot întrebări una şi una, despre „viaţa şi opera" de peste ocean a frumoasei românce. Întrebările extra-gramaticale, extra-lingvistice sunt notate cu 4 puncte.
Oare cât va conta, pentru cultura generală a acestor copii, sedimentarea unor mondenităţi ridicate la rang de teste de limba română?
Copiii de azi, maturii de mâine, vor deveni mai cool, mai cool(ţi)? Mai culţi, exclus!
