Un eveniment de o foarte mare încărcătură emoțională s-a desfășurat în după-amiaza zilei de 7 iulie, la Casa Memorială “Avram Iancu” din Târgu-Mureș, fiind vorba de comemorarea după doi ani de la trecerea sa la cele veșnice a marelui om de cultură care a fost Titi Boantă. Inițiator și organizator al evenimentului a fost distinsa profesoară universitară emerită dr. Emilia Albu, sora lui Titi Boantă, împreună cu președintele Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu” - Filiala Mureș, juristul Ioan Berța, cel care a fost și moderatorul evenimentului. În fața unei săli devenită neîncăpătoare pentru participanți, alocuțiunile au fost rostite, după intonarea Imnului Național al României și al Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu”, de jrs. Ioan Berța, președintele societății, conf.univ.dr. Ioan Jude, prof. Dumitru Botoș, prof. Nicolae Gălățean, director al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița, studenta Andrada Ștefan, membră a Ansamblului Folcloric “Hora” din Ungheni - coordonator Camelia Baciu și prof.univ. emerit dr. Emilia Albu, sora regretatului Titi Boantă.
Jrs. Ioan Berța: “Iosif Petru Emilian Boantă, Titi Boantă, după cum a fost cunoscut, s-a născut la 12 martie 1948, în așezarea transilvană Șăușa, județul Mureș, fiind al doilea copil în familia învățătorilor Iosif și Emilia Boantă. Clasele primare le frecventează la școala din satul natal, școală care din anul 2000 poartă numele tatălui său, “Iosif Boantă”, întru cinstirea celui care a fost în acest loc, peste 20 de ani, învățător devotat, om de o valoare excepțională. În pitoreasca localitate în care și-a petrecut copilăria, Titi este atras și fermecat, din primii ani ai vieții, de frumusețea tradițiilor populare românești, de portul popular, de cântecele și jocurile populare care răsunau peste sat, în duminicile și în zilele de sărbătoare. Această fascinație îi va marca preocupările profesionale, pe tot parcursul prodigioasei sale activități. Pregătirea gimnazială o urmează la Școala Medie Luduș, apoi cursurile la Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș. Continuând tradiția părinților, ca și sora sa, prof.univ.em.dr. Emilia Albu, Titi este animat de dragostea și bucuria de a-i forma pe alții. La terminarea liceului, susține concursul de admitere la Facultatea de Educație Fizică din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, pe care o absolvă cu succes în anul 1971. În această perioadă, face parte din Ansamblul “Mugurelul” al Universității “Babeș-Bolyai”, fiind unul din membrii fondatori ai acestuia. În anul 1971, la absolvirea facultății, prin repartiție ministerială este numit profesor la Școala Generală cu clasele I-X din comuna Ungheni. Entuziast, cu preocupare susținută și dragoste de elevi, respectuos cu localnicii, pe lângă activitatea de la clasă, pentru care este foarte apreciat, se implică în viața culturală și sportivă a localității, ceea ce îi aduce simpatia și respectul cetățenilor din comună. Ca rezultat al muncii depuse, între anii 1975-1985 ocupă funcția de director adjunct cu munca educativă și coordonator al căminelor culturale din comună. În aceeași perioadă, activează ca dansator la Ansamblul “Brădulețul” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Mureș, iar între anii 1978-1984 la Ansamblul “Șireagul” al Combinatului “Azomureș”. Înființează o formație de jocuri populare, care în anii 1982 și 1984 câștigă locul I pe țară, fapt ce îi atrage participarea la importante manifestări județene, în capitală și pe litoralul românesc. În anul 1981, s-a căsătorit cu Angela Popa, soție și mamă devotată, cu care are doi copii, Adrian și Ancuța, amândoi absolvenți de studii superioare. În anul 1985, este transferat în interes de serviciu la Casa de Cultură a Tineretului din Târgu-Mureș, în calitate de metodist-instructor principal. În același an înființează Ansamblul Folcloric “Junii Mureșeni”, cu care se impune în scurt timp în peisajul cultural județean și național, efectuând, de asemenea, turnee și peste hotare, în Turcia și Portugalia. Antrenat cu pasiune și dăruire în promovarea tradițiilor populare, a cântecului și jocului popular, câștigă concursul pentru ocuparea postului de director al Ansamblului Artistic Profesionist “Mureșul” din Târgu-Mureș. În această funcție a fost preocupat de reconstrucția ansamblului, de creșterea calității artistice și interpretative la nivelul celor mai înalte standarde al ansamblurilor profesioniste. Așa se explică participarea cu succes la festivalurile naționale și internaționale, iar după anul 2000, Ansamblul “Mureșul” este cotat ca unul din cele mai performante din țară. Diversitatea repertoriului, gradul de spectaculozitate a coregrafiei, virtuozitatea și muzicalitatea orchestrei, atractivitatea interpreților vocali și instrumentiști, determinate în mare măsură de calitățile manageriale și artistice ale profesorului Iosif-Titi Boantă, cât și de strădania asiduă și talentul membrilor ansamblului celor două secții, au favorizat participarea acestuia la emisiuni de mare audiență ale televiziunilor naționale și locale, precum și recunoașterea calității de ambasador credibil al României în lume. Profesorul Iosif-Titi Boantă se retrage din activitate în anul 2010, cu satisfacția muncii exemplar făcute, timp de aproape 45 de ani, și cu încrederea în perenitatea tradițiilor și valorilor populare românești”. Textul este extras din colecția “Dascăli mureșeni”, volumul VII.
Conf. univ. dr. Ioan Jude: “Cuvânt evocator la comemorarea unui prieten. Aș dori ca aceste cuvinte să se constituie un Laudatio pentru ceea ce a fost și rămas prietenul nostru drag, Titi Boantă. Iată că sufletul plin de iubire a lui Titi ne-a adunat aici să-i aducem un pios omagiu și să-l evocăm prin amintirea neștearsă, ce a rămas în sufletele noastre vremelnice din această lume. Pentru că, așa cum spune o vorbă înțeleaptă, de inspirație sacră, “Omul este o bucățică de pământ în care Dumnezeu a pus la un loc păcatul și iubirea”, iar așa cum știm și simțim, pe Titi l-a caracterizat mai mult iubirea decât păcatul, de care cu toți avem parte aici pe pământ. Cred cu tărie că sufletul lui Titi a fost aureolat cu această iubire. Pe drept cuvânt, putem spune și crede, în același timp, că Titi a fost “luat” de Dumnezeu, asemenea oamenilor buni și aleși, doriți în această împărăție a veșniciei divine, nefiind lăsat în această lume a deșertăciunii deșertăciunilor, cum magistral spunea Ecleziastul. În acest spațiu scriptural, să ne întrebăm retoric, asemenea evanghelistului Matei (16:26): “Ce va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”. Așa cum vedem, Titi nu a schimbat sufletul cu lumea și tentațiile ei, și nici nu și-a pierdut sufletul, rămânând în sufletele noastre, resimțindu-i vibrația sa chiar și în lipsa lui, pentru că a avut o vibrație și rezonanță puternică a sufletului, încărcată de iubire și omenie. Într-un cuvânt, a fost un om bun, cu un suflet - spirit evoluat - neshama - în limba ebraică, care caracterizează doar asemenea oameni buni, cu spiritul cel mai evoluat și cu bogăție sufletească. Iată o trăsătură caracterială, în aparență lipsită de conținut, dar care, în și prin ea, este concentrată esența umană creată de divinitate, la unii fiind mai accentuată, pe când la alții este mai aplatizată sau chiar le lipsește. Cei mai mulți dintre noi ne împlinim dorința de a avea și mai puțin de a fi, ca oameni adevărați, ceea ce face ca în loc să dăm sufletește, preferăm să primim cât mai mult, negându-ne parțial originea creștină sub al cărui sceptru spiritual - religios - trăim. Dincolo de aceste reflecții, cu accentul pus pe cel care a fost pentru noi Titi, aș vrea să particularizez acest cuvânt evocator, pe o dimensiune mai specială, pe care am resimțit-o, și anume, pe calitatea sa de prieten adevărat. Despre acest sentiment social, care este prietenia, au scris foarte mulți, implicit și subsemnatul, în una din cărțile de sociologie. Amintesc doar fugitiv opiniile celor doi titani ai gândirii vechii Elade: Platon și Aristotel. Astfel, pentru Platon, prietenia și, implicit, prietenul se manifestă prin “dragostea asemănătorului pentru asemănător și egalul pentru egal și virtute”, ca principală valoare umană. Pentru celălalt mare gânditor, prietenul era considerat “celălalt eu - alter ego”. Același mare gânditor citat considera că “prin prietenie omul descoperă nu un non eu, ci propriul său eu”. Trecând din acest registru mai prozaic în cel cu nuanțe lirice, constituit într-o retorică a prieteniei la adresa prietenului nostru comun, Titi, aș reitera cuvintele pline de miez regăsite într-un cântec de acest gen, care spune că: “Prietenia este mâna care-ți șterge lacrima atunci când viața doare”, sau că “prietenia este un legământ perfect între doi oameni imperfecți”, iar într-un registru religios, aș mai adăuga faptul că prietenul adevărat nu doar ți-l alegi, ci îl primești, ca pe un dar providențial, divin. Din păcate, simțim acest adevăr doar atunci când ne lipsește prietenul, mai ales când nu mai există printre noi, simțindu-i doar mângâierea sufletului, nu și strângerea mâinii și a îmbrățișării. Ultima îmbrățișare s-a constituit într-o revelație, constituindu-se într-un declic, care a dat consistență prieteniei noastre, mult prea repede dispărută, nu însă și uitată, cum a fost și ultima clipă prin care ne-am despărțit și am rămas uniți. Spun aceasta, pentru că mi-a fost suficientă o îmbrățișare de-a lui Titi, după prea mulți ani, ca să-mi dau seama că sufletele noastre mai comunică și că între noi a existat o prietenie mutual împărtășită, fără prea mult zgomot, ambii fiind firi mai puțin extrovertite și destul de timide, ceea ce, de fapt, ne-a și unit. De aceea, mărturisesc cu sinceritate, că mai mult l-am simțit pe Titi, decât l-am cunoscut. Voi încheia acest cuvânt evocator al prieteniei și prietenului nostru, prin a spune că Titi avea vocația prieteniei, fiind prieten prin felul lui de a fi, fără a disimula acest sentiment uman, profund. În același timp, voi spune că Titi a trăit în matricea spirituală creștină, a cărei răsplată sunt convins că a primit-o în cer, de unde ne veghează și ascultă în aceste momente îndurerate și ne simte durerea pricinuită de lipsa lui în mijlocul familiei și a celor dragi, care îi comemorăm plecarea sa prematură. Să crească și să sporească amintirea în numele prenumelui său, Iosif, care, printre altele, înseamnă “Dumnezeu să înmulțească”, sau, “Dumnezeu crește și sporește”. Un nume ce se potrivește cu ceea ce a fost cel comemorat, prin sporirea dragostei care a emanat din sufletul său ca aură divină, spre nemurirea și neuitarea lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să sporească grija față de sufletul său cel strălucitor, aș spune divin, așa cum se traduce acest cuvânt preluat din limba sanscrită, prin care și din care m-am inspirat când am asociat sufletul lui Titi cu ceva divin. Vă mulțumesc pentru îngăduința cu care m-ați ascultat”.
Pierderi grele pentru cultura noastră: Lazăr Lădariu, Ioan Florea, Titi Boantă și alții. Un argument întemeiat pentru administrațiile locale, ca, unele instituții de cultură, societăți culturale, străzi, să le poarte numele.
