BANII DE LA BRUXELLES - VARIANTA REALĂ

Distribuie pe:

Conferința “Fonduri europene pentru viitor” - sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare existente la nivel european

Partidul Social Democrat Mureș, în parteneriat cu europarlamentarul Victor Negrescu și PES activists România au organizat marți, 13 iulie, la sala Grand din Târgu-Mureș, Conferința “Fonduri europene pentru Viitor” - o sesiune de informare despre oportunitățile de finanțare existente la nivel european, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin programele operaționale aferente exercițiului financiar 2021-2027. Sesiunea a cuprins prezentări și discuții despre cea mai bună manieră de a valorifica aceste oportunități la nivelul comunităților locale, al sectorului neguvernamental și al mediului privat.

“La Târgu-Mureș, ne-am propus, împreună cu experții care fac parte din proiectul nostru, să arătăm, constructiv, cum pot profita autoritățile locale, mediul de afaceri, mediul asociativ și cel universitar, de oportunități de finanțare specifice nevoilor locale. Județul Mureș are un potențial semnificativ de dezvoltare, iar fondurile europene, și în mod specific Fondul pentru o Tranziție Justă și PNRR, pot reprezenta o oportunitate de care se poate profita, dacă există voință și îndrumare corespunzătoare”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European și raportor alternativ pentru bugetul UE pe anul 2022.

Această declarație vine în contextul unui șir de evenimente organizate la nivel național, pentru a-i informa pe toți cei interesați despre oportunitățile plănuite la nivel european, pentru anii ce urmează. Deputatul Dumitrița Gliga, președinte interimar al PSD Mureș, co-organizator al evenimentului de marți, de la Târgu-Mureș, a declarat că “Aducem informația direct de la Bruxelles la Târgu-Mureș, creăm o legătură directă între capitala Uniunii Europene și județul Mureș. Acesta este un prim pas în această direcție, vor urma și alte proiecte concrete.”

Spațiul public a fost invadat de numeroase discuții despre PNRR și despre fondurile generoase alocate în cadrul financiar multianual, dar prea puțini vectori de imagine ai partidelor de guvernare au oferit detalii sau informații concrete. În acest context, experți și lideri de anvergură, care și-au dovedit, de-a lungul timpului, măiestria în gestionarea fondurilor europene, au fost prezenți în fața reprezentanților comunităților mureșene - autorități locale și mediu antreprenorial.

Alături de dl Victor Negrescu, dna Roxana Mînzatu, fost ministru al fondurilor europene, a prezentat programele de finanțare europene disponibile la nivel național și fondurile de dezvoltare regională. Domnii Stelian Bărăgan și Alexandru Iovescu, experți în fonduri europene din partea PES activiști România, au prezentat programele de finanțare europene pentru antreprenoriat și dezvoltarea resurselor umane și respectiv programele de finanțare europene disponibile pentru dezvoltarea mediului rural.

Sesiunea de prezentări a Conferinței poate fi vizionată online, accesând următorul link:

https://www.facebook.com/victornegrescu/videos/898290874086342/

Lasă un comentariu